Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Numărul de grădinițe și școli închise în județul Alba între anii 2001 și 2012 se apropie de 140

Publicat

în

Din anul 2001 şi până anul trecut, în judeţul Alba s-au închis aproape 140 de şcoli şi grădiniţe. Cele mai multe unităţi de învăţământ şi-au închis porţile începând din 2006, iar apogeul a fost atins în anul şcolar 2010 – 2011, când peste 30 de unităţi şi-au încheiat activitatea.

Trecând de la o culoare politică la alta, de la o conducere la alta, perioada 2001 – 2013 a fost una nefastă pentru învăţământul din judeţul Alba. Asta cel puţin în privinţa numărului de şcoli şi grădiniţe care funcţionează pe teritoriul judeţului.

Cei mai afectaţi de aceste închideri au fost bineînţeles micuţii care au fost puşi în situaţia de a parcurge distanţe mai mari până la şcoală. Justificările pentru încetarea activităţii au fost multe, iar factorii de decizie în aceste cazuri sunt administraţiile locale, conducerea Inspectoratului Şcolar dar un cuvânt greu de spus îl au şi directivele de la “centru”. Printre motive se află numărul destul de mic de copii din şcolile din mediul rural, fapt care a dus la situaţia ca respectivele unităţi de învăţământ să nu îşi mai justifice funcţionarea. Pe de altă parte multe din ele necesitau investiţii majore pentru a fi conforme din punct de vedere igienico-sanitar dar şi al dotărilor.

Una peste alta, bilanţul şcolilor închise în Alba arată în felul următor:

  • 2001 – 2002: 5 şcoli
  • 2002 – 2003: 6 şcoli
  • 2003 – 2004: 3 şcoli
  • 2004 – 2005: 3 şcoli
  • 2005 – 2006: 6 şcoli şi 3 grădiniţe
  • 2006 – 2007: 20 de şcoli
  • 2007 – 2008: 14 şcoli şi o grădiniţă
  • 2008 – 2009: 6 şcoli şi 4 grădiniţe
  • 2009 – 2010: 12 şcoli şi 8 grădiniţe
  • 2010 – 2011: 25 de şcoli şi 7 grădiniţe
  • 2011 – 2012: 9 şcoli şi 7 grădiniţe.

În ianuarie 2012, conducerea de atunci a Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba propunea pentru desfiinţare alte 28 de unităţi de învăţământ, pentru anul şcolar 2012 – 2013. În vara anului trecut, odată cu instalarea noii conduceri, ISJ Alba a decis meţinerea activităţii la şcolile primare din Vidra şi Segagea, comuna Poşaga, dar şi la şcoala gimnazială din Ceru Băcăinţi. În cazul şcolii primare din Brăzeşti, reînceperea activităţii va avea loc doar în toamna acestui an.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Învățământ-Cultură

Profesor de la Școala Gimnazială Stremț, participant la un curs Erasmus+ de management al proiectelor, la Roma

Publicat

în

În perioada 18–22 mai 2026, doamna profesor Bîrgoz Violeta Nadia, cadru didactic la Școala Gimnazială „Timoteiu Ovidiu Tarnu” Stremț, a participat la cursul de formare „Project Management – Global Educators: Leading Successful EU Projects”, desfășurat la Roma, Italia, alături de inspectori școlari și cadre didactice din județul Alba.

Activitatea a fost organizată în cadrul Proiectului de Acreditare Erasmus+ – Domeniul Educație Școlară, cod 2024-1-RO01-KA121-SCH-000230390, implementat de Inspectoratul Școlar Județean Alba. Participanții au fost selectați din instituțiile de învățământ membre ale Consorțiului FUTURE, coordonat de Inspectoratul Școlar Județean Alba, în vederea dezvoltării competențelor necesare implementării proiectelor europene în domeniul educației.

Programul de formare a oferit participanților instrumente și metode moderne pentru planificarea, implementarea și evaluarea proiectelor educaționale. Printre temele abordate s-au numărat managementul proiectelor, analiza SWOT, formularea obiectivelor SMART, identificarea provocărilor și elaborarea soluțiilor adecvate, planificarea activităților prin utilizarea diagramei Gantt, evaluarea și monitorizarea proiectelor, strategiile de diseminare și promovare, precum și utilizarea platformei eTwinning și certificarea Europass.

O componentă importantă a cursului s-a desfășurat la State Institute Gelasio Caetani, unde participanții au avut ocazia să observe exemple de bune practici din sistemul educațional italian, să interacționeze cu specialiști din domeniu și să își consolideze competențele interculturale într-un context european.

Participarea la această mobilitate Erasmus+ a reprezentat o oportunitate de dezvoltare profesională și de schimb de experiență, contribuind la îmbunătățirea competențelor de management al proiectelor educaționale și la consolidarea colaborării internaționale. Cunoștințele și experiența dobândite vor putea fi valorificate în inițierea și implementarea unor noi proiecte europene, cu impact pozitiv asupra activității didactice și a dezvoltării instituționale.

Prin proiectele de mobilitate Erasmus+, Inspectoratul Școlar Județean Alba continuă să sprijine formarea continuă a personalului din învățământ, promovând educația de calitate, inovarea și cooperarea europeană, în beneficiul elevilor, profesorilor și comunităților școlare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Două eleve de la Liceul Teoretic Teiuș, PREMIUL I la Concursul național „Societatea românească – societate europeană”

Publicat

în

Două eleve de la Liceul Teoretic Teiuș, Oprea Roxana Maria și Zaharia Sînziana Alexandra, au reușit să obțină Premiul I la Concursul național interdisciplinar „Societatea românească – societate europeană”, ediția 2026.

Ele au participat în cadrul Secțiunii D.2.4 – Concurs de creație literară, poezie în limba franceză. Doamna profesor coordonator Săsărman Georgeta Adriana a fost coordonatorul celor două tinere.

Liceul Teoretic Teiuș a publicat următorul mesaj despre reușita celor două tinere:

„Avem o veste extraordinară care ne umple inimile de bucurie! Elevele noastre, Oprea Roxana Maria și Zaharia Sînziana Alexandra, au obținut PREMIUL I la prestigiosul Concurs național interdisciplinar „Societatea românească – societate europeană”.

Acestea au strălucit în cadrul Secțiunii D.2.4 – Concurs de creație literară (poezie în limba franceză), demonstrând nu doar un talent literar deosebit, ci și o sensibilitate aparte exprimată în limba lui Voltaire.

În spatele acestui rezultat de excepție se află multă muncă și un ghidaj de excepție. Felicitări alese doamnei profesor coordonator Săsărman Georgeta Adriana pentru dedicare, profesionalism și pentru că a știut să cultive frumosul în inimile tinerelor noastre competitoare!

Evenimentul, organizat de Centrul de Excelență Alba, a reunit minți strălucite și creative, făcând ca performanța fetelor de la Liceul Teoretic Teiuș să fie cu atât mai valoroasă.

Felicitări, Roxana și Sînziana! Ne-ați demonstrat încă o dată că prin pasiune, perseverență și multă muncă, excelența nu are granițe. Suntem extrem de mândri de voi!”


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Performanță remarcabilă pentru Liceul Teoretic Teiuș la Olimpiada Națională de Geografie

Publicat

în

Cu un rezultat remarcabil de 84 de puncte obținute la faza națională a Olimpiadei Naționale de Geografie, desfășurată la Hunedoara în perioada 5–10 aprilie 2026, elevul Rareș Moldovan, din clasa a VIII-a, a reprezentat cu cinste atât Liceul Teoretic Teiuș, cât și județul Alba.

„Această performanță deosebită este rodul muncii susținute, al pasiunii pentru cunoaștere și al îndrumării atente oferite de profesorii coordonatori Maria Petri și Sanda Jude, cărora le adresăm sincere felicitări și mulțumiri pentru implicare și dedicare. Suntem mândri de reușita lui Rareș și îi dorim mult succes în toate competițiile viitoare! Bravo, Rareș! Felicitări tuturor celor care au contribuit la această frumoasă realizare!”, au transmis reprezentanții Liceului Teoretic Teiuș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Carla Geantă, elevă a Școlii Gimnaziale „Nicolae Drăgan” din Galda de Jos, mențiune la etapa națională a Olimpiadei de Limba Franceză

Publicat

în

Carla Geantă, elevă la Școala Gimnazială „Nicolae Drăgan” din Galda de Jos, a obținut un rezultat impresionant: mențiune la etapa națională a Olimpiadei de Limba Franceză. Eleva a fost coordonată de doamna profesoară Mirela Perța.

„Felicitări pentru această realizare impresionantă! Geantă Carla, eleva școlii noastre din clasa a VIII-a ne-a reprezentat cu mândrie și a obținut MENȚIUNE la etapa națională a Olimpiadei de Limba Franceză. Talentul, dedicarea și perseverența au fost răsplătite cu un rezultat pe măsură. Felicitări și doamnei prof Mirela Perța! Felicitări, Carla! Suntem mândri de tine și îți dorim un viitor strălucit încununat de multe victorii”, se arată într-un mesaj publicat de Școala Gimnazială „Nicolae Drăgan” Galda de Jos.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius