Administrație
Semaforizarea zonei centrale a orașului Teiuș întârziată din luna Mai, de un aviz ce trebuie obținut de administratorii Drumului Național 1
De peste de un an de zile, locuitorii orașului Teiuș, dar și cei care tranzitează zona, se plâng că a devenit una dintre cele mai aglomerate din județ.
În fiecare zi forfota începe la primele ore ale dimineții, când cetățenii orașului își fac loc cu greu printre autovehiculele mai mari sau mai mici aflate în tranzit. Traficul este aglomerat de numeroasele camioane şi TIR-uri care trec în fiecare oră prin centrul oraşului. Rezultatul: nervi întinşi la maximum, atât în cazul localnicilor, cât și al celor ce tranzitează zona – turiști sau transportatori, cei din urmă acumulând întârzieri imense.
Încă din septembrie 2016, primarul orașului, Mirel Hălălai, declara că situaţia nu își va găsi rezolvarea prea curând, infrastructura fiind aceeaşi de la Revoluție încoace, iar lucrările la Autostrada Sebeș-Turda, pe unele tronsoane, sunt mult rămase în urmă. Soluția ar fi, până la finalizarea autostrăzii, semaforizarea zonei centrale. Potrivit primarului orașului Teiuș, Mirel Hălălai,
”Teiușul a ajuns acum la fel ca Sebeșul, înainte de deschiderea autostrăzii. De mai bine de un an traficul a crescut foarte mult, cu peste 10.000 de mașini pe zi. Pentru noi, singura șansă de a scăpa de traficul mare din oraș, dar și de autoturismele ce trec prin oraș este finalizarea Autostrăzii Sebeș-Turda. Pe plan local am căutat diferite soluții – semaforizare sau sensuri unice. Probabil, va mai trece ceva timp până când vom scăpa de acest calvar al traficului de fiecare zi”.
Problemele locuitorilor orașului nu se rezumă doar la aglomerație, întârzieri şi agitaţie. De mai bine de un an gradul de poluare la nivelul localității e peste limitele normale, din cauza traficului infernal, care e responsabil de particulele nocive ce ajung în plămânii localnicilor. Dacă autostrada ar fi finalizată, locuitorii orașului ar avea parte de o reducere considerabilă a poluării, atât la pulberi, cât şi la dioxidul de carbon şi alte substanţe emanate de autovehicule. La poluarea atmosferică se mai adaugă și poluarea fonică, ce are efecte negative asupra vieții localnicilor.
Ar mai trebui să spunem că traficul intens al mașinilor de mare tonaj a dus la degradarea şoselelor, care au tot mai mult de suferit, la acest lucru adăugându-se formarea coloanelor de mașini pe kilometri întregi, care circulă bară la bară.
• Să se schimbe, dar…
Orasul Teiuș, aflat la răspântii de artere rutiere și feroviare importante, este o localitate despre care se vorbește tot mai mult, nu doar ca urmare a dezvoltării edilitare, cât mai ales din cauza traficului rutier foarte aglomerat, în lipsa unei alternative viabile; s-au înregistrat întârzieri la lucrările Autostrăzii Sebeș-Turda, pe Lotul 2, de la Pârâul Iovului la Aiud, așa că teiușenii trebuie să mai aibă răbdare.
Prin urmare, toate autoturismele care tranzitează orașul trec prin centrul localității, pe DN 1, o rută ce a devenit supraaglomerată. Autoritățile locale, împreună cu DP Cluj, SDN Alba și Poliția Rutieră au căutat o soluție de fluidizare a traficului, soluție care până la finalizarea autostrăzii, ce va prelua tranzitul și traficul greu, constă în semaforizarea zonei centrale a orașului, supraaglomerată de ceva vreme.
”În urma demersurilor făcute, s-au bugetat sumele necesare pentru întocmirea documentațiilor necesare în vederea obținerii avizelor legale, precum și sumele necesare investițiilor propriu-zise, începând cu luna mai a acestui an. Cum orice faptă bună nu trece nepedepsită, întreaga lucrare s-a blocat din cauza unui aviz, care nici acum nu este obținut de cei ce administrează acest drum, care în mod normal ar trebui să aibă tot interesul în fluidizarea traficului rutier, în special în orașul Teiuș, un nume des întâlnit în conversațiile șoferilor ce tranzitează orașul”, ne-a declarat Mirel Hălălai, primarul orașului Teiuș.
Și uite așa, timpul trece, iar administrația locală din Teiuș stă cu banii pregătiți și necheltuiți pe o lucrare necesară orașului – semaforizarea zonei centrale. Șoferii pierd timp, iar pietonii traversează mereu strada cu teamă, pe trecerile amenajate. La toate acestea se adaugă nervii șoferilor și reclamațiile adresate administrației locale…
Administrație
Tren metropolitan între Teiuș și Alba Iulia? Propunerea apare în noul PUG al orașului
Orașul Teiuș ar putea fi conectat în viitor de municipiul Alba Iulia printr-un sistem de tren metropolitan, potrivit noului Plan Urbanistic General (PUG). Deocamdată, inițiativa este inclusă la nivel de viziune strategică și urmează să fie analizată în cadrul dezvoltării infrastructurii de transport din zonă.

Propunerea este menționată în Raportul de Mediu al PUG, document care prevede modernizarea infrastructurii feroviare pentru îmbunătățirea conexiunilor cu Alba Iulia, Aiud, Cluj-Napoca, Turda și Câmpia Turzii. În același context, autorii documentului arată că „pentru apropierea de reședința de județ se va lua în calcul posibilitatea realizării unui tren metropolitan Alba Iulia”.
Teiuș, un nod de transport cu potențial regional
Potrivit documentului, Teiuș beneficiază de o poziție strategică în centrul Transilvaniei, fiind traversat de importante magistrale feroviare și de principalele artere rutiere, inclusiv DN1, DN14B și Autostrada A10.
Administrația locală își propune să valorifice acest avantaj prin investiții în infrastructură și mobilitate, astfel încât orașul să devină un pol regional de dezvoltare și să reducă dependența locuitorilor de centrele urbane din jur. În acest context, o legătură feroviară rapidă cu Alba Iulia este văzută ca un element-cheie pentru facilitarea deplasărilor zilnice.
Parte a unui plan mai amplu de modernizare
Trenul metropolitan este inclus într-un pachet mai larg de măsuri dedicate mobilității urbane și regionale. Printre investițiile propuse se numără modernizarea rețelei rutiere, construirea unui pod peste Valea Geoagiului, amenajarea unor parcări de tip Park&Ride, dezvoltarea pistelor pentru biciclete, introducerea transportului public electric și extinderea infrastructurii pentru mobilitate nepoluantă.
În această viziune, transportul feroviar metropolitan ar urma să completeze infrastructura existentă și să ofere o alternativă rapidă și eficientă pentru naveta dintre Teiuș și Alba Iulia, dar și către celelalte orașe importante din regiune.
Deocamdată, fără termen sau finanțare
În prezent, proiectul nu are un calendar de implementare și nici surse de finanțare identificate. Raportul vorbește doar despre analizarea oportunității realizării unui tren metropolitan, ceea ce înseamnă că vor fi necesare studii tehnice, acorduri instituționale și identificarea unor fonduri pentru ca inițiativa să poată fi pusă în practică.
Dacă va depăși stadiul de propunere și va fi inclus în programele de investiții regionale sau naționale, Teiuș ar putea deveni unul dintre primele orașe mici din România conectate la un sistem de transport feroviar metropolitan, cu efecte importante asupra mobilității, dezvoltării economice și pieței muncii din județul Alba.
Administrație
Piața agroalimentră a orașului Teiuș va fi modernizată
Orașul Teiuș, prin Grupul de Acțiune Locală G.A.L. „Pe Mureș și pe Târnave”, unde este membru fondator, va demara proiectul „Modernizare Piată Agroalimentară oraș Teius”.

Potrivit primarului Mirel Hălălai, valoarea investiției este de 70.000 de euro, finanțare nerambursabilă, pentru care s-a semnat contractul de execuție.
Acest proiect reprezintă începutul rezolvării unei probleme vechi a comunității locale. În ultimii ani, piața agroalimentară și-a desfășurat activitatea în condiții care nu mai corespund cerințelor unui oraș modern, iar cetățenii și producătorii locali au semnalat în repetate rânduri necesitatea unor investiții.
Prin acest proiect vor fi realizate lucrări de: pavare integrală a pieței; reorganizarea și reconfigurarea spațiilor comerciale; modernizarea grupurilor sanitare; îmbunătățirea condițiilor pentru comercianți și cumpărători; alte lucrări necesare pentru creșterea confortului și funcționalității
„Este un pas important spre renovarea și modernizarea pieței noastre, lucrările ce se vor demara în curând vor cuprinde pavarea integrală a pieței, reconfigurarea rețelei comerciale, modernizarea grupurilor sociale și alte lucrari menite să ne apropie tot mai mult de condiția unui oraș modern și civilizat pe care și-l dorește comunitatea din Teiuș. Daca esti consecvent în cea ce faci, iar lucrurile se fac cu responsabilitate, după un plan stabilit și nu dupa interese politice sau de moment, rezultatele sunt pe măsura așteptărilor. Ne dorim ca această investiție să transforme piața într-un spațiu modern, curat și bine organizat, de care să beneficieze atât producătorii locali, cât și toți cetățenii orașului nostru”, este declarția edilului Mirel Vasile Hălălai.
Constantin PREDESCU
Administrație
Continuă lucrările de modernizare a străzilor Petru Maior, Lucian Blaga și Horea din Teiuș
Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere continuă în orașul Teiuș, unde administrația locală derulează investiții pe mai multe străzi. Intervențiile vizează reabilitarea carosabilului, amenajarea trotuarelor și extinderea sistemului de colectare a apelor pluviale, în vederea îmbunătățirii condițiilor de circulație și prevenirii inundațiilor.

Pe strada Petru Maior, șantierul a ajuns într-un stadiu avansat, decopertarea vechiului sistem rutier fiind aproape finalizată. În perioada următoare vor fi montate bordurile, vor fi amenajate trotuarele și va fi realizată scafa carosabilă, destinată preluării și dirijării apelor pluviale.

Pe strada Lucian Blaga, constructorul continuă montarea rigolei carosabile. Totodată, strada a fost reproiectată și coborâtă pentru a elimina o problemă semnalată de locuitori în ultimii ani, respectiv acumularea apei de ploaie și inundarea curților în timpul precipitațiilor abundente.

Lucrările avansează și pe strada Horea, unde au fost finalizate trotuarele și sectorul de carosabil executat cu pavaj. În prezent, se lucrează la extinderea rețelei de canalizare pluvială, care va prelua apele de pe carosabil și le va conduce către sistemul de evacuare din apropierea căii ferate.
După încheierea acestei etape, constructorul va trece la modernizarea următorului tronson al străzii Horea, investiția urmând să fie realizată etapizat până la reabilitarea completă a arterei.
Potrivit reprezentanților administrației locale, lucrările fac parte din programul de modernizare a infrastructurii urbane și urmăresc atât creșterea siguranței în trafic, cât și rezolvarea problemelor legate de evacuarea apelor pluviale. Până la finalizarea investițiilor, șoferii și pietonii sunt sfătuiți să respecte semnalizarea temporară și să manifeste prudență în zonele afectate de lucrări.
Administrație
După ce doi vârstnici s-au ciocnit cu triciclurile electrice și au ajuns la spital, Primăria Teiuș organizează dezbatere publică
După ce doi vârstnici de 77 și 80 de ani, din Teiuș, au ajuns cu leziuni la spital după ce s-au ciocnit cu două tricicluri electrice, în urma unui accident rutier petrecut la data de 21 iunie 2026. Primăria Teiuș a anunțat primele măsuri.

Administrația locală din oraș a decis să organizeze, miercuri, 1 iulie 2026, ora 9:00, la Casa de Cultură din Teiuș, o întâlnire pe probleme legate de legislația rutieră, conduita preventivă, comportament în trafic, consecințe ale nerespectării regulilor de circulație.
„În atenția deținătorilor și utilizatorilor de vehicule electrice: (mopede, tricicluri, cvadricicluri, biciclete și trotinete electrice).
Pornind de la nevoia desfășurării unui trafic sigur în orașul nostru, fără evenimente nedorite, care să pună în pericol viața și siguranța concetățenilor nostri, vă invităm miercuri, 1 iulie 2026, ora 9:00, la Casa de Cultură a orașului nostru, sala mare, la o întâlnire pe probleme legate de legislația rutieră, conduita preventivă, comportament în trafic, consecințe ale nerespectării regulilor de circulație!
La întâlnire vom beneficia de prezența reprezentanților Poliției orașului Teiuș, Poliției Locale Teiuș și ai administrației locale teiușene, împreună cu care vom dezbate probleme importante legate de utilizarea în trafic a mijloacelor de transport pe care le dețineți”, se arată într-un mesaj publicat de Primăria Teiuș.
Ce spune IPJ Alba despre incident:
Potrivit IPJ Alba, la data de 21 iunie 2026, în jurul orei 12.12, Poliția Orașului Teiuș au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe strada Decebal din oraș, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 77 de ani, din orașul Teiuș, în timp ce se deplasa cu un triciclu electric, pe strada Decebal, s-ar fi angajat în depășirea unui triciclu condus de către un bărbat, în vârstă de 80 de ani, din orașul Teiuș, care ar fi virat la stânga, fără a se asigura, intrând în coliziune cu acesta.
În urma evenimentului rutier, cei doi bărbați au suferit leziuni corporale, fiind transportați la spital pentru a le fi acordate îngrijiri medicale.
De asemenea, aceștia au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
-



Din Județacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Mondenacum 12 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | teiusinfo.ro
-



Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 4 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 8 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | teiusinfo.ro

















