Rămâi conectat

Politică

Pentru deputatul Ioan Dîrzu, funcția de director general la Prefera Foods ar putea să genereze o stare de incompatibilitate

Publicat

în

Funcţia de director general de la Prefera Foods, deținută de către deputatul Ioan Dârzu concomitent cu calitatea de deputat, este de natură să genereze o stare de incompatibilitate, după cum se arată într-o adresă transmisă de ANI conducerii Camerei Deputaților. Potrivit Mediafax, alți 3 deputați, Aurel Nechita, Tamara Dorina Ciofu şi Petru Andea, ar fi în aceeași situație.

ANI a transmis, luni, Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, opinia sa cu privire la sesizările formulate în legătură cu deputaţii Tamara Dorina Ciofu, Aurel Nechita, Ioan Dârzu, Petru Andea, privind existenţa unor potenţiale stări de incompatibilitate sau conflict de interese.

În ceea ce îl priveşte pe deputatul Ioan Dârzu (PSD), în răspunsul ANI se precizează: “(…) opinăm că exercitarea demnităţii publice de deputat concomitent cu funcţia de consilier judeţean în cadrul CJ Alba este de natură să genereze o stare de incompatibilitate. De asemenea, exercitarea demnităţii publice de deputat concomitent cu funcţia de director general şi preşedinte al CA al unei societăţi comericale este de natură să genereze o stare de incompatibilitate“. (Ioan Dîrzu a demisionat din funcția de consilier județean și a fost înlocuit săptămâna trecută cu liberalul Petru Cristea)

Precizăm că deși în declarația de avere deputatul PSD Ioan Dîrzu și-a trecut venituri ca director general și președinta al Consiliului de Administrație de la Prefera Foods, în declarația de interese apare doar ca acționar, astfel încât este posibil ca acesta să-și fi dat demisia din funcția de conducere.




Politică

PNL și AUR Teiuș spun „NU” sportului. Copiii plătesc prețul unui vot politic

Publicat

în

Consilierii locali PNL și AUR din Teiuș, în frunte cu viceprimarul orașului, au votat împotriva proiectului care asigura continuitatea activității sportive și stabilitatea cluburilor din oraș.

Decizia vine într-un moment esențial. Până la 15 iulie, cluburile trebuie să își confirme participarea în competiții, să stabilească grupele de vârstă și să își definitiveze bugetele pentru noul sezon. Prin acest vot, a fost creat un blocaj care afectează direct copiii, antrenorii și părinții implicați în sport.

Este ușor să vorbești despre susținerea tinerilor în campaniile electorale. Mai greu este să votezi pentru ei atunci când ai ocazia. De această dată, PNL Teiuș a ales să spună „nu” unui proiect care oferea predictibilitate și continuitate sportului local.

Sportul înseamnă educație, disciplină, sănătate și performanță. Copiii care se antrenează zi de zi și reprezintă cu mândrie orașul merită sprijin, nu blocaje administrative și dispute politice.

Prin acest vot, PNL Teiuș transmite un semnal îngrijorător: sportul și viitorul tinerilor nu reprezintă o prioritate. În cele din urmă, cei care au de suferit nu sunt politicienii, ci copiii care își doresc doar să își continue activitatea și să ducă numele orașului mai departe în competițiile sportive.




Citește mai mult

Politică

AUR a câștigat Alegerile Parlamentare desfășurate duminică, 1 Decembrie 2024, în orașul Teiuș

Publicat

în

Conform rezultatelor finale ale Alegerilor Parlamentare disputate ieri, 1 Decembrie 2024, AUR a obținut cele mai multe voturi în orașul Teiuș, podiumul fiind completat de PSD și PNL.

Rezultatele finale pentru orașul Teiuș, publicate pe site-ul AEP după centralizarea tuturor proceselor verbale din secțiile de votare sunt următoarele:

Senatul României:

ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 24,57%

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 23,68%

PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 13,47%

PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 10,29%

UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 9,69%

Camera Deputaților:

ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 31,01%

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 21,32%

PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 13,60%

PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 9,99%

UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA– 8,43%




Citește mai mult

Politică

Mirel Hălălai, primarul social democrat al orașului Teiuș: „Votez cu sufletul pentru comunitatea mea și cu inima deschisă pentru țară”

Publicat

în

Mirel Vasile Hălălai, primarul social democrat al orașului Teiuș, a votat, la alegerile parlamentare, cu sufletul pentru comunitatea sa și cu inima deschisă pentru țară.

„În aceste momente solemne, ale unei zile deosebite, ziua de 1 Decembrie – Sărbătoarea Națională a României, votez cu sufletul pentru comunitatea mea și cu inima deschisă pentru țara care trebuie să ne ocrotească pe toți, să ne adune și să nu ne dezbine. La mulți ani, România! La mulți ani, români!”, a transmis prim-vicepreședintele PSD, Mirel Hălălai.




Citește mai mult

Politică

Rezultatele finale ale Alegerilor Locale din 9 iunie 2024, pentru orașul Teiuș

Publicat

în

Autoritatea Electorală Permanentă a publicat, în această după-amiază, rezultatele finale ale alegerilor locale desfășurate duminică, 9 iunie 2024, în orașul Teiuș.

Numărul de alegători care s-au prezentat la urne:

Total alegatori înscrişi în liste 5787
Total alegatori prezenţi la urne 3152
Prezenta 54,46 %
Total voturi valabil exprimate 3060
Total voturi nule 92
Coeficient electoral 204

Rezultatele votului pentru funcția de primar al orașului Teiuș:

Candidat Partid Voturi Procent
HĂLĂLAI MIREL-VASILE
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT
1.575
50,92 %
BREAZ AUREL
PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL
877
28,35 %
UNGUR MIHAI
ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR
579
18,71 %
SANDU BOGDAN-GABRIEL
FORȚA DREPTEI
62
2,00 %
TOTAL
3.093
100%

Rezultatele votului pentru Consiliul Local al orașului Teiuș:

Candidat Voturi Procent Mandate faza 1 Mandate faza 2 Mandate total
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT
1.286
42,02 %
6
0
6
PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL
926
30,26 %
4
1
5
ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR
673
21,99 %
3
0
3
FORȚA DREPTEI
175
5,71 %
0
1
1
TOTAL
3.060
100%
13
2
15

 




Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius