Rămâi conectat

Actualitate

A ajuns „frate” cu Sebeşul! Oraşul Teiuş este sufocat de trafic, fiind tranzitat zilnic de zeci de mii de maşini

Publicat

în

trafic-greu-teius-sep-2016Locuitorii orașului Teiuș se plâng că localitatea a devenit, în ultima perioadă, una dintre cele mai aglomerate din județ. Într-o zi normală, forfota începe la primele ore ale dimineții, când maşinile localnicilor își fac loc cu greu printre autovehiculele aflate în tranzit.

Traficul este completat de numeroasele camioane şi TIR-uri, care trec în fiecare oră prin mijlocul oraşului. Rezultatul: nervi întinşi la maximum, atât în cazul localnicilor, cât și al celor ce tranzitează zona – turiști sau transportatori, cei din urmă acumulând întârzieri imense. Situaţia nu își va găsi rezolvarea prea curând, infrastructura fiind aceeaşi de la Revoluție încoace, în timp ce lucrările la Autostrada Sebeș-Turda, pe unele tronsoane, sunt mult rămase în urmă. În fiecare zi, centrul orașului e tranzitat de zeci de mii de autovehicule, TIR-uri şi camioane de mare tonaj. Potrivit primarului orașului Teiuș, Mirel Hălălai, ”Teiușul a ajuns acum la fel ca Sebeșul, înainte de deschiderea auto­străzii. În ultimele luni traficul a crescut foarte mult, cu cel puțin 10.000 de mașini pe zi. Pentru noi, singura șansă de a scăpa de traficul mare din oraș, dar și de autoturismele ce trec prin oraș este finalizarea Autostrăzii Sebeș-Turda. Pe plan local am căutat diferite soluții – semaforizare sau sensuri unice, dar nu dau rezultate, autostrada fiind singura care poate deconges­tiona traficul greu, dar și al autoturismelor care tranzitează orașul. În prezent există o propunere de amplasare a unor semafoare, dar ea nu ne va aduce fluidizarea traficului. Probabil, vor trece 3-4 ani până când vom scăpa de acest calvar al traficului de fiecare zi”, ne-a declarat primarul Mirel Hălălai. Problemele locuitorilor orașului nu se rezumă doar la întârzieri şi agitaţie. Gradul de poluare la nivelul localității e peste limite, din cauza traficului, care e responsabil de particulele nocive ce ajung în plămânii localnicilor. Dacă auto­strada ar fi finalizată, locuitorii orașului ar avea parte de o reducere considerabilă a poluării, atât la pulberi, cât şi la dioxidul de carbon şi alte substanţe emanate de autovehicule. La poluarea atmosferică se mai adaugă și poluarea fonică, ce are efecte negative asupra localnicilor. Ar mai trebui adăugat că traficul intens al mașinilor de mare tonaj a dus la degradarea şoselelor, iar lucrările la carosabil, desfășurate în plină vară, la ieșirea din oraș spre Cluj-Napoca, au dus la formarea unor coloane de mașini, autoturismele circulând bară la bară.

A. D. T.





Actualitate

Șofer din Teiuș, reținut după ce a fost depistat cu 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat

Publicat

în

Un bărbat de 41 de ani din Teiuș a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Polițiștii l-au oprit pentru control în jurul orei 11.30, pe strada Clujului. Testarea cu aparatul etilotest a indicat 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital pentru stabilirea alcoolemiei.

Cercetările continuă.





Citește mai mult

Actualitate

Un polițist rutier din Teiuș a refuzat o mita de 50 de euro și a sesizat autoritățile anticorupție

Publicat

în

Un polițist din cadrul Poliției Orașului Teiuș a refuzat o mită de 50 de euro oferită de un șofer oprit în trafic și a sesizat de îndată structura anticorupție.

Incidentul a avut loc la data de 2 octombrie 2026, în timp ce agentul desfășura activități de control rutier. Polițistul a oprit un conducător auto care prezenta semne vădite ale consumului de alcool.

În urma testării cu aparatul etilotest, a fost înregistrată o valoare de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Când agentul i-a comunicat șoferului măsurile legale care urmau să fie dispuse, acesta i-ar fi oferit suma de 50 de euro pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu.

Întreaga interacțiune a fost înregistrată cu dispozitivul de tip bodycam aflat în dotarea polițistului.

Agentul a refuzat banii și a sesizat Serviciul Județean Anticorupție Alba. Ulterior, polițiștii anticorupție au informat procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă, pentru desfășurarea activităților procedurale specifice constatării unei situații de flagrant.

Cercetările și activitățile procedurale sunt în desfășurare, cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale ale tuturor persoanelor implicate.





Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 40 de ani, reținut după ce ar fi încălcat un ordin de protecție, la Teiuș

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din orașul Teiuș, a fost reținut pentru 24 de ore, la 1 octombrie 2026, fiind cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție.

Potrivit polițiștilor, în seara zilei de 30 septembrie, bărbatul s-ar fi apropiat la mai puțin de 15 metri de imobilul în care locuiește fosta sa parteneră, în vârstă de 38 de ani. Prin acest gest, el ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Aiud, valabil în perioada 25 septembrie 2026 – 25 martie 2027.

Cercetările continuă sub supravegherea și coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente.





Citește mai mult

Actualitate

Accident pe DN 14B, la Teiuș, provocat de un șofer cu 0,60 mg/l alcool în aerul expirat

Publicat

în

Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc în dimineața zilei de 25 septembrie 2026, pe DN 14B, în apropiere de Teiuș.

Polițiștii din Teiuș au fost sesizați prin SNUAU 112, în jurul orei 07.45, cu privire la producerea evenimentului rutier. Ajunși la fața locului, aceștia au stabilit că un tânăr de 20 de ani, din municipiul Sebeș, conducea un autoturism pe direcția Teiuș–Blaj.

La kilometrul 4+20 de metri, tânărul ar fi efectuat o manevră de depășire a unui autocamion care tracta o remorcă, moment în care ar fi acroșat ansamblul de vehicule. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în parapetul situat pe partea stângă a direcției sale de deplasare.

Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

În urma testării cu aparatul etilotest, șoferul autocamionului, un bărbat de 32 de ani, din județul Arad, a avut rezultat negativ.





Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius