Rămâi conectat

Actualitate

Tribunalul Alba a motivat hotărârea judecătorească prin care a validat mandatul de primar câştigat de Mirel Hălălai

Publicat

în

În apel, Trbunalul Alba a anulat, în 29 octombrie 2020, decizia Judecătoriei Aiud. care a dat câștig ce cauză ANI.

”În ceea ce priveşte «exercitarea funcţiei publice », se constată că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că în cauză operează faţă de candidatul declarat ales, interdicţia prev. de art. 25 alin. 2 din Legea nr. 176/2010, deoarece faţă de persoana a cestui candidat nu s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate, pentru a se pute a reţine că acesta este decăzut din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică.

Astfel, prin Raportul de evaluare nr. xxxxx/G/II/12.06.2015 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate au fost identificate elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul juridic al conflictelor de interese, apreciindu-se că sunt incidente dispoziţiile art. 76 din Legea nr. 161/2003, ale art. 75 din Legea nr. 393/2004 şi respectiv 301 alin. 1 din Legea nr. 286/2009, motiv pentru care s-a dispus comunicarea raportului de evaluare Instituţiei Prefectului Judeţului Alba pentru informare şi luarea măsurilor ce se impun după rămânerea definitivă a raportului, precum şi sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud cu privire la existenţa indiciilor referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 301 alin. 1 din Codul penal”, se precizează în hotărârea Tribunalului Alba.

Hotărâre din 2018 respinsă ca inadmisibilă Intanţa a completat că, potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 17 6/2010, procedura administrativă a evaluării efectuate de inspectorii de integritate din cadrul A.N.I. se desfăşoară cu privire la situaţia averii existente pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor, evaluarea finalizându-se cu întocmirea unui „Raport de evaluare”.

”În cazul de faţă, raportul de evaluare a vizat conflictul de interese, astfel că a fost atacat la instanţa de contencios administrativ, conform art. 22 din lege, numai că acţiunea nu a fost examinată în fond, ci a fost respinsă ca inadmisibilă.

Din considerentele sentinţei civile nr. 182/2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, definitivă prin nerecurare, a rezultat că raportul de evaluare mai sus menţionat, supus analizei instanţei de contencios administrativ, nu întruneşte condiţiile prev. de art. 2 alin. 1 lit.

c) din Legea nr. 554/2004 pentru a fi calificat drept un act administrativ susceptibil de a fi analizat de instanţa de contencios administrativ, deoarece «prin acest act nu s-a constatat , în prealabil, un conflict de interese ”», ci faţă de indiciile reţinute în starea de fapt , s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud pentru efectuarea cercetărilor cu privire la existenţa infracţiunii de conflict de interese”, se mai susţine în hotărâre.

Nu există conflict de interese administrativ sau penal Tribunalul a apreciat că instanţa de fond nu putea reţine contrariul celor statuate deja cu putere de lucru judecat prin hotărârea judecătorească a Curţii de Apel, din 2018, respectiv că nu este necesară constatarea existenţei conflictului de interese prin alt act administrativ.

”În aceste condiţii, apare ca fiind greşită aprecierea instanţei de fond în sensul reţinerii existenţei conflictului de interese administrativ, motivat de faptul că raportul de evaluare care îl constată nu a fost anulat, şi fără a se ţine seama de considerentele deciziei penale nr. 485/2018 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, potrivit cărora «nu există dovezi (…) astfel încât acuzatul să fie în conflictul de interese reglementat administrativ prin art. 70 din Legea nr. 161/2003 şi penal prin art. 301 C. pen.», numai pentru că aceste considerente nu întemeiază soluţia pe latura penală. Aceasta întrucât, existenţa conflictul de interese administrativ consemnată într-un raport de evaluare nesupus analizei nici unei instanţe nu poate justifica sancţiunea decăderii din dreptul de a exercita o funcţie sau o demnitate publică, decât cu încălcarea dreptului de acces la o instanţă, ceea ce este ianadmisibil”, se afirmă în document.

În concluzie, instanţa a statuat că, întrucât raportul A.N.I. a fost contestat şi nu există o hotărâre judecătorească prin care să se fi constatat faţă de apelant existenţa unui conflict de interese administrativ ori penal, interdicţia privind ocuparea unei funcţii publice nu operează în cazul mandatului obţinut la alegerile locale de primarul Mirel Hălălai.

Sursa: adevărul.ro





Actualitate

Târgul Cepii revine la Teiuș în perioada 7–8 noiembrie 2026. Tradiția de peste un secol continuă

Publicat

în

Orașul Teiuș se pregătește să găzduiască, în zilele de 7 și 8 noiembrie 2026, o nouă ediție a Târgului Cepii, unul dintre cele mai cunoscute evenimente tradiționale ale localității, cu o istorie de peste 100 de ani.

Manifestarea va avea loc în Piața Agroalimentară și pe strada Decebal, reunind comercianți, producători locali și vizitatori din Teiuș și din localitățile învecinate.

Evenimentul reprezintă o ocazie pentru participanți de a descoperi și achiziționa o gamă variată de produse și mărfuri, dar și de a se bucura de atmosfera specifică târgurilor tradiționale, care păstrează farmecul întâlnirilor comunitare.

Dincolo de dimensiunea sa comercială, Târgul Cepii are o importantă valoare istorică și identitară pentru orașul Teiuș. Tradiția, transmisă de-a lungul generațiilor, contribuie la păstrarea obiceiurilor locale și la consolidarea legăturilor dintre comunitățile din zonă.

Organizatorii îi invită pe locuitorii orașului și pe cei din împrejurimi să participe la eveniment și să susțină continuitatea uneia dintre cele mai vechi tradiții locale.

Târgul Cepii de la Teiuș se va desfășura sâmbătă și duminică, 7–8 noiembrie 2026, în Piața Agroalimentară și pe strada Decebal.





Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 66 de ani din Teiuș, condamnat la peste 3 ani de închisoare pentru viol asupra unui minor

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din orașul Teiuș, a fost depistat și reținut de polițiști, în baza unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Aiud.

Potrivit IPJ Alba, mandatul a fost emis la data de 27 octombrie 2026, aceeași zi în care polițiștii din Teiuș l-au identificat și reținut pe bărbat.

Acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani, o lună și 10 zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol asupra unui minor.

În vederea executării pedepsei, bărbatul a fost depus în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud.





Citește mai mult

Actualitate

Incendiu la un grajd din Teiuș. Pompierii din Aiud intervin la fața locului

Publicat

în

Secția de Pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, respectiv un grajd, în localitatea Teiuș.

La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.

La intervenție participă și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Teiuș.

Deocamdată, nu au fost comunicate informații suplimentare privind cauza izbucnirii incendiului sau eventualele pagube.





Citește mai mult

Actualitate

A fost inaugurat Centrul de Tineret din Teiuș. Clădirea dispune de bazin de înot, patru piste de bowling și săli pentru activități sportive și culturale

Publicat

în

Orașul Teiuș are, începând de marți, 27 octombrie, un nou spațiu dedicat activităților sportive, culturale și recreative. Centrul de Tineret, amplasat în zona „Locul Târgului”, a fost inaugurat în prezența autorităților locale și a reprezentanților comunității, fiind destinat în special tinerilor care își doresc să își petreacă timpul liber într-un mod activ și plăcut.

Noua clădire multifuncțională include un bazin de înot, o sală multisport, o sală pentru activități recreative, patru piste de bowling, o sală de proiecție și un spațiu multimedia. De asemenea, centrul dispune de vestiare, grupuri sanitare, spații tehnice și zone de depozitare.

Unul dintre elementele importante ale investiției este sala modulară, care poate fi adaptată pentru organizarea unor evenimente de amploare, inclusiv spectacole cu o capacitate de până la 1.000 de locuri.

Programul de funcționare

Centrul de Tineret din Teiuș va funcționa după următorul program:

  • Luni: 09:00–15:00
  • Marți: 09:00–15:00
  • Miercuri: 09:00–15:00
  • Joi: 16:00–20:00
  • Vineri: 16:00–21:00
  • Sâmbătă: 16:00–21:00
  • Duminică: 12:00–20:00

Cât costă accesul la facilitățile centrului

Tarifele stabilite pentru utilizarea spațiilor diferă în funcție de serviciul ales și de durata activității.

Serviciu Durată Tarif
Piscină 4 ore/persoană 40 lei
Piscină 8 ore/persoană 80 lei
Piscină Copii între 0 și 7 ani Gratuit
Bowling O pistă/oră 90 lei
Bowling O pistă/30 de minute 45 lei
Sală multisport 30 de minute 50 lei
Sală multisport O oră 100 lei
Sală de activități recreative 30 de minute 75 lei
Sală de activități recreative O oră 150 lei

Pentru utilizarea temporară a suprafețelor interioare și exterioare din cadrul centrului este prevăzut și un tarif de 25 de lei pe metru pătrat pe zi.

Costurile de întreținere, luate în calcul la stabilirea tarifelor

Potrivit explicațiilor care însoțesc structura tarifară, costurile de funcționare a piscinei includ încălzirea apei la 29 de grade Celsius, tratarea și încălzirea aerului, recircularea și filtrarea apei, consumul de energie electrică, serviciile de apă și canalizare, substanțele necesare tratării apei, analizele, curățenia și mentenanța.

În cazul pistei de bowling, tarifele acoperă consumul de energie, întreținerea instalațiilor, uzura componentelor, curățenia și o parte din cheltuielile comune. Pentru sala multisport sunt luate în calcul costurile de iluminat, încălzire, curățenie, întreținerea vestiarelor și dușurilor, precum și uzura suprafeței de joc și a dotărilor.

De asemenea, tarifele pentru sala de activități recreative contribuie la acoperirea cheltuielilor cu încălzirea sau climatizarea, energia electrică, curățenia și întreținerea echipamentelor.

Investiția face parte dintr-un proiect de regenerare urbană

Centrul de Tineret a fost realizat în cadrul proiectului „Regenerarea urbană socio-culturală a orașului Teiuș”, care urmărește îmbunătățirea infrastructurii și diversificarea serviciilor culturale și recreative oferite comunității.

Proiectul include și construirea unui muzeu destinat dezvoltării culturale și educaționale a orașului, precum și lucrări de reabilitare și modernizare a infrastructurii publice urbane, inclusiv a unei porțiuni de stradă, a rigolelor, trotuarelor și parcărilor aferente obiectivului muzeal.

Prin această investiție, administrația locală urmărește să diversifice oportunitățile de petrecere a timpului liber și să ofere atât tinerilor, cât și celorlalți locuitori ai orașului acces la activități sportive, culturale și recreative într-un spațiu modern și multifuncțional.





Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius