Rămâi conectat

Știri din zonă

Un bărbat de 55 de ani din Stremț a decedat, după ce a căzut de pe o schelă în timp ce efectua lucrări de reparație la o casă

Publicat

în

Sâmbătă, 2 august 2025, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au fost sesizați de către un bărbat de 25 de ani, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi căzut de pe o schelă și ar fi decedat.


Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din localitatea Stremț, în timp ce executa lucrări de decofrare a unei centuri a casei, nu s-ar fi asigurat corespunzător, s-ar fi dezechilibrat și a căzut de la o înălțime de aproximativ 3 metri, suferind leziuni corporale incompatibile cu viața.

Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba, în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Cum s-a petrecut accidentul rutier de la Oiejdea, în urma căruia 2 persoane au ajuns la spital

Publicat

în

Marți, 29 iulie 2025, polițiștii Serviciului Rutier Alba au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DN 1, pe raza localității Oiejdea, a avut loc un eveniment rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat de 32 de ani, din localitatea Sântimbru, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pătruns pe DN 1, la kilometrul 392+560 de metri, din parcarea aferentă sensului de mers Teiuș-Alba Iulia, și nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din localitatea Galda de Jos, care se deplasa pe aceeași direcție, intrând în coliziune cu acesta.

În urma evenimentului rutier, conducătorul auto, în vârstă de 40 de ani, și o femeie, în vârstă de 44 de ani, pasageră dreapta față în autoturismul condus de bărbatul de 40 de ani, au suferit leziuni corporale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Trei persoane rănite, ca urmare a coliziunii dintre două autoturisme, pe DN 1 la Oiejdea

Publicat

în

Un accident rutier a avut loc, marți seara, în jurul orei 18.00, pe DN 1, în localitatea Oiejdea. Accidentul s-a soldat cu rănirea a trei persoane.


„Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs în loc. Oiejdea pe DN 1. Din informațiile preliminare, în accident ar fi implicate 2 autoturisme, posibil o persoană încarcerată. Forțe alocate: 1 x ASAS, 1 x descarcerare, 1 x EPA și 1 Amb. SAJ”, a transmis ISU Alba.

„Polițiștii au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Oiejdea, a avut loc un eveniment rutier. Din primele date sunt implicate două autoturisme și trei persoane ar fi suferit leziuni corporale”, a transmis IPJ Alba.

„La sosirea forțelor de intervenție la locul producerii accidentului toate persoanele se aflau ieșite din autoturism. Trei persoane sunt asistate medical la locul producerii evenimentului”, a mai transmis ISU Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Femeie de 86 de ani din Benic căutată de polițiști și familie, după ce a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit

Publicat

în

Polițiștii din Alba caută o femeie care a dispărut din localitatea Benic, județul Alba. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

Luni, 28 iulie 2025, Secția 1 de Poliție Rurală Galda de Jos a fost sesizată de către un bărbat de 64 de ani, din localitatea Benic, cu privire la faptul că, în dimineața acestei zile, mama lui, MOLDOVAN PARASCHIVA, în vârstă de 86 de ani, a plecat de la domiciliul său și nu a mai revenit până în prezent.

Femeia are următoarele semnalmente:

• 160 cm înălțime;
• 60 de kilograme;
• Păr alb;
• Ochi căprui.

La momentul dispariției, purta o rochie gri, un pulover maro, papuci gri, iar pe cap purta o eșarfă maro.

Femeia a fost dată în urmărire, iar polițiștii au demarat, imediat după sesizare, activități de căutare, dar, până în prezent, nu a fost găsită.

Persoanele care pot da informații, în vederea identificării sale, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

UPDATE: „Femeia a fost identificată pe raza localității Benic”, a mai transmis IPJ Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Incendiu de vegetație uscată la Oiejdea. Intervin pompierii militari din Alba Iulia și SVSU Galda

Publicat

în

Pompierii militari din Alba Iulia și SVSU Galda intervin pe strada Bisericii din Oiejdea pentru localizarea și stingerea unui incendiu de vegetație uscată (miriște).

„Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu de miriște în loc. Oiejdea, zona Bisericii. Forțe alocate: 2 x ASAS și SVSU Galda”, a transmis ISU Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius