Rămâi conectat

Administrație

Primăria şi Consiliul Local Teiuş organizează „Întâlnirea ceferiştilor din Complexul Teiuş – Coşlariu”

Publicat

în

Primăria şi Consiliul Local Teiuş organizează sâmbătă, 18 mai, la ora 16.00, „Întâlnirea ceferiştilor din Complexul Teiuş – Coşlariu”, eveniment ajuns la cea de-a doua ediţie. Cu acest prilej va fi inaugurat „Parcul feroviar”, situat în zona Gării CFR Teiuş şi va avea loc întâlnirea de suflet a ceferiştilor, la Casa de Cultură a oraşului Teiuş, de la ora 17.30.

Mirel HalalaiPotrivit primarului Teiuşului, Mirel Hălălai, prima ediţie a manifestării s-a bucurat de un real succes şi de prezenţa celor care au ascultat glasul roţilor de tren şi sunt legaţi sufleteşte de viaţa de ceferist. „Parcul feroviar” este dovada clară că ne pasă de toţi cei care prin munca şi activitatea lor au înnobilat haina de ceferist, purtată cu mândrie atât la bucurie, cât şi la necaz. Important centru feroviar din inima Ardealului, Teiuşul a avut o puternică tradiţie ceferistă pe care nu avem dreptul să o lăsăm să se stingă. Este obligaţia noastră, a celor de-acum, să ne aducem amin­te de cei care au trudit la calea ferată, fiind supranumiţi „a doua armată a ţării”, cuvinte care ne-au urmărit de-a lungul vremii şi ne-au făcut să ne simţim mândri că facem parte din marea familie, atât de unită altădată, a ceferiştilor. Purtând în suflet toate acestea, am promovat o acţiune de suflet, cu un program ce dorim să fie atractiv pentru fiecare dintre participanţi”, a precizat primarul Mirel Hălălai. Evenimentele se vor desfăşura în două etape: lla ora 16.00, este programată întâlnirea din „Parcul Feroviar” – Parcul Gării, a foştilor ceferişti; un scurt recital susţinut de Fanfara Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba; un moment religios, oficiat în memoria ceferiştilor care nu mai sunt printre noi; lansarea revistei fero­viare „Complexul Teiuş-Coşlariu”; marş, cu fanfara, pe traseul „Parcul Feroviar” – Casa de Cultură. La acţiune participă angajaţi CFR, membri ai Serviciului Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă Teiuş, Poliţia Locală, alături de gazde – primarul Mirel Hălălai şi oficialităţile invitate la manifestare. lla ora 17.30, la Casa de Cultură Teiuş sunt programate mai multe evenimente: o expoziţie de grafică şi fotografii cu specific feroviar şi obiecte specifice; un spectacol susţinut de elevi ai Liceul Teoretic Teiuş, formaţia de dansuri populare „Dor teiuşan” şi formaţia de dansuri moderne „Top Dance” – condusă de Alin Roşa; vor fi înmânate diplome ce­feriştilor care au trudit în diferite ramuri de activitate. Primarul Mirel Hălălai ne-a declarat că îşi doreşte ca acţiunea de suflet pregătită pentru sâmbătă, 19 mai, să devină una tradiţională pentru oraşul Teiuş, să aibă loc an de an, în beneficiul locuitorilor urbei care poartă în suflet momente ale vieţii de ceferist.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Un comentariu

Un comentariu

  1. NELUTU DEMETER

    17.05.2013 la 22:38

    FELICITARI MIREL !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Circulația rutieră va fi închisă pe strada Horea, până joi seara, pentru executarea luicrărilor de asfaltare

Publicat

în

Circulația rutieră va fi închisă până joi seara, pe strada Horea din Teiuș, unde va începe turnarea primului strat de asfalt. Cetățenilor le este recomandat să folosească rutte alternative până la finalizarea lucrărilor.

„Având în vedere stadiul lucrărilor de modernizare, în perioada următoare constructorul va începe turnarea stratului de asfalt pe strada Horea. Din acest motiv, strada Horea va fi închisă circulației pe timpul zilei, cel mai probabil până joi în data de 09.04.2026. Vă rugăm să utilizați rute alternative pentru a evita blocajele și pentru a nu îngreuna desfășurarea lucrărilor. Vă mulțumim pentru înțelegere și răbdare! Lucrăm pentru a finaliza cât mai repede și în cele mai bune condiții această investiție”, au transmis reprezentanții administrației locale teiușene.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Viceprimarul Aurel Breaz, SANCȚIONAT contravențional după ce ar fi efectuat lucrări fără autorizație pe domeniul public

Publicat

în

Viceprimarul orașului Teiuș, Aurel Breaz, a fost sancționat contravențional cu avertisment de Poliția Locală după ce ar fi efectuat lucrări pe domeniul public fără autorizație.

„A efectuat lucrări pe domeniul public fără autorizație eliberată de primăria orașului Teiuș, pe strada Horea, respectiv un șanț de traversare a drumului public pentru branșament la energie electrică care va fi făcut în viitor”.

Contactat cu privire la această situație, Aurel Breaz a susținut că intervenția a avut loc pe o stradă aflată în reabilitare și a vizat un cablu rupt, care deservește o proprietate de mare putere.

„E foarte simplu, drumul acela este în lucru. Se reabilitează, modernizează și acolo a fost un cablu rupt înainte, cu ceva vreme, care duce la o proprietate de mare putere, și l-au băgat subdimensionat”, a declarat viceprimarul.

Întrebat despre informațiile potrivit cărora situația nu ar viza, de fapt, cablul la care face referire, viceprimarul a insistat că aceasta este explicația corectă și a precizat că a discutat inclusiv cu reprezentanții firmei implicate:

„Eu vă spun exact ce este. Am vorbit cu firma respectivă la noi, la Primărie. Știam, pentru că eu m-am ocupat și data trecută, când a fost cablul rupt. Am vorbit la curent și la gaz, să nu fie probleme. Mi-au spus să bag un tub pe acolo și, când pușcă, îl schimbă din nou. Nu a fost branșament. Branșament înseamnă să te branșezi la ceva, nu? Asta înțeleg eu prin branșament. Asta a fost toată chestia”, a mai explicat Aurel Breaz pentru ziarulunirea.ro.

Administratorul public din Teiuș îl acuză pe viceprimar că a făcut lucrări fără aviz

Dan Marcu, administrator public al orașului Teiuș, a publicat un mesaj pe o rețea de socializare în care l-a acuzat pe Aurel Breaz că a efectuat lucrări pe domeniul public fără documentele necesare. „Atunci când ești viceprimar PNL poți face orice…”, a scris acesta.

În aceeași postare, Dan Marcu a precizat că orice cetățean care execută lucrări pe domeniul public, de la branșamente și săpături până la alte intervenții, trebuie să obțină avizul Primăriei și acordul constructorului, în special în cazul unei străzi aflate în reabilitare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Primăria Teiuș anunță că asigură preluarea crengilor și a vegetației uscate rezultate în urma curățeniei de primăvară

Publicat

în

Primăria orașului Teiuș vine în sprijinul cetățenilor care fac curățenie în grădini și livezi, anunțând că asigură preluarea crengilor și a vegetației lemnoase rezultate în urma lucrărilor sezoniere.

Reprezentanții administrației locale îi încurajează pe oameni să utilizeze platforma de compostare pusă la dispoziție, pentru a contribui la menținerea unui oraș curat.

„ÎN ATENȚIA CETĂȚENILOR ORAȘULUI TEIUȘ

Având în vedere sezonul curățeniei de primăvară din grădini și livezi, Primăria orașului Teiuș va asigura preluarea, în vederea compostării, a crengilor și a vegetației lemnoase, rezultate în urma tăierii arborilor și arbuștilor din gospodăriile cetățenilor din Teiuș, inclusiv din satele aparținătoare orașului nostru!

Astfel, depunerea la locul de depozitare – compostare, situat în Teiuș, str. Horea (Moara Dracilor), va fi gratuită, singura condiție este aceea de a aduce DOAR material lemnos.

NU SE ADMIT ALTE FELURI DE DEȘEURI!

Înainte de a vă deplasa la platforma de depozitare – compostare, informați-vă la telefon 0740/149959, ALIN ALDEA, responsabil de activitate din partea Primăriei Teiuș!

Vă așteptăm împreună pentru un oraș curat”, se arată în mesajul transmis de Primăria Teiuș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

741 de preșcolari și elevi din Teiuș vor beneficia în 2026 de programul „Masă Sănătoasă”

Publicat

în

Primăria Teiuș a lansat vineri, 6 februarie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura de contractare prin licitație publică a servicilor de catering pentru asigurarea derulării programului „Masă sănătoasă”.

Beneficiari sunt 741 de elevi și preșcolari din orașul Teiuș și localitățile aparținătoare. Valoarea totală estimată a contractului propus este de 1.321.783 lei, fără TVA.

Data limită pentru primirea ofertelor este 18 februarie 2026.

Suportul alimentar care face obiectul acestei proceduri de achiziție publică este următorul:

– pentru ciclul preșcolar: masă caldă (felul I+felul II) în regim catering, conform prevederilor art. 3, lit. b din HG nr. 1171/2025;

– pentru ciclul primar, gimnazial și liceal: masă caldă (felul II) în regim catering, conform prevederilor art. 3, lit. b din HG nr. 1171/2025;

Durata contractului va fi de la data semnării contractului de achiziție publică până la data de 31 decembrie 2026.

Programul de livrare va fi zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 10.30-11.00.

Locațiile de livrare sunt:

– Liceul Teoretic Teiuș

– Școala Generală cls. I-VIII Teiuș

– Școala Primară Căpud

– Grădinița nr. 1 Teiuș

– Grădinița nr. 2 Teiuș


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius