Rămâi conectat

Știri din zonă

Stavrofora Ierusalima Ghibu, proinstareța Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț, a trecut la Domnul

Publicat

în

Stavrofora Ierusalima Ghibu, proinstareța Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț, a trecut la Domnul în dimineața zilei de sâmbătă, 15 noiembrie 2025, la vârsta de 88 de ani.

Slujba înmormântării maicii Stavrofore Ierusalima Ghibu, stareță a străvechiului așezământ monahal de pe Valea Râmețului timp de 42 de ani, va avea loc luni, 17 noiembrie, la Mănăstirea Râmeț, și va fi oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei.

Stavrofora Ierusalima Ghibu s-a născut la data de 23 noiembrie 1936, în localitatea Pianu de Sus, judeţul Alba, din părinţii binecredincioși Vasile şi Maria Ghibu, primind la botez numele Ioana. A urmat şcoala primară, de patru ani, în comuna Pianu de Sus, continuând cu Gimnaziul Unic, de trei ani, din oraşul Sebeş. Apoi, a urmat cursurile Liceului Teoretic de fete, de patru ani, din Alba Iulia. Dintre cei opt copii ai familiei, mai este în viață doar monahia Anastasia (Ana) Ghibu, viețuitoare în Mănăstirea Râmeț de peste 69 de ani.

La data de 3 iulie 1952, Stavrofora Ierusalima a plecat la Mănăstirea „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de la Afteia, județul Alba, alături de mai multe surori de pe Valea Sebeșului. L-a urmat pe Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv, având dorința de a îmbrățișa viața monahală. Aici s-au nevoit până în octombrie 1952, plecând împreună cu Sfântul Cuvios Dometie la două mănăstiri din Eparhia Buzăului, Răteşti și Barbu, unde au fost închinoviate.

Ulterior, Stavrofora Ierusalima a fost primită în obștea Mănăstirii Rătești, loc în care a urmat cursurile Şcolii monahale, de trei ani, avându-l profesor, dar și duhovnic, pe Sfântul Cuvios Dometie. A avut mai multe ascultări în cadrul așezământului, unde a învăţat ţesutul covoarelor manuale în atelierele mănăstirii. A fost rânduită ca ajutoare de contabilă și a predat în cadrul Şcolii elementare din Mănăstirea Rătești atât maicilor, cât și surorilor.

În data de 21 iulie 1956, la îndemnul Sfântului Cuvios Dometie, Stavrofora Ierusalima Ghibu, împreună cu un grup de maici și surori, a plecat din Eparhia Buzăului, venind la Mănăstirea Râmeţ, județul Alba, unde au fost primite cu multă bucurie, viețuind până la sfârșitul vieții lor. La data de 2 iulie 1957, a fost tunsă în monahism de către Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv, primind la călugărie numele Ierusalima.

Din anul 1956 și până în anul 1972, a condus secţia de covoare din cadrul Mănăstirii Râmeț, ce aparţinea Cooperativei „Mureşul” din Alba Iulia și care, ulterior, a aparținut Cooperativei „Record” din Aiud. Din anul 1960, Mănăstirea Râmeț și-a încetat temporar activitatea, prin punerea în aplicare a Decretului 410/1959, moment la care personalul mănăstirii a fost nevoit să părăsească așezământul monahal de pe Valea Râmețului.

Începând cu luna iulie 1972, odată cu revenirea maicilor și a surorilor în Mănăstirea Râmeţ, Stavrofora Ierusalima Ghibu a construit, sub îndrumarea Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț şi cu ajutorul întregului sobor de maici, mai multe clădiri administrative. Cea mai mare și importantă lucrare a fost edificarea bisericii cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” între anii 1982 și 1992.

La data de 1 iulie 1972, a fost numită stareţă a Mănăstirii Râmeţ, conform Ordinului nr. 7451/1972, emis de către Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei și Sibiului, şi, de asemenea, ca urmare a Deciziei Departamentului Cultelor nr. 16 – 371/1972. În perioada anilor 1979-1983, a urmat cursurile Institutul Teologic Ortodox din Sibiu, susținând, cu prilejul absolvirii, lucrarea de licenţă intitulată „Monografia administrativă a Mănăstirii Râmeţ”.

La data de 14 mai 2014, după o lungă şi rodnică perioadă de împlinire a ascultării de stareţă a Mănăstirii Râmeţ (42 de ani), a predata această ascultare la vârsta de 78 de ani. S-a retras în liniștea chiliei, spre a continua ceea ce știa cel mai bine: rugăciunea cu smerenie și lacrimi înaintea Marelui Arhiereu pentru binele Bisericii noastre. În dimineața zilei de 15 noiembrie 2025, în urma unei îndelungate suferințe, Stavrofora Ierusalima Ghibu a fost chemată la cele veșnice, spre a locui în Împărăția lui Dumnezeu.





Știri din zonă

Bărbat din Sântimbru, reținut într-un dosar privind vânzarea de detergent cu etichete contrafăcute

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 45 de ani din Sântimbru a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru contrafacerea și comercializarea unor produse care ar fi purtat, fără drept, însemnele unor mărci înregistrate.

Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au efectuat, la 9 octombrie, patru percheziții domiciliare în localitate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

Potrivit anchetatorilor, în cursul acestui an, bărbatul ar fi îmbuteliat detergent lichid în recipiente de 3 și 5 litri, pe care ar fi aplicat etichete cu însemnele unor mărci comerciale cunoscute. Produsele ar fi fost apoi puse în vânzare.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 898 de folii cu etichete autocolante și un telefon mobil. De asemenea, autoritățile au indisponibilizat 21.211 litri de detergent lichid.

Bărbatul a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba. Cercetările continuă, iar acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție.





Citește mai mult

Știri din zonă

Incendiu la o balotieră, în zona balastierei din Sântimbru. Intervin pompierii militari din Alba Iulia

Publicat

în

Detașamentul de Pompieri Alba Iulia intervine, luni după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Sântimbru, în zona balastierei.

Potrivit informațiilor preliminare, focul ar fi cuprins o balotieră. La locul intervenției a fost alocată o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Pompierii acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului. Până în acest moment nu au fost comunicate informații privind existența unor victime sau despre valoarea pagubelor.

ACTUALIZARE: „Incendiul a fost stins”, a mai transmis ISU Alba.





Citește mai mult

Știri din zonă

Un motociclist a ajuns la spital, după ce a fost acroșat de un autoturism pe DC 75, la Stremț

Publicat

în

Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane s-a produs sâmbătă, 3 octombrie 2026, în jurul orei 15:50, pe DC 75, în apropierea localității Stremț.

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Teiuș au fost sesizați cu privire la producerea accidentului și s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea cercetărilor.

Din primele verificări a reieșit că un bărbat de 59 de ani, din municipiul Sibiu, conducea un autoturism pe strada Florilor din Stremț. Acesta ar fi pătruns în intersecția cu DC 75, moment în care a intrat în coliziune cu un motociclu condus de un bărbat de 40 de ani, din localitatea Geomal, județul Alba.

În urma impactului, motociclistul a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Cei doi conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.





Citește mai mult

Știri din zonă

Accident rutier în Stremț: motociclist rănit, după impactul cu un autoturism

Publicat

în

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Teiuș au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localității Stremț.

Din primele date, în accident sunt implicate un autoturism și o motocicletă, iar conducătorul motocicletei a suferit leziuni corporale.

Polițiștii se deplasează la fața locului pentru efectuarea cercetărilor și fluidizarea traficului rutier.





Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius