Știri din zonă
Salvamont ALBA: „Bărbatul decedat într-o pădure de lângă Galda de Jos participa la o acțiune de ecologizare, împreună cu alte trei persoane”
Salvamont Alba, prin purtătorul de cuvânt Doru Barna a făcut public modul în care s-a desfășurat intervenția salvatorilor în cazul bărbatului decedat astăzi, 23 aprilie 2023, într-o pădure de lângă Galda de Jos.
„Astăzi am avut parte de o colaborare excelentă cu colegii paramedici de la SMURD Alba.
La orele 10:30 am fost solicitați să intervenim ca forță de sprijin în cazul unui bărbat în vârstă de 43 de ani care a decedat în timp ce se afla la muncă pe munte.
Persoana se afla într-un loc izolat și greu accesibil din zona situată între Răicani-Poiana Galdei-Băile Romane.
Persoana decedată împreună cu alte trei persoane curățau un teren pe care crescuseră mai multe tufe. După cum am văzut, zona nu a mai fost frecventată in ultimii ani.
Drumul pe care am dorit să ne apropiem, după ce am mers cca. un kilometru, s-a transformat brusc într-un desiș prin care și pe jos, am putut intra doar cca. 10 m.
Deoarece nu se putea ajunge cu ambulanța SMURD și nici cu mașina de teren (cu care am încercat și alte variante de apropiere), salvatorii montani împreună cu colegii de la SMURD Alba, au urcat echipamentele pe jos până la locul indicat de dispecerul ISU care ne-a oferit coordonatele GPS.
Anterior sosirii noastre a fost declarat decesul și din păcate tot ce a mai trebuit să facem a fost să urcăm folosind targa pe roți „UT 2000” trupul neînsuflețit până la o potecă mai umblată apoi să-l coborâm până la mașini și în com. Galda de Jos, pentru a fi preluat de o firmă de pompe funebre.
Interventia s-a finalizat la orele 16:00.
Ne-a plouat, ne-a bătut vântul, a fost noroi, am mutat crengi mari, buturugi și bolovani de pe drum, pentru a facilita accesul auto.
Am avut o intervenție tristă, la care ne-am văzut neputincioși în fața firului acela subțire al vieții ce se rupe fără să mai poți face ceva.
Ne-am bucurat totuși de colaborarea camaraderească cu colegii de la SMURD, împreună cu care am intervenit la această acțiune.
Transmitem condoleanțe familiei persoanei decedate pe munte și sperăm să depășească cât mai ușor șocul pricinuit de pierderea suferită”, a transmis Doru Barna, purtătorul de cuvânt al Salvamont ALBA.
Știri din zonă
Peste 2.400 de articole pirotehnice, indisponibilizate de polițiștii din Stremț. Un copil de 12 ani le avea asup
Polițiștii din Stremț au indisponibilizat 2.446 de articole pirotehnice, după ce au identificat un minor în vârstă de 12 ani care le avea asupra sa, pe raza comunei.

Incidentul a avut loc la data de 9 noiembrie 2026, când polițiștii Postului de Poliție Stremț, în timp ce desfășurau activități specifice pe raza de competență, au depistat un băiat de 12 ani, din comuna Râmeț, care deținea mai multe articole pirotehnice.
În urma verificărilor, polițiștii au indisponibilizat 2.446 de articole pirotehnice.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de preparare, producere, experimentare, deținere, transmitere, depozitare, distrugere, comercializare sau folosire fără drept a articolelor pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care minorul a intrat în posesia articolelor pirotehnice.
Știri din zonă
Bărbat de 33 de ani din Sântimbru, reținut după ce și-ar fi agresat mama și două mătuși. Incidentul s-a produs pe fondul consumului de alcool
Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din localitatea Sântimbru, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru violență în familie, după ce și-ar fi agresat mama și două rude.

Potrivit IPJ Alba, incidentul s-a produs în data de 6 noiembrie 2026, în jurul orei 18:00, pe o stradă din cartierul Sântimbru-Fabrică.
Din cercetările efectuate de polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos a reieșit că bărbatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, și-ar fi agresat fizic mama, în vârstă de 53 de ani, iar ulterior pe cele două surori ale acesteia, în vârstă de 49, respectiv 51 de ani.
În urma incidentului, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Știri din zonă
Prins în Munții Apuseni după opt luni de căutări. Un bărbat condamnat pentru viol se ascundea într-o șură din localitatea Cheia
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din județul Giurgiu, urmărit pentru evadare, a fost depistat de polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate Alba Iulia, în satul Cheia, din comuna Cheile Râmețului. Acesta se ascundea într-o șură, într-o zonă izolată din Munții Apuseni, încercând să evite executarea unei pedepse cu închisoarea.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, bărbatul executa o pedeapsă de 6 ani și 8 luni de închisoare pentru viol. Executarea pedepsei fusese întreruptă în baza unei decizii penale pronunțate de Tribunalul București – Secția I Penală, iar acesta trebuia să revină la Penitenciarul Giurgiu până la data de 5 februarie 2026.
Cum nu s-a prezentat la unitatea de detenție la termenul stabilit, bărbatul a fost dat în urmărire pentru săvârșirea infracțiunii de evadare.
Ancheta polițiștilor a arătat că, în perioada februarie – octombrie 2026, acesta s-ar fi ascuns în mai multe locații izolate, schimbându-și locurile în care stătea pentru a nu fi găsit.
În urma activităților investigative, polițiștii au reușit să îl localizeze în satul Cheia, din județul Alba, unde bărbatul locuia într-o șură, într-o zonă greu accesibilă din Munții Apuseni.
După depistare, acesta a fost predat polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale Alba, pentru punerea în executare a măsurilor legale și încarcerarea sa.
Știri din zonă
Trei tineri au fost condamnați de Judecătoria Alba Iulia, după ce au furat doi acumulatori auto la Sântimbru. Ce pedepse au primit
Trei tineri acuzați că au furat doi acumulatori dintr-un autoturism parcat în Sântimbru au fost condamnați de Judecătoria Alba Iulia. Doi dintre ei au primit câte un an de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, în timp ce al treilea, care era minor la data faptei, va fi supus unei măsuri educative. Niciunul nu va ajunge, deocamdată, în detenție.

Sentința a fost pronunțată miercuri, 28 octombrie 2026, și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Au spart geamul unei mașini și au furat doi acumulatori
Potrivit rechizitoriului însușit de instanță, cei trei au pătruns într-o grădină împrejmuită din Sântimbru, unde era parcat un autoturism Opel. Aceștia au spart geamul mic al portierei din stânga spate și au sustras doi acumulatori auto: unul aflat pe bancheta din spate și celălalt montat în compartimentul motorului.
Furtul ar fi fost comis seara, în intervalul 19:30–20:00, iar prejudiciul a fost estimat la 700 de lei.
Ulterior, unul dintre acumulatori a fost vândut unui localnic. Celălalt a fost abandonat în spatele unui magazin, după ce un potențial cumpărător nu a mai răspuns la telefon.
Polițiștii au recuperat ambele baterii, iar persoana păgubită nu s-a constituit parte civilă în proces, prejudiciul fiind recuperat integral.
Unul dintre tineri era minor când a comis furtul
Cei trei inculpați și-au recunoscut faptele și au solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. Instanța a admis cererea, iar limitele de pedeapsă au fost reduse cu o treime, potrivit legii.
Primul inculpat, în vârstă de 21 de ani la momentul judecății, era minor la data comiterii faptei. Acesta a primit măsura educativă a asistării zilnice pentru o perioadă de șase luni. Va trebui să participe la un curs de formare profesională și să se prezinte la Serviciul de Probațiune.
În cazul său, instanța a reținut un risc mediu de repetare a comportamentului infracțional, dar a avut în vedere și faptul că personalitatea sa este încă în formare, precum și îmbunătățirea relațiilor familiale.
Al doilea inculpat, în vârstă de 22 de ani, a primit un an de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani. Instanța a ținut cont de faptul că acesta mai beneficiase de trei măsuri educative, cu durate de cinci, patru și, respectiv, șase luni de asistare zilnică, pentru infracțiuni contra patrimoniului.
Deoarece noua faptă a fost comisă după ce a devenit major, în concurs cu infracțiunile din perioada minoratului, instanța a stabilit pedeapsa fără a mai aplica măsuri educative neprivative de libertate.
Al treilea inculpat, în vârstă de 23 de ani, a primit tot un an de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe o perioadă de doi ani. În cazul său, judecătorii au avut în vedere lipsa antecedentelor penale, precum și cooperarea și sinceritatea manifestate în proces.
60 de zile de muncă în folosul comunității
Cei doi inculpați care erau majori la data comiterii faptei vor presta fiecare câte 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei și al unui operator de drumuri, potrivit hotărârii.
Pe durata termenului de supraveghere, aceștia trebuie să respecte obligațiile stabilite de instanță, inclusiv prezentarea la Serviciul de Probațiune la datele fixate, primirea vizitelor consilierului de probațiune și anunțarea schimbării locuinței sau a locului de muncă.
Judecătorii le-au atras atenția că nerespectarea cu rea-credință a obligațiilor sau comiterea unei noi infracțiuni în condițiile prevăzute de lege poate duce la revocarea amânării aplicării pedepsei și la executarea acesteia în regim de detenție.
În cazul tânărului care era minor la data faptei, nerespectarea obligațiilor poate atrage înlocuirea măsurii educative cu una mai severă, inclusiv internarea într-un centru educativ sau într-un centru de detenție, în condițiile legii.
Cei trei inculpați au fost obligați să achite împreună 1.200 de lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.
Hotărârea Judecătoriei Alba Iulia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
-



Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | teiusinfo.ro
-



Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniCui îi spunem „La mulți ani” de Sfântul Nicolae 2025: Câți români își serbează onomastica | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 8 luniTeiușul în mișcare – milioane de pași și o comunitate unită în luna februarie
-



Știri din zonăacum 10 luniBărbat de 39 de ani din Stremț reținut de polițiști, după ce și-a agresat fizic fratele și încă două persoane


























