Actualitate
Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii de Bobotează – apa sfințită și alte practici populare | teiusinfo.ro
Obiceiuri de Bobotează • Tradiţii de Bobotează • Superstiţii de Bobotează | teiusinfo.ro
Tradiţii de Bobotează
Tradiţia spune că Boboteaza este momentul când cerurile se deschid, iar îngerul păzitor dezvăluie tinerilor care le este norocul şi ursida în dragoste.
Fetele care doresc să îşi viseze ursitul trebuie sa “fure” sau să accepte de la preot un firicel de busuioc sfinţit. Se spune că dacă îl vor ţine în sân sau îl vor pune sub perna înainte de a adormi, dar şi daca postesc şi se roagă Sfântului Ioan în ajun de Bobotează, îl vor vedea in vis pe cel cu care le este hărăzit să se căsătoreasca.
În unele zone ale tarii, în ajunul Bobotezei, se spune că pentru a-şi visa alesul, fetele trebuie să mănânce o turtă frământata doar cu 9 degete din 8 linguri de făină şi o lingură de sare şi să-şi lege pe inelar un fir roşu de mătase. Prin tradiţie, se ţine post negru (sau zi de sec) în Ajunul Bobotezei. Se spune că cei care reuşesc să nu mănânce şi să nu bea nimic în această zi vor avea parte de noroc, sănătate şi binecuvântare de la Dumnezeu pe tot parcursul anului.
După ce iau agheasma de la preot, fetele tinere obişnuiesc să se îmbăieze de trei ori în râu sau să-şi toarne apă pe cap simbolic. Precum s-a adunat poporul la malurile Iordanului, tot aşa se vor strânge petitorii la uşa fetei respective.
Obiceiuri de Boboteaza – sfinitirea apei
În ziua de Boboteaza are loc sfintirea apei, in timpul slujbei de Iordan. Pregatirea acestui moment se face, si astazi, cu multa atentie, in fiecare comunitate. Locul de desfasurare a slujbei se alege impreuna cu preotul satului, de obicei intr-un spatiu mai larg – unde sa fie cel putin o fantana -, in imediata vecinatate a unei ape curgatoare, in gospodaria unui om sau in curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apa, care se punea in vase mari de lemn si, tot acum, se taie, la rau, o cruce mare de gheata. In jurul acestei cruci sau in jurul crucii care se afla in mod normal in curtea bisericii, se desfasoara intreg ceremonialul religios, la care participa toata suflarea comunitatii.
Dupa slujba de sfintire a apei, transformata in agheasma, fiecare satean isi ia apa sfintita in vasele de lemn sau de sticla cu care a venit de acasa. Pe drumul de intoarcere ei striga „Chiraleisa”- pentru belsugul holdelor viitoare, pentru purificarea aerului si pentru cresterea cat mai mare a canepii – si toarna cate putina agheasma in toate fantanile intalnite in cale. Odata ajunsi acasa, oamenii sfintesc cu agheasma sura, grajdul, animalele din grajd, pomii din livada, casa si interiorul casei.
Citește și: urari de Sfântul Ion, mesaje de Sfântul Ion
Boboteaza – Superstiţii şi practici populare de purificare a spatiului si de alungare a spiritelor malefice
Boboteaza cumuleaza elemente specifice de reinnoire a timpului calendaristic, la riturile crestine adaugandu-se practici populare de purificare a spatiului si de alungare a spiritelor malefice. In Bucovina, purificarea aerului se facea, candva, prin focuri si fumegatii, in cadrul unui obicei numit Ardeasca. Aceasta manifestare avea loc imediat dupa sfintirea apei cand tinerii se retrageau pe locuri mai inalte, avand asupra lor carbuni aprinsi ce fusesera folositi anterior la aprinderea secaluselor, si aprindeau focurile de Boboteaza. Rugul era facut din vreascuri si frunze uscate stranse de feciori cu o zi inainte.
Tinerii cantau si dansau in jurul focului si sareau peste foc, atunci cand acesta se mai potolea, in credinta ca vor fi feriti, astfel, de boli si de pacate. La plecare, fiecare lua carbuni aprinsi cu care, odata ajunsi acasa, afumau pomii din livada in scop fertilizator. De asemenea, inconjurau casa cu pulberea folosita ca incarcatura pentru secaluse crezand ca, in acest fel, casa va fi ferita de primejdii, mai ales de trasnete.
In cele trei zile, cat tine Boboteaza in Bucovina, exista sate in care vecinii, prietenii si rudele obisnuiesc a se colinda reciproc, dupa cum exista comunitati in care, in aceste zile, reapar mascatii. Tinerii, mascati in babe si mosnegi, colinda mai ales pe la casele unde se gasesc fete de maritat, obiceiul fiind o reminiscenta a cultului mosilor si stramosilor precum si a unor vechi practici fertilizatoare.
Actualitate
Participare numeroasă la cea de-a IV-a ediție a Discotecii Nostalgia, la Teiuș
Cea de-a IV-a ediție a evenimentului „Discoteca Nostalgia”, organizat vineri, 21 august 2026, la Teiuș s-a bucurat de o participare numeroasă, depășind așteptările organizatorilor. Evenimentul a reunit persoane de toate vârstele, într-o atmosferă dedicată muzicii, dansului și amintirilor.

Pe parcursul serii, participanții au dansat și au cântat pe ritmurile unor melodii care au marcat generații diferite. Evenimentul a oferit, totodată, ocazia unor reîntâlniri și a readus în atenție momente și experiențe asociate perioadelor considerate de mulți dintre participanți drept unele dintre cele mai frumoase.
Diversitatea publicului prezent a evidențiat caracterul intergenerațional al evenimentului, muzica devenind un punct comun pentru participanți de vârste diferite.
Organizatorii au transmis mulțumiri tuturor celor care au participat și au contribuit la atmosfera ediției a IV-a, considerată una dintre cele mai reușite ediții ale „Discotecii Nostalgia”.
Evenimentul reconfirmă interesul publicului pentru manifestări care readuc în prim-plan muzica și atmosfera perioadelor de odinioară, oferind în același timp un cadru pentru socializare, dans și retrăirea unor amintiri.
Actualitate
Zilele Orașului Teiuș 2026: două zile de muzică, tradiție și spectacol în Parcul Feroviar
Teiușul se pregătește de sărbătoare. În perioada 28–29 august 2026, în Parcul Feroviar, are loc o nouă ediție a Zilelor Orașului Teiuș, eveniment dedicat comunității locale, tradițiilor și muzicii.

Programul debutează vineri, 28 august, de la ora 19:00, cu un concert folk, care va deschide cele două zile de manifestări.
Sâmbătă, 29 august, programul începe la ora 17:00, cu festivitatea de premiere a participanților la competițiile sportive și a elevilor cu merite deosebite. Evenimentul va continua cu momente artistice și spectacole susținute de Tudor Limbean, Clubul Sportiv „Top Dance 2007”, Ansamblul folcloric „Dor Teiușan”, precum și de Ansamblul folcloric „Moștenirea” din Baciu, județul Cluj.
Pe scenă vor urca, de asemenea, Ilie Medrea, Alexia și Andrei Bănuță, într-un program care îmbină folclorul, dansul și muzica pentru publicul de toate vârstele.
Seria manifestărilor se va încheia festiv, cu un spectacol de artificii.
Organizatorii îi invită pe locuitorii orașului Teiuș și pe cei din localitățile învecinate să participe la cele două zile de sărbătoare și să se bucure împreună de muzică, tradiție și momente dedicate comunității.
Zilele Orașului Teiuș 2026 se desfășoară în perioada 28–29 august, în Parcul Feroviar din Teiuș.
Actualitate
Vineri, 21 august 2026: Discoteca Nostalgia, ediția a IV-a, îi așteaptă pe iubitorii muzicii de altădată la Teiuș
Discoteca Nostalgia revine la Teiuș cu cea de-a IV-a ediție, într-o seară dedicată muzicii, dansului și amintirilor de altădată. Evenimentul va avea loc vineri, 21 august 2026, începând cu ora 19.00, la Casa de Cultură a orașului Teiuș.

Organizatorii promit o atmosferă inspirată de discotecile de odinioară, cu hituri îndrăgite, multă energie și voie bună. Evenimentul își propune să aducă împreună mai multe generații, pe ringul de dans, într-o veritabilă călătorie muzicală în timp.
Participanții sunt invitați să intre în atmosfera evenimentului și să poarte ținute inspirate din anii preferați.
„Discoteca Nostalgia” promite o seară în care muzica va readuce la viață amintiri și momente speciale, într-un cadru dedicat celor care vor să danseze și să se bucure de atmosfera de altădată.
Actualitate
„Viața are prioritate!” – acțiune de informare la Teiuș pentru utilizatorii de tricicluri, mopede electrice și biciclete
Siguranța participanților la trafic rămâne o prioritate pentru administrația locală din Teiuș. În acest context, polițiștii locali teiușeni, în colaborare cu polițiștii din cadrul Poliției Naționale, au desfășurat o amplă acțiune de informare și conștientizare adresată posesorilor și utilizatorilor de tricicluri, mopede electrice și biciclete.

Acțiunea s-a desfășurat sub mesajul „Viața are prioritate!”, iar participanții au primit informații privind principalele reguli de circulație pe care trebuie să le respecte atunci când utilizează astfel de mijloace de transport. Recomandările au fost transmise atât verbal, cât și prin intermediul unor pliante informative.
Demersul autorităților locale vine în contextul în care Teiușul s-a confruntat recent cu un eveniment tragic, în urma căruia un utilizator de triciclu și-a pierdut viața. Incidentul a readus în atenție importanța respectării regulilor de circulație și a adoptării unui comportament preventiv în trafic.
Reprezentanții administrației locale transmit că obiectivul acestor acțiuni este prevenirea accidentelor și protejarea vieții și integrității tuturor participanților la trafic.
Respectarea regulilor de circulație nu este o opțiune, ci o obligație. În trafic, fiecare decizie poate face diferența dintre viață și tragedie.
-



Din Județacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | teiusinfo.ro
-



Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 10 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 5 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 10 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 9 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniCui îi spunem „La mulți ani” de Sfântul Nicolae 2025: Câți români își serbează onomastica | teiusinfo.ro


























