A sosit toamna cu alaiul ei de culori şi arome nemaiîntâlnite în cursul anului. Este timpul recoltelor bogate de care au parte şi în acest an...
Invitat la o conferinţă de presă a Partidului Social Democrat Alba, primarul oraşului Teiuş, Mirel Hălălai a vorbit şi despre parcurile fotovoltaice care urmează să fie...
Interviu cu Mirel HĂLĂLAI, primarul oraşului Teiuş – În ultima perioadă, am constatat cu toţii că oraşul Teiuş traversează o perioadă a schimbărilor, în bine, desigur....
Primăria şi Consiliul Local Teiuş organizează sâmbătă, 18 mai, la ora 16.00, „Întâlnirea ceferiştilor din Complexul Teiuş – Coşlariu”, eveniment ajuns la cea de-a doua ediţie....
Consilierii locali ai oraşului Teiuş au aprobat luni, 25 martie, în cadrul şedinţei ordinare Planurile Urbanistice Zonale ale proiectului “Construire parcuri fotovoltaice în extravilanul oraşului Teiuş”.
La Teiuş, aproape 90 la sută din gospodării vor fi racordate la o reţea modernă de canalizare. Valoarea lucrării se ridică la 5.283.847 lei, la care...
Un alt acord important semnat la Alba Iulia astăzi este cel privind continuarea cooperării dintre judeţul nostru şi Adunarea Regiunilor Europene. Astfel, Biroul regional ARE de...
Consilierii județeni au votat astăzi în unanimitate proiectul de hotărâre propus de către Ion Dumitrel, președintele Consiliului județean Alba, prin care începând de astăzi, 24 ianuarie...
Prefectul judeţului Alba doreşte să vină în întâmpinarea persoanelor cu handicap grav, în condiţiile în care multora dintre ele le este aproape imposibil să se deplaseze...
Ultimele comentarii