Actualitate
Indemnizația pentru creșterea copilului în 2016 | teiusinfo.ro
Indemnizația pentru creșterea copilului în 2016. Cum se calculează și ce trebuie să conțină dosarul | teius info.ro
Indemnizația pentru creșterea copilului se menţine, în 2016, la cuantumul de 85% din media veniturilor nete înregistrate în ultimele 12 luni anterioare naşterii, precum şi acordarea indemnizaţiei indiferent de numărul de copii, nu doar pentru primele 3 naşteri, aşa cum prevedea legea anterioară.
Mămicile care optează pentru indemnizația de creșterea copilului pentru o perioadă de doi ani de zile vor primi maxim 1200 lei și minim 600 lei în cel de-al doilea an în care își supraveghează copilul.
Potrivit unui proiect de lege adoptat de Senat în 2015 şi aflat în prezent la Camera Deputaţilor, părinţii care aleg concediul de creştere până la vârsta de doi ani vor putea să beneficieze în primul an de indemnizaţia lunară maximă de 3.400 de lei.
Mai exact, prin noua normă legislativă se cere eliminarea unei discriminări. În funcție de decizia mamei, de a opta pentru unul sau doi ani, aceasta primea înainte o indemnizație diferită. Astfel, în cazul în care opta pentru a rămâne acasă cu bebelușul doi anișori, putea primi suma maximă de 1200 lei, plafonul minim rămânând neschimbat, pe când, dacă opta pentru a rămâne alături de bebe doar un an de zile primea maxim 3400 lei. Indiferent de decizia luată, primul an este plătit în mod egal, diferența fiind numai în cazul celui de-al doilea.
Citește și: cele mai frumoase mesaje de ziua femeii
Potrivit legii, pentru primul an mama primește 85% din media veniturilor nete realizate în ultimile 12 luni, suma care nu poate fi mai mică de 600 lei și nici mai mare de 3400 lei. Sumele vor fi diminuate în cel de-al doilea an, plafonul minim fiind de 600 lei și cel maxim de 1200 lei.
Indemnizația pentru gemeni sau tripleți va crește indemnizația lunară stabilită potrivit regulilor de mai sus cu suma de 600 lei începând cu al doilea copil.
Dosarul pentru obţinerea indemnizaţiei de creştere a copilului trebuie să conţină următoarele acte: cerere a părintelui solicitant, actele de identitate ale ambilor părinţi, certficatul de căsătorie, certificatul de naştere al copilului, adeverinţă eliberată de angajator, adeverinţă eliberată de casa de pensii şi declaraţia celuilalt părinte cum că nu ăţi ia concediu de îngrijire a copilului.
În cazul în care părinţii mai au copii născuţi după 1 ianuarie 2006, trebuie depuse şi copii după certificatele acestora.
De menţionat că toate aceste documente trebuie ataşate la dosar atât în copie cât şi în original.
Concediul pentru creşterea copilului se poate acorda până când acesta împlineşte un an, doi sau chiar trei, în cazul unui copil cu handicap.
Actualitate
Șofer din Teiuș, reținut după ce a fost depistat cu 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat
Un bărbat de 41 de ani din Teiuș a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Polițiștii l-au oprit pentru control în jurul orei 11.30, pe strada Clujului. Testarea cu aparatul etilotest a indicat 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital pentru stabilirea alcoolemiei.
Cercetările continuă.
Actualitate
Un polițist rutier din Teiuș a refuzat o mita de 50 de euro și a sesizat autoritățile anticorupție
Un polițist din cadrul Poliției Orașului Teiuș a refuzat o mită de 50 de euro oferită de un șofer oprit în trafic și a sesizat de îndată structura anticorupție.

Incidentul a avut loc la data de 2 octombrie 2026, în timp ce agentul desfășura activități de control rutier. Polițistul a oprit un conducător auto care prezenta semne vădite ale consumului de alcool.
În urma testării cu aparatul etilotest, a fost înregistrată o valoare de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Când agentul i-a comunicat șoferului măsurile legale care urmau să fie dispuse, acesta i-ar fi oferit suma de 50 de euro pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu.
Întreaga interacțiune a fost înregistrată cu dispozitivul de tip bodycam aflat în dotarea polițistului.
Agentul a refuzat banii și a sesizat Serviciul Județean Anticorupție Alba. Ulterior, polițiștii anticorupție au informat procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă, pentru desfășurarea activităților procedurale specifice constatării unei situații de flagrant.
Cercetările și activitățile procedurale sunt în desfășurare, cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale ale tuturor persoanelor implicate.
Actualitate
Bărbat de 40 de ani, reținut după ce ar fi încălcat un ordin de protecție, la Teiuș
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din orașul Teiuș, a fost reținut pentru 24 de ore, la 1 octombrie 2026, fiind cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție.

Potrivit polițiștilor, în seara zilei de 30 septembrie, bărbatul s-ar fi apropiat la mai puțin de 15 metri de imobilul în care locuiește fosta sa parteneră, în vârstă de 38 de ani. Prin acest gest, el ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Aiud, valabil în perioada 25 septembrie 2026 – 25 martie 2027.
Cercetările continuă sub supravegherea și coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente.
Actualitate
Accident pe DN 14B, la Teiuș, provocat de un șofer cu 0,60 mg/l alcool în aerul expirat
Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc în dimineața zilei de 25 septembrie 2026, pe DN 14B, în apropiere de Teiuș.

Polițiștii din Teiuș au fost sesizați prin SNUAU 112, în jurul orei 07.45, cu privire la producerea evenimentului rutier. Ajunși la fața locului, aceștia au stabilit că un tânăr de 20 de ani, din municipiul Sebeș, conducea un autoturism pe direcția Teiuș–Blaj.
La kilometrul 4+20 de metri, tânărul ar fi efectuat o manevră de depășire a unui autocamion care tracta o remorcă, moment în care ar fi acroșat ansamblul de vehicule. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în parapetul situat pe partea stângă a direcției sale de deplasare.
Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
În urma testării cu aparatul etilotest, șoferul autocamionului, un bărbat de 32 de ani, din județul Arad, a avut rezultat negativ.
-



Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | teiusinfo.ro
-



Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 10 luniCui îi spunem „La mulți ani” de Sfântul Nicolae 2025: Câți români își serbează onomastica | teiusinfo.ro


























