Rămâi conectat

Știri din zonă

Intervenție a pompierilor militari din Alba Iulia și a SVSU Galda de Jos, după ce o vacă a căzut într-o fântână

Publicat

în

Pompierii militari din Alba Iulia și SVSU Galda de Jos au fost solicitate să intervină, miercuri dimineața, după ce o vacă ar fi căzut într-o fântână adâncă de 5 metri.

„Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru salvarea unui animal în loc. Galda de Jos. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre o vacă căzută într-o fântână adâncă de aproximativ 5 metri. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă și SVSU Galda de Jos”, a transmis ISU Alba.

UPDATE: „Animalul a fost extras de către pompierii militari, fiind predat proprietarilor teafăr și nevătămat”, a mai transmis ISU Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Activitate duhovnicească în parohia Cetea, dedicată elevilor Școlii Gimnaziale „Nicolae Drăgan” din Benic

Publicat

în

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, luni, 15 decembrie 2025, biserica ortodoxă din Cetea i-a primit pe elevii Școlii Gimnaziale „Nicolae Drăgan” din Galda de Jos, structura Benic.

Începând cu ora 08.00, copiii au fost spovediți de preoții Andrei Bitanu din Benic, Alexandru Rusu din Galda de Sus și Marius Cioara din Cetea. În cadrul Sfintei Liturghii, elevii au primit, la momentul rânduit, Trupul și Sângele Domnului.

În acest mod deosebit, copiii Școlii din Benic și-au început prima zi din programul „Săptămâna altfel”, fiind însoțiți și îndrumați de doamna învățătoare Olivia Dîrjan, doamna profesoară de matematică Adriana Comșa și domnul profesor de religie Claudiu Avram, care i-a coordonat și în interpretarea câtorva colinde.

Această activitate duhovnicească, care a devenit o colaborare obișnuită între cele trei parohii în perioadele de post, este menită să aducă un plus de comuniune pentru elevii, dascălii și preoții implicați, cu toții fiind convinși că participarea la Sfânta Liturghie și împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului aduc multă bucurie duhovnicească.

 

Pr. paroh Marius Cioara


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 53 de ani din Stremț reținut de polițiști, după ce a condus băut și a provocat un accident rutier la Geoagiu de Sus

Publicat

în

Duminică, 7 decembrie 2025, polițiștii din Teiuș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din localitatea Stremț, cercetat pentru conducere sub influența alcoolului.

În seara zilei de 6 decembrie 2025, polițiștii au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Geoagiu de Sus, a avut loc un eveniment rutier. Aceștia s-au deplasat la fața locului și au constatat că bărbatul, în vârstă de 53 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Principală din localitatea Geoagiu de Sus, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și a intrat în coliziune cu un cap de pod, rezultând doar pagube materiale.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,92 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

A murit medicul Molnar Geza, la doar două luni după ce se pensionase. Acesta a practicat medicina de familie peste 50 de ani

Publicat

în

Comuna Râmeț și întreaga comunitate medicală din Alba sunt în doliu. Marți, 2 decembrie 2025, s-a stins din viață medicul Molnar Gheza, unul dintre cei mai respectați și longevivi doctori de familie din județ.

Cu 52 de ani de vechime în slujba pacienților, și-a petrecut cea mai mare parte a carierei în locurile unde nevoia era mai mare decât confortul: satele împrăștiate ale comunei Râmeț, acolo unde, ani de-a rândul, oamenii aveau un singur sprijin, pe el. Ultima dată a fost medic de familie tot la Râmeț, locul pe care l-a numit, de nenumărate ori acasă.

Vineri, la ora 13.00, oamenii îl vor conduce pe ultimul drum. Iar drumul acesta, poate mai liniștit ca toate celelalte, îl va duce tot acolo unde și-a purtat întreaga viață: în inima unei comunități care nu-l va uita niciodată.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 58 de ani din Galda de Jos reținut de polițiști, după ce și-a agresat fizic soția

Publicat

în

Vineri, 21 noiembrie 2025, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 58 de ani, din comuna Galda de Jos, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, în timp ce se afla la locuința comună, împreună cu soția sa, în vârstă de 48 de ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe aceasta.

În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, a reieșit risc iminent, pe numele bărbatului fiind emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.

De asemenea, persoana vătămată și-a exprimat acordul cu privire la montarea unui dispozitiv electronic de monitorizare a agresorului.

Cercetările sunt continuate.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius