Rămâi conectat

Administrație

Mirel Hălălai: „Investiții noi în sistemul de apă și canalizare și reabilitarea drumurilor comunale”

Publicat

în

mirel halalaiLa nivelul orașului Teiuș sunt derulate în prezent două proiecte importante pentru viața și confortul concetățenilor, proiecte ce beneficiază de sprijinul Guvernului Ponta, a precizat, primarul Mirel Hălălai, în cadrul unei conferințe de presă.

Este vorba de proiectul „Investiții noi în sistemul de apă și canalizare în orașul Teiuș, județul Alba” – canalizarea orașului Teiuș o lucrare extrem de necesară și de așteptată de către toți cetățenii orașului. Valoarea unui astfel de proiect, în sumă de 6.551.970 lei este asigurată în proporție de 80% de către Administrația Fondului de Mediu, banii fiind deja alocați și pentru acest an de către Guvernul Ponta, iar lucrarea propriu – zisă este executată, la începutul anului 2015 în proporție de 53%. Tot cu sprijinul guvernamental, prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în cadrul subprogramului “Regenerarea urbană a municipiilor și orașelor ” reabilităm drumurile comunale și străzile locale în satul Beldiu, sat aparținând orașului Teiuș, unde se va turna asfalt pe circa 5 km de drum în folosul oamenilor din Teiuș și Beldiu, drum aflat momentan într-un proces intens de degradare, valoarea lucrării fiind de 1.965.278 lei din care s-a executat din cauza iernii doar 12%, restul fiind programat a se realiza în acest an.

Eforturile Guvernului Ponta în ceea ce privește accelerarea absorției fondurilor europene au avut efect benefic și pentru orașul nostru, iar proiectele „Centrul Cultural Educațional Multifuncțional ProRomanes” în valoare de 848.624 lei, respectiv „Centrul Național de Informare și Promovare Turistică al orașului Teiuș” în valoare de 609.198 lei așteaptă startul licitațiilor în vederea execuției.

Suntem convinşi de faptul că, munca Guvernului Ponta se va reflecta și în îmbunătățirea confortului urban al orașului nostru prin proiectele pe care dorim să le accesăm în continuare legate de asfaltarea străzilor din Teiuș, o zonă de agrement pe care o merităm cu toții, precum și alte gânduri bune de viitor pe care, doar cu sprijin de la un guvern responsabil și serios cum este Guvernul Ponta o să le putem realiza, a spus Mirel Hălălai.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Administrație

Circulația rutieră va fi închisă pe strada Horea, până joi seara, pentru executarea luicrărilor de asfaltare

Publicat

în

Circulația rutieră va fi închisă până joi seara, pe strada Horea din Teiuș, unde va începe turnarea primului strat de asfalt. Cetățenilor le este recomandat să folosească rutte alternative până la finalizarea lucrărilor.

„Având în vedere stadiul lucrărilor de modernizare, în perioada următoare constructorul va începe turnarea stratului de asfalt pe strada Horea. Din acest motiv, strada Horea va fi închisă circulației pe timpul zilei, cel mai probabil până joi în data de 09.04.2026. Vă rugăm să utilizați rute alternative pentru a evita blocajele și pentru a nu îngreuna desfășurarea lucrărilor. Vă mulțumim pentru înțelegere și răbdare! Lucrăm pentru a finaliza cât mai repede și în cele mai bune condiții această investiție”, au transmis reprezentanții administrației locale teiușene.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Viceprimarul Aurel Breaz, SANCȚIONAT contravențional după ce ar fi efectuat lucrări fără autorizație pe domeniul public

Publicat

în

Viceprimarul orașului Teiuș, Aurel Breaz, a fost sancționat contravențional cu avertisment de Poliția Locală după ce ar fi efectuat lucrări pe domeniul public fără autorizație.

„A efectuat lucrări pe domeniul public fără autorizație eliberată de primăria orașului Teiuș, pe strada Horea, respectiv un șanț de traversare a drumului public pentru branșament la energie electrică care va fi făcut în viitor”.

Contactat cu privire la această situație, Aurel Breaz a susținut că intervenția a avut loc pe o stradă aflată în reabilitare și a vizat un cablu rupt, care deservește o proprietate de mare putere.

„E foarte simplu, drumul acela este în lucru. Se reabilitează, modernizează și acolo a fost un cablu rupt înainte, cu ceva vreme, care duce la o proprietate de mare putere, și l-au băgat subdimensionat”, a declarat viceprimarul.

Întrebat despre informațiile potrivit cărora situația nu ar viza, de fapt, cablul la care face referire, viceprimarul a insistat că aceasta este explicația corectă și a precizat că a discutat inclusiv cu reprezentanții firmei implicate:

„Eu vă spun exact ce este. Am vorbit cu firma respectivă la noi, la Primărie. Știam, pentru că eu m-am ocupat și data trecută, când a fost cablul rupt. Am vorbit la curent și la gaz, să nu fie probleme. Mi-au spus să bag un tub pe acolo și, când pușcă, îl schimbă din nou. Nu a fost branșament. Branșament înseamnă să te branșezi la ceva, nu? Asta înțeleg eu prin branșament. Asta a fost toată chestia”, a mai explicat Aurel Breaz pentru ziarulunirea.ro.

Administratorul public din Teiuș îl acuză pe viceprimar că a făcut lucrări fără aviz

Dan Marcu, administrator public al orașului Teiuș, a publicat un mesaj pe o rețea de socializare în care l-a acuzat pe Aurel Breaz că a efectuat lucrări pe domeniul public fără documentele necesare. „Atunci când ești viceprimar PNL poți face orice…”, a scris acesta.

În aceeași postare, Dan Marcu a precizat că orice cetățean care execută lucrări pe domeniul public, de la branșamente și săpături până la alte intervenții, trebuie să obțină avizul Primăriei și acordul constructorului, în special în cazul unei străzi aflate în reabilitare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Primăria Teiuș anunță că asigură preluarea crengilor și a vegetației uscate rezultate în urma curățeniei de primăvară

Publicat

în

Primăria orașului Teiuș vine în sprijinul cetățenilor care fac curățenie în grădini și livezi, anunțând că asigură preluarea crengilor și a vegetației lemnoase rezultate în urma lucrărilor sezoniere.

Reprezentanții administrației locale îi încurajează pe oameni să utilizeze platforma de compostare pusă la dispoziție, pentru a contribui la menținerea unui oraș curat.

„ÎN ATENȚIA CETĂȚENILOR ORAȘULUI TEIUȘ

Având în vedere sezonul curățeniei de primăvară din grădini și livezi, Primăria orașului Teiuș va asigura preluarea, în vederea compostării, a crengilor și a vegetației lemnoase, rezultate în urma tăierii arborilor și arbuștilor din gospodăriile cetățenilor din Teiuș, inclusiv din satele aparținătoare orașului nostru!

Astfel, depunerea la locul de depozitare – compostare, situat în Teiuș, str. Horea (Moara Dracilor), va fi gratuită, singura condiție este aceea de a aduce DOAR material lemnos.

NU SE ADMIT ALTE FELURI DE DEȘEURI!

Înainte de a vă deplasa la platforma de depozitare – compostare, informați-vă la telefon 0740/149959, ALIN ALDEA, responsabil de activitate din partea Primăriei Teiuș!

Vă așteptăm împreună pentru un oraș curat”, se arată în mesajul transmis de Primăria Teiuș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

741 de preșcolari și elevi din Teiuș vor beneficia în 2026 de programul „Masă Sănătoasă”

Publicat

în

Primăria Teiuș a lansat vineri, 6 februarie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura de contractare prin licitație publică a servicilor de catering pentru asigurarea derulării programului „Masă sănătoasă”.

Beneficiari sunt 741 de elevi și preșcolari din orașul Teiuș și localitățile aparținătoare. Valoarea totală estimată a contractului propus este de 1.321.783 lei, fără TVA.

Data limită pentru primirea ofertelor este 18 februarie 2026.

Suportul alimentar care face obiectul acestei proceduri de achiziție publică este următorul:

– pentru ciclul preșcolar: masă caldă (felul I+felul II) în regim catering, conform prevederilor art. 3, lit. b din HG nr. 1171/2025;

– pentru ciclul primar, gimnazial și liceal: masă caldă (felul II) în regim catering, conform prevederilor art. 3, lit. b din HG nr. 1171/2025;

Durata contractului va fi de la data semnării contractului de achiziție publică până la data de 31 decembrie 2026.

Programul de livrare va fi zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 10.30-11.00.

Locațiile de livrare sunt:

– Liceul Teoretic Teiuș

– Școala Generală cls. I-VIII Teiuș

– Școala Primară Căpud

– Grădinița nr. 1 Teiuș

– Grădinița nr. 2 Teiuș


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius