Rămâi conectat

Actualitate

Un dezvoltator danez investește peste 50 de milioane de euro în amenajarea unui parc foto-voltaic, la Teiuș

Publicat

în

În cursul acestui an, mai exact în luna octombrie, Eurowind Energy, un dezvoltator și operator danez de proiecte eoliene, solare și hibride, va începe lucrările pentru construcția unui nou parc fotovoltaic cu o capacitate de 70 MW, în apropierea orașului Teiuș.

Potrivit unui comunicat al companiei, construcţia parcului reprezintă al patrulea proiect din România al companiei şi presupune o investiţie de 50 de milioane de euro, scrie Agerpres.

„Ne-am propus ca, prin tot ceea ce facem, să contribuim la construirea unui viitor sustenabil, mai verde şi mai bun pentru noi toţi, iar parcul fotovoltaic de la Teiuş reprezintă încă un pas pe acest drum. Acest parc este doar începutul a ceea ce urmează ca parte a planurilor noastre în România, având un pipeline de proiecte energetice de aproximativ 4GW. Suntem convinşi că, investind în soluţii de energie regenerabilă, nu ajutăm doar la diminuarea provocării climatice globale, ci şi la dezvoltarea unor zone şi comunităţi, ceea ce ne bucură enorm şi ne motivează să continuăm în această direcţie”, a declarat Adrian Dobre, country manager România, Eurowind Energy.

Parcul fotovoltaic de la Teiuş este al patrulea proiect de energie regenerabilă dezvoltat de Eurowind Energy în România, compania având 12 parcuri energetice operaţionale în Europa cu o capacitate de 100 MW. Celelalte proiecte locale sunt parcurile fotovoltaice de la Halchiu, Măgurele (amândouă construite în anul 2013) şi Pufeşti (construit în anul 2012), fiecare cu o capacitate de 2,03 MW, 3,38 MW, respectiv 1,5 MW, însumând o capacitate de aproximativ 7 MW.

Programat să devină operaţional anul viitor, în 2024, parcul fotovoltaic de la Teiuş va fi dezvoltat pe o suprafaţă de 80 de hectare şi va avea 119.184 de module fotovoltaice, cu o capacitate totală de 70 MW, generând 102,05 GWh pe an. Astfel, noul proiect va putea alimenta anual cu energie electrică până la 30.050 de gospodării. După finalizarea construcţiei, Eurowind Energy va păstra în proprietatea sa parcul fotovoltaic.

„Noul parc agrovoltaic de la Teiuş va îmbina producţia de energie electrică din surse regenerabile (panouri fotovoltaice) cu agricultura, contribuind astfel la dezvoltarea zonei atât din punct de vedere energetic, cât şi al activităţilor agricole. 130 de proprietari vor putea folosi în scopuri agricole terenul de 80 de hectare pe care este construit parcul, animalele acestora având acces pentru a păşuna”, se menţionează în comunicat.

Cu un potenţial foarte mare de dezvoltare în întreaga lume, conceptul de proiect agrovoltaic presupune utilizarea la comun a aceleiaşi suprafeţe de teren atât pentru producţia de energie solară fotovoltaică, cât şi pentru agricultură, maximizând astfel resursele disponibile şi contribuind la diminuarea efectelor climatice.

Eurowind Energy are peste 400 de angajaţi în 15 ţări europene şi în SUA, fiind prezent pe piaţa din România din anul 2011.





Actualitate

Sâmbătă, 5 septembrie 2026: „Belșug Teiușean”, o nouă ediție a sărbătorii roadelor toamnei, la Teiuș

Publicat

în

Piața agroalimentară din orașul Teiuș va găzdui sâmbătă, 5 septembrie 2026, o nouă ediție a tradiționalului eveniment „Belșug Teiușean”. Manifestarea este organizată de Primăria și Consiliul Local Teiuș și îi invită pe localnici să se bucure de roadele toamnei și de produsele pregătite în gospodăriile din oraș.

Evenimentul va începe la ora 09:00, când piața se va transforma într-un spațiu dedicat producătorilor locali. Vizitatorii vor putea descoperi și cumpăra legume și fructe proaspete, miere, conserve, murături, produse de panificație, dar și alte bunătăți pregătite de gospodarii teiușeni.

Pe lângă expoziția cu vânzare, programul va include și momente artistice și folclorice. Ansamblul „Dor Teiușean” va susține un program de cântece și dansuri populare, iar elevii din oraș vor pregăti, la rândul lor, un moment artistic specific evenimentului.

Sărbătoarea se va încheia cu premierea celor mai gospodari producători locali, în semn de apreciere pentru munca și priceperea acestora.

„Belșug Teiușean” își propune, astfel, să aducă în prim-plan tradițiile locale, produsele din gospodăriile teiușenilor și spiritul comunității, într-o zi dedicată roadelor și oamenilor care le-au cultivat.





Citește mai mult

Actualitate

Șofer de 63 de ani din Teiuș, prins băut la volan pe DN 1, în zona Oiejdea

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din Teiuș, este cercetat penal după ce a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolului.

Incidentul a avut loc miercuri, 26 august 2026, în jurul orei 17:50, pe DN 1, la kilometrul 394, în apropierea localității Oiejdea.

Polițiștii Serviciului Rutier Alba au oprit autoturismul pentru un control de rutină, iar șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest. Rezultatul a indicat 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.





Citește mai mult

Actualitate

Participare numeroasă la cea de-a IV-a ediție a Discotecii Nostalgia, la Teiuș

Publicat

în

Cea de-a IV-a ediție a evenimentului „Discoteca Nostalgia”, organizat vineri, 21 august 2026, la Teiuș s-a bucurat de o participare numeroasă, depășind așteptările organizatorilor. Evenimentul a reunit persoane de toate vârstele, într-o atmosferă dedicată muzicii, dansului și amintirilor.

Pe parcursul serii, participanții au dansat și au cântat pe ritmurile unor melodii care au marcat generații diferite. Evenimentul a oferit, totodată, ocazia unor reîntâlniri și a readus în atenție momente și experiențe asociate perioadelor considerate de mulți dintre participanți drept unele dintre cele mai frumoase.

Diversitatea publicului prezent a evidențiat caracterul intergenerațional al evenimentului, muzica devenind un punct comun pentru participanți de vârste diferite.

Organizatorii au transmis mulțumiri tuturor celor care au participat și au contribuit la atmosfera ediției a IV-a, considerată una dintre cele mai reușite ediții ale „Discotecii Nostalgia”.

Evenimentul reconfirmă interesul publicului pentru manifestări care readuc în prim-plan muzica și atmosfera perioadelor de odinioară, oferind în același timp un cadru pentru socializare, dans și retrăirea unor amintiri.





Citește mai mult

Actualitate

Zilele Orașului Teiuș 2026: două zile de muzică, tradiție și spectacol în Parcul Feroviar

Publicat

în

Teiușul se pregătește de sărbătoare. În perioada 28–29 august 2026, în Parcul Feroviar, are loc o nouă ediție a Zilelor Orașului Teiuș, eveniment dedicat comunității locale, tradițiilor și muzicii.

Programul debutează vineri, 28 august, de la ora 19:00, cu un concert folk, care va deschide cele două zile de manifestări.

Sâmbătă, 29 august, programul începe la ora 17:00, cu festivitatea de premiere a participanților la competițiile sportive și a elevilor cu merite deosebite. Evenimentul va continua cu momente artistice și spectacole susținute de Tudor Limbean, Clubul Sportiv „Top Dance 2007”, Ansamblul folcloric „Dor Teiușan”, precum și de Ansamblul folcloric „Moștenirea” din Baciu, județul Cluj.

Pe scenă vor urca, de asemenea, Ilie Medrea, Alexia și Andrei Bănuță, într-un program care îmbină folclorul, dansul și muzica pentru publicul de toate vârstele.

Seria manifestărilor se va încheia festiv, cu un spectacol de artificii.

Organizatorii îi invită pe locuitorii orașului Teiuș și pe cei din localitățile învecinate să participe la cele două zile de sărbătoare și să se bucure împreună de muzică, tradiție și momente dedicate comunității.

Zilele Orașului Teiuș 2026 se desfășoară în perioada 28–29 august, în Parcul Feroviar din Teiuș.





Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius