Rămâi conectat

Actualitate

Zeci de participanți s-au aliniat la startul Marșului pentru sănătate „Erich Lehnen”, din deschiderea ediției 2019 a „Zilelor orașului TEIUȘ”

Publicat

în

Zilele orașului Teiuș 2019 au debutat astăzi, 23 august 2019, cu Marșul pentru sănătate „Erich Lehnen”.

Zeci de participanți au luat startul din fața Casei de Cultură Teiuș, pe traseul Teiuș – Beldiu – Pețelca – Căpud – Teiuș. Escorta marșului a fost asigurată de Crucea Roșie Alba, off road AROR Teiuș și SVSU Teiuș.

În perioada 23-25 august, Primăria Teiuș organizează evenimentul ”Zilele orașului”, teiușenii și nu numai putându-se bucura de concerte, concursuri, parada portului popular, discotecă, dar și de focuri de artificii.

De asemenea, în cadrul evenimentului, va fi lansat imnul orașului Teiuș. Din program nu vor lipsi demonstrațiile sportive și tehnnice ale SVSU.

Suntem în prima zi a sărbătorii atât de dragi nouă, teiușenilor, Zilele orașului Teiuș, aflată astăzi la a XIII-a ediție. Am pornit această sărbătoare cu tradiționalul marș pentru sănătate, aflat deja a șaptea ediție. La marș participă foarte mulți tineri din orașul nostru dornici să facă o excursie bine meritată, pe frumoase meleaguri ale orașului Teiuș. Este un traseu complex, care cuprinde satele aparținătoare, respectiv orașul nostru. Sper să fie ceva frumos, de care să se bucure toată lumea. Alături de ei sunt și oameni mai în vârstă, mulți sunt la a patra, a cincea, a șasea participare, ceea ce ne face să credem că marșul este o reușită și vrem să perpetuăm acest lucru, a precizat pentru ziarulunirea.ro, primarul orașului Teiuș, MIREL VASILE HĂLĂLAI.

PROGRAMUL ZILELOR ORAȘULUI TEIUȘ 2019:

Vineri, 23 august 2019

Ora 13.00 Itinerariu feroviar stația CFR Teiuș și Parcul Feroviar – vizitare expoziție feroviară; vizitarea ecpoziției etnografice a orașului Teiuș (școala generală)

Ora 14.00 Sosirea participanților la ”Marșul pentru sănătate” (Casa de cultură)

Ora 17.00 Tenis cu piciorul – Memorialul ”Florin Cîmpean” (sala de sport)

Ora 20.00 Concert de muzică clasică – O călătorie pe aripile muzicii – gazda evenimentului, Biserica Romano-catolică

Sâmbătă, 24 august 2019

Ora 8.00 Concurs de șah organizat de CAR Credit Teiuș (Centrul de zi – Clubul membrilor), în parteneriat cu Primăria Orașului Teiuș

Ora 8.00 Concurs de tenis de masă ”Memorialul Marin Scarlat” (sala de sport)

Ora 8.30 Fotbal amatori ”Cupa Primăriei Teiuș” (terenul sintentic)

Ora 11.00 Concurs de biciclete (strada Decebal – zona Gării)

Ora 11.30 Concurs de îndemânare auto (zona gării) – in memorial Sergiu Suciu

Ora 12.30 Demonstrație descarcerare SVSU Teiuș (platou zona gării)

Ora 18.00 Demonstrație taekwondo – CS Koryo – filial Teiuș

Ora 19.20 Adi Mițescu, Dani Oprița, Puiu Bretoiu – concert de muzică pop-folk

Ora 20.30 Lansarea imnului orașului Teiuș – recital GINO

Ora 21.30 Discotecă în aer liber – DJ ASHER

Duminică, 25 august 2019

Ora 10.00 Cort medical – Farmacia Sicofarm – Parcarea Liceului Teoretic Teiuș – Evaluare rapidă a stării de sănătate

Ora 12.15  Te Deum urmat de pomenirea eroilor și depunerea coroanelor de flori la Monumentul Eroilor din Parcul Central – zona centrală

Ora 16.00 Parada portului popular

Ora 17.00 Premiere competiții sportive și elevi cu merite deosebite

Ora 18.00 Program artistic susținut de elevii Liceului Teoretic Teiuș

Ora 18.20 Top Dance 2007 – demonstrație dans sportiv

Spectacol susținut de:

Ora 19.00 Ansamblul folcloric „Dor Teiușan” Teiuș

Ora 19.25 Ansamblul folcloric „Codrenii Bihorului” Roșia

Ora 19.50 Ansamblul folcloric „Cununa Vețelului” Hunedoara

Ora 20.15 Ansamblul folcloric „Codrișorul” Stremț

Ora 20.35 Ansamblul folcloric „Augustin Bena” al județului Alba, dirijor Alexandru Pal, coregrafia Alexandra și Flaviu Mîrza – soliști vocali: Roxana Reche, Maria Filimon, Dorina Narița, Nicolae Pluta și Floricica Moga

Ora 21.30 – Ansamblul folcloric – „Datina Turdeană” Turda

Ora 21.55 CORNELIA GOȚIA

Ora 22.30 Ansamblul folcloric „Dor Teiușan” Teiuș

Ora 23.00 Foc de artificii

Prezintă: Daniela Floroian

Închiderea oficială a manifestărilor





Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

230 de elevi și profesori de la Liceul Teoretic Teiuș, implicați în campania „Let’s Do It, România!”

Publicat

în

Liceul Teoretic Teiuș s-a alăturat campaniei „Let’s Do It, România!” printr-o acțiune de colectare a deșeurilor electrice și electrocasnice.

La activitate au participat 230 de elevi și cadre didactice, care s-au implicat în colectarea și predarea echipamentelor electrice și electrocasnice uzate.

Acțiunea a fost organizată în colaborare cu Primăria Teiuș, în cadrul demersurilor de promovare a unui comportament responsabil față de mediu și de încurajare a implicării comunității în acțiuni de protejare a acestuia.

În urma colectării au fost adunate 10 mașini de spălat, 5 frigidere, 6 televizoare, precum și alte aparate electrice și electrocasnice.

Activitatea a urmărit atât colectarea responsabilă a echipamentelor uzate, cât și sensibilizarea elevilor cu privire la importanța protejării mediului și a gestionării corespunzătoare a deșeurilor.

Acțiunea face parte din campania „Let’s Do It, România!”, care promovează implicarea comunităților în activități dedicate unui mediu mai curat.





Citește mai mult

Actualitate

Două femei din Teiuș, reținute după ce ar fi folosit fără drept un card bancar care nu le aparținea

Publicat

în

Două femei din Teiuș, în vârstă de 45 și 24 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore, fiind cercetate într-un dosar penal privind însușirea unui bun găsit și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Potrivit polițiștilor, cele două femei ar fi folosit fără drept cardul bancar al unei femei de 49 de ani, din Teiuș, care îl pierduse. Incidentul a fost sesizat poliției în data de 31 august 2026, când femeia a reclamat și faptul că, între timp, ar fi fost efectuate mai multe tranzacții bancare cu cardul său.

Din cercetări a rezultat că, în data de 27 august 2026, cele două suspecte ar fi efectuat mai multe operațiuni bancare în mediul online, folosind cardul fără acordul titularului. Valoarea totală a tranzacțiilor reclamate se ridică la 1.908,63 de lei.

Pentru documentarea activității infracționale, polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară emis de Judecătoria Aiud. Acțiunea s-a desfășurat în orașul Teiuș și a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Blaj și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

În urma probatoriului administrat, cele două femei au fost reținute pentru 24 de ore și depuse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și a întregii activități infracționale.





Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 32 de ani din Teiuș, reținut după ce ar fi încălcat ordinul de protecție. Nu ar fi păstrat distanța de 15 metri față de o femeie

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din orașul Teiuș, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi încălcat măsurile stabilite printr-un ordin de protecție emis de Judecătoria Aiud.

Potrivit polițiștilor, în seara zilei de 14 septembrie 2026, bărbatul ar fi încălcat obligația de a păstra o distanță de cel puțin 15 metri față de o femeie în vârstă de 31 de ani.

Ordinul de protecție fusese emis de Judecătoria Aiud la data de 27 mai 2026, pentru o perioadă de șase luni.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii din Teiuș au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute și dispuse prin ordinul de protecție.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.





Citește mai mult

Actualitate

Sâmbătă, 5 septembrie 2026: „Belșug Teiușean”, o nouă ediție a sărbătorii roadelor toamnei, la Teiuș

Publicat

în

Piața agroalimentară din orașul Teiuș va găzdui sâmbătă, 5 septembrie 2026, o nouă ediție a tradiționalului eveniment „Belșug Teiușean”. Manifestarea este organizată de Primăria și Consiliul Local Teiuș și îi invită pe localnici să se bucure de roadele toamnei și de produsele pregătite în gospodăriile din oraș.

Evenimentul va începe la ora 09:00, când piața se va transforma într-un spațiu dedicat producătorilor locali. Vizitatorii vor putea descoperi și cumpăra legume și fructe proaspete, miere, conserve, murături, produse de panificație, dar și alte bunătăți pregătite de gospodarii teiușeni.

Pe lângă expoziția cu vânzare, programul va include și momente artistice și folclorice. Ansamblul „Dor Teiușean” va susține un program de cântece și dansuri populare, iar elevii din oraș vor pregăti, la rândul lor, un moment artistic specific evenimentului.

Sărbătoarea se va încheia cu premierea celor mai gospodari producători locali, în semn de apreciere pentru munca și priceperea acestora.

„Belșug Teiușean” își propune, astfel, să aducă în prim-plan tradițiile locale, produsele din gospodăriile teiușenilor și spiritul comunității, într-o zi dedicată roadelor și oamenilor care le-au cultivat.





Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius