Rămâi conectat

Știri din zonă

Bărbat de 52 de ani din Stremț cercetat de polițiști, după ce a fost surprins conducând băut la Geomal

Publicat

în

Ieri, 8 septembrie 2022, în jurul orei 18.40, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Aiud au depistat un bărbat de 52 de ani, din comuna Stremț, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Geomal, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,69 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

FOTO: ARHIVĂ





Știri din zonă

Bărbat din Galda de Jos, reținut după ce a fost prins băut la volan pe DN 1. Alcoolemia indicată de etilotest: 1,04 mg/l

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din localitatea Galda de Jos, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a fost depistat de polițiștii rutieri conducând sub influența alcoolului, pe DN 1, în zona localității Sântimbru.

Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 18 octombrie 2026, în jurul orei 06:25, când polițiștii Serviciului Rutier Alba au oprit pentru control un autoturism care circula pe DN 1, la kilometrul 387.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor necesare stabilirii alcoolemiei.

La data de 18 octombrie, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În cursul zilei de 19 octombrie 2026, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate de polițiști.





Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat din Sântimbru, reținut într-un dosar privind vânzarea de detergent cu etichete contrafăcute

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 45 de ani din Sântimbru a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru contrafacerea și comercializarea unor produse care ar fi purtat, fără drept, însemnele unor mărci înregistrate.

Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au efectuat, la 9 octombrie, patru percheziții domiciliare în localitate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

Potrivit anchetatorilor, în cursul acestui an, bărbatul ar fi îmbuteliat detergent lichid în recipiente de 3 și 5 litri, pe care ar fi aplicat etichete cu însemnele unor mărci comerciale cunoscute. Produsele ar fi fost apoi puse în vânzare.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 898 de folii cu etichete autocolante și un telefon mobil. De asemenea, autoritățile au indisponibilizat 21.211 litri de detergent lichid.

Bărbatul a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba. Cercetările continuă, iar acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție.





Citește mai mult

Știri din zonă

Incendiu la o balotieră, în zona balastierei din Sântimbru. Intervin pompierii militari din Alba Iulia

Publicat

în

Detașamentul de Pompieri Alba Iulia intervine, luni după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Sântimbru, în zona balastierei.

Potrivit informațiilor preliminare, focul ar fi cuprins o balotieră. La locul intervenției a fost alocată o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Pompierii acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului. Până în acest moment nu au fost comunicate informații privind existența unor victime sau despre valoarea pagubelor.

ACTUALIZARE: „Incendiul a fost stins”, a mai transmis ISU Alba.





Citește mai mult

Știri din zonă

Un motociclist a ajuns la spital, după ce a fost acroșat de un autoturism pe DC 75, la Stremț

Publicat

în

Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane s-a produs sâmbătă, 3 octombrie 2026, în jurul orei 15:50, pe DC 75, în apropierea localității Stremț.

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Teiuș au fost sesizați cu privire la producerea accidentului și s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea cercetărilor.

Din primele verificări a reieșit că un bărbat de 59 de ani, din municipiul Sibiu, conducea un autoturism pe strada Florilor din Stremț. Acesta ar fi pătruns în intersecția cu DC 75, moment în care a intrat în coliziune cu un motociclu condus de un bărbat de 40 de ani, din localitatea Geomal, județul Alba.

În urma impactului, motociclistul a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Cei doi conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.





Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius