Rămâi conectat

Știri din zonă

ÎPS Irineu a oficiat slujba înmormântării maicii Stavrofore Ierusalima Ghibu, proinstareță a Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț

Publicat

în

Luni, 17 noiembrie 2025, Înaltpreafințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț, protopopiatul Aiud.

Acesta, înconjurat de un numeros sobor de arhierei, preoți și diaconi, a oficiat slujba înmormântării maicii Stavrofore Ierusalima Ghibu, proinstareță a străvechiului așezământ monahal de pe Valea Râmețului, stareță a Mănăstirii în perioada 1972-2014. Din soborul ierarhilor au mai făcut parte Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Ortodox Român al Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, și Preasfințitul Părinte Daniil Stoenescu.

În cadrul ceremoniei, Preasfințitul Părinte Episcop Andrei a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, transmis cu prilejul trecerii în veșnicie a maicii Stavrofore Ierusalima Ghibu. Apoi, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a rostit un vibrant cuvânt de învățătură în care a reliefat viețuirea duhovnicească aleasă a Stavroforei Ierusalima.

Adresându-se celor prezenți, Ierarhul nostru a spus: „Maica Ierusalima n-a murit, ci doarme. Ea lasă în urmă lumina exemplului ei edificator și roada efortului ei încordat pentru tot ce era bun, frumos și durabil. Ea a fost și rămâne o personalitate de talie superlativă a monahismului ortodox din Transilvania. Plecându-ne acum, cuviincios, frunțile în fața sicriului ei, Îl rugăm pe Milostivul Dumnezeu să-i ierte maicii Ierusalima tot ce a greșit ca un om în această viață pământească și să așeze sufletul ei nobil în ceata sfinților”.

La finalul slujbei, soborul sfințiților slujitori a plecat în procesiune spre locul unde a fost așezat trupul neînsuflețit al Stavroforei Ierusalima Ghibu, spre nădejdea învierii și a vieții celei veșnice. Maica proinstareță Ierusalima Ghibu a fost înmormântată în cimitirul din incinta așezământului monahal, în vecinătatea mormântului Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț. La slujba înmormântării Stavroforei Ierusalima Ghibu au luat parte obștea Mănăstirii Râmeț, un număr impresionant de preoți și credincioși din Eparhia Alba Iuliei și din împrejurimi, precum și numeroși monahi și monahii din toată Transilvania. De asemenea, la slujba înmormântării au participat oficialități județene și locale, dintre care amintim pe domnul Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba, și pe domnul Vasile Raica, Primarul Comunei Râmeț.

Stavrofora Apolinaria Barb, stareța Mănăstirii Râmeț, a subliniat virtuțile care au împodobit personalitatea Stavroforei Ierusalima Ghibu: „Am cunoscut-o pe maica Ierusalima în anul 1969, perioadă în care Mănăstirea nu primise încă aprobarea de a funcționa în regim de mănăstire. Multe au fost încercările, strădania și osteneala maicii Ierusalima și ale Sfântului nostru Cuvios Dometie cel Milostiv. A fost o mare personalitate, cu o puternică credință, evlavie și foarte riguroasă în a menține rânduiala călugărească. Nu cruța pe nimeni când era vorba să apere și să arate ce înseamnă monahismul. Îi purtăm, cu multă recunoștință în suflet, amintirea și Îi mulțumim Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului, precum și Sfântului nostru Părinte Dometie și, apoi, sfinției sale, că a avut răbdare să ne formeze în a fi statornice și a continua activitatea în Mănăstirea Râmeț”.

Stavrofora Ierusalima Ghibu s-a născut la data de 23 noiembrie 1936, în localitatea Pianu de Sus, județul Alba. Și-a exprimat dorința de a îmbrățișa viața monahală încă din anii adolescenței, nevoindu-se, în perioada 1952-1956, la Mănăstirile Afteia (județul Alba), Rătești și Barbu (județul Buzău). În data de 21 iulie 1956, la îndemnul Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv, s-a stabilit la Mănăstirea Râmeț, fiind tunsă în monahism în 2 iulie 1957. Timp de 42 de ani, în perioada 1972-2014, a fost stareța așezământului monahal. Sub atenta coordonare și povățuire a Sfântului Cuvios Dometie, monahia Ierusalima a ținut aprinsă flacăra credinței în vremuri potrivnice, contribuind la propășirea cultural-spirituală și administrativ-gospodărească a Mănăstirii Râmeț. În dimineața zilei de 15 noiembrie 2025, în urma unei îndelungate suferințe, Stavrofora Ierusalima Ghibu a trecut la cele veșnice.





Știri din zonă

Bărbat din Sântimbru, reținut într-un dosar privind vânzarea de detergent cu etichete contrafăcute

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 45 de ani din Sântimbru a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru contrafacerea și comercializarea unor produse care ar fi purtat, fără drept, însemnele unor mărci înregistrate.

Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au efectuat, la 9 octombrie, patru percheziții domiciliare în localitate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

Potrivit anchetatorilor, în cursul acestui an, bărbatul ar fi îmbuteliat detergent lichid în recipiente de 3 și 5 litri, pe care ar fi aplicat etichete cu însemnele unor mărci comerciale cunoscute. Produsele ar fi fost apoi puse în vânzare.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 898 de folii cu etichete autocolante și un telefon mobil. De asemenea, autoritățile au indisponibilizat 21.211 litri de detergent lichid.

Bărbatul a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba. Cercetările continuă, iar acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție.





Citește mai mult

Știri din zonă

Incendiu la o balotieră, în zona balastierei din Sântimbru. Intervin pompierii militari din Alba Iulia

Publicat

în

Detașamentul de Pompieri Alba Iulia intervine, luni după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Sântimbru, în zona balastierei.

Potrivit informațiilor preliminare, focul ar fi cuprins o balotieră. La locul intervenției a fost alocată o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Pompierii acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului. Până în acest moment nu au fost comunicate informații privind existența unor victime sau despre valoarea pagubelor.

ACTUALIZARE: „Incendiul a fost stins”, a mai transmis ISU Alba.





Citește mai mult

Știri din zonă

Un motociclist a ajuns la spital, după ce a fost acroșat de un autoturism pe DC 75, la Stremț

Publicat

în

Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane s-a produs sâmbătă, 3 octombrie 2026, în jurul orei 15:50, pe DC 75, în apropierea localității Stremț.

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Teiuș au fost sesizați cu privire la producerea accidentului și s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea cercetărilor.

Din primele verificări a reieșit că un bărbat de 59 de ani, din municipiul Sibiu, conducea un autoturism pe strada Florilor din Stremț. Acesta ar fi pătruns în intersecția cu DC 75, moment în care a intrat în coliziune cu un motociclu condus de un bărbat de 40 de ani, din localitatea Geomal, județul Alba.

În urma impactului, motociclistul a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Cei doi conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.





Citește mai mult

Știri din zonă

Accident rutier în Stremț: motociclist rănit, după impactul cu un autoturism

Publicat

în

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Teiuș au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localității Stremț.

Din primele date, în accident sunt implicate un autoturism și o motocicletă, iar conducătorul motocicletei a suferit leziuni corporale.

Polițiștii se deplasează la fața locului pentru efectuarea cercetărilor și fluidizarea traficului rutier.





Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius