Rămâi conectat

Știri din zonă

Bărbați din Hunedoara reținuți de polițiștii din Galda de Jos, după ce au furat banii unei vârstnice din Dealul Geoagiului

Publicat

în

Ieri, 1 octombrie 2022, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos au identificat și reținut doi bărbați de 35 și 38 de ani, ambii din județul Hunedoara, care sunt bănuiți de săvârșirea unei infracțiuni de furt din locuință, faptă în legătură cu care poliția a fost sesizată în după amiaza zilei de 1 octombrie 2022.

Se pare că, la data de 1 octombrie 2022, în jurul orei 13,00, cei doi bărbați ar fi profitat de faptul că ușa locuinței unei vârstnice din localitatea Dealul Geoagiului, comuna Întregalde, a rămas neasigurată și ar fi sustras, din interiorul acesteia, suma de 200 de lei.

Asupra celor doi bărbați, care au fost identificați de polițiști pe raza localității Dealul Geoagiului, a fost găsită suma de bani sustrasă, aceasta fiind restituită păgubitei.

În cursul zilei de azi, 2 octombrie, cei doi bărbați vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii lor activități infracționale.





Știri din zonă

Doi bărbați, reținuți după ce s-ar fi agresat reciproc în localitatea Benic

Publicat

în

Doi bărbați, în vârstă de 27 și 38 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Incidentul s-ar fi produs în localitatea Benic, în urma unui conflict izbucnit pe fondul unor discuții contradictorii.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, măsura reținerii a fost dispusă la data de 14 noiembrie 2026 de polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în seara zilei de 13 noiembrie, în jurul orei 22:00, bărbatul de 27 de ani s-ar fi deplasat la domiciliul mamei sale, din localitatea Benic. Acolo, acesta ar fi avut un schimb de replici contradictorii cu partenerul femeii, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Bucium.

Ulterior, conflictul ar fi degenerat, iar cei doi bărbați s-ar fi agresat reciproc.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.





Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 42 de ani, reținut după ce și-ar fi agresat soția, în Oiejdea

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din localitatea Oiejdea, județul Alba, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru violență în familie, după ce și-ar fi agresat fizic soția.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul s-ar fi petrecut în seara zilei de 12 noiembrie 2026, în jurul orei 22:00, în locuința celor doi. Pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul ar fi devenit violent și și-ar fi lovit soția, în vârstă de 39 de ani.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au dispus, la data de 13 noiembrie 2026, măsura reținerii acestuia pentru o perioadă de 24 de ore.

Cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.





Citește mai mult

Știri din zonă

Peste 2.400 de articole pirotehnice, indisponibilizate de polițiștii din Stremț. Un copil de 12 ani le avea asup

Publicat

în

Polițiștii din Stremț au indisponibilizat 2.446 de articole pirotehnice, după ce au identificat un minor în vârstă de 12 ani care le avea asupra sa, pe raza comunei.

Incidentul a avut loc la data de 9 noiembrie 2026, când polițiștii Postului de Poliție Stremț, în timp ce desfășurau activități specifice pe raza de competență, au depistat un băiat de 12 ani, din comuna Râmeț, care deținea mai multe articole pirotehnice.

În urma verificărilor, polițiștii au indisponibilizat 2.446 de articole pirotehnice.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de preparare, producere, experimentare, deținere, transmitere, depozitare, distrugere, comercializare sau folosire fără drept a articolelor pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care minorul a intrat în posesia articolelor pirotehnice.





Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 33 de ani din Sântimbru, reținut după ce și-ar fi agresat mama și două mătuși. Incidentul s-a produs pe fondul consumului de alcool

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din localitatea Sântimbru, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru violență în familie, după ce și-ar fi agresat mama și două rude.

Potrivit IPJ Alba, incidentul s-a produs în data de 6 noiembrie 2026, în jurul orei 18:00, pe o stradă din cartierul Sântimbru-Fabrică.

Din cercetările efectuate de polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos a reieșit că bărbatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, și-ar fi agresat fizic mama, în vârstă de 53 de ani, iar ulterior pe cele două surori ale acesteia, în vârstă de 49, respectiv 51 de ani.

În urma incidentului, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.





Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius