Actualitate
Loc de cinste în Gara Teiuş pentru o adevărată bijuterie a Căilor Ferate Române
Două “bătrâne doamne” ale transportului feroviar de altădată odihnesc acum în Gara Teiuş, şi aşteaptă ca poveştile lor să fie ascultate.
Este vorba despre cele două locomotive cu aburi, de serii 150 279 şi 230 171, aflate în custodia Primăriei Teiuş, care miercuri, 9 iulie 2014, au fost ridicate de pe calea ferată şi trecute “în rezervă”. Veterana cu seria 150 279 îşi trage sufletul acum, după sutele de mii de kilometri parcurşi, pe o linie amenajată special în zona staţiei CFR, spre deliciul şi încântarea călătorilor şi vizitatorilor. Cealaltă, în haltă, mai având de parcurs doar “un drum” pentru a ajunge în Parcul Feroviar al Teiuşului.
Miercuri, 9 iulie 2014, la Teiuş s-a scris o nouă pagină în acţiunile şi iniţiativa administraţiei locale, a Primăriei oraşului Teiuş, de conservare şi expunere a obiectelor feroviare vechi, care aduc aminte tuturor că Teiuşul a fost o placă turnantă a transportului feroviar, cu o tradiţie CFR-istă de necontestat, fiind cel de-al treilea nod de cale ferată din Transilvania.
În prezenţa unui public numeros, cele două locomotive cu aburi au fost mutate de către ceferişti de pe calea ferată, una la loc de cinste, alta “în drumul ei” spre Parcul Feroviar.
Gigantul CFR cu seria 150 279 poate fi admirat acum în locul special amenajat de pe peronul gării din Teiuş, spre încântarea călătorilor şi pasionaţilor de gen care ajung aici, iar cea cu seria 230 171 mai are de parcurs un drum pentru a ajunge în Parcul Feroviar al oraşului.
Cele două locomotive cu aburi vin să întregească Parcul feroviar al oraşului. În Parcul amenajat în zona gării din Teiuş, pe linie îşi aşteaptă vizitatorii şi o drezină care are o vechime de peste 65 de ani. Ea a fost adusă de la Blaj şi pe vremuri aducea materiale pentru ceferiştii care munceau la întreţinere. Alături de drezină este expus un motor unicat în Europa, fabricat în anul 1939 la Uzinele Malaxa, pentru a fi folosit la evenimente deosebite. Motorul urma să fie casat, înainte de a poposi la Teiuş, după ce la două licitaţii pentru vânzarea lui nu s-a găsit niciun cumpărător.
De trei ani încoace, în parcul feroviar din Teiuş are loc şi o “Întâlnire a Ceferiştilor din Complexul Teiuş – Coşlariu”. Este vorba despre o reuniune de suflet a tuturor celor care au ascultat glasul roţilor de tren şi sunt legaţi sufleteşte de viaţa de ceferist.
Trebuie menţionat că existenţa acestui parc feroviar Teiuş se datorează primarului Mirel Hălălai, care, alături de ceferiştii din localitate, a pus mult suflet în realizarea proiectului, a inginerului Radu Bellu, care a scris zeci de cărţi despre trenuri şi istoria Căilor Ferate Române, tehnicianului Florin Lupescu şi altor oameni legaţi de-o viaţă de Căile Ferate Române.
Actualitate
Șofer din Teiuș, reținut după ce a fost depistat cu 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat
Un bărbat de 41 de ani din Teiuș a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Polițiștii l-au oprit pentru control în jurul orei 11.30, pe strada Clujului. Testarea cu aparatul etilotest a indicat 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital pentru stabilirea alcoolemiei.
Cercetările continuă.
Actualitate
Un polițist rutier din Teiuș a refuzat o mita de 50 de euro și a sesizat autoritățile anticorupție
Un polițist din cadrul Poliției Orașului Teiuș a refuzat o mită de 50 de euro oferită de un șofer oprit în trafic și a sesizat de îndată structura anticorupție.

Incidentul a avut loc la data de 2 octombrie 2026, în timp ce agentul desfășura activități de control rutier. Polițistul a oprit un conducător auto care prezenta semne vădite ale consumului de alcool.
În urma testării cu aparatul etilotest, a fost înregistrată o valoare de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Când agentul i-a comunicat șoferului măsurile legale care urmau să fie dispuse, acesta i-ar fi oferit suma de 50 de euro pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu.
Întreaga interacțiune a fost înregistrată cu dispozitivul de tip bodycam aflat în dotarea polițistului.
Agentul a refuzat banii și a sesizat Serviciul Județean Anticorupție Alba. Ulterior, polițiștii anticorupție au informat procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă, pentru desfășurarea activităților procedurale specifice constatării unei situații de flagrant.
Cercetările și activitățile procedurale sunt în desfășurare, cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale ale tuturor persoanelor implicate.
Actualitate
Bărbat de 40 de ani, reținut după ce ar fi încălcat un ordin de protecție, la Teiuș
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din orașul Teiuș, a fost reținut pentru 24 de ore, la 1 octombrie 2026, fiind cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție.

Potrivit polițiștilor, în seara zilei de 30 septembrie, bărbatul s-ar fi apropiat la mai puțin de 15 metri de imobilul în care locuiește fosta sa parteneră, în vârstă de 38 de ani. Prin acest gest, el ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Aiud, valabil în perioada 25 septembrie 2026 – 25 martie 2027.
Cercetările continuă sub supravegherea și coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente.
Actualitate
Accident pe DN 14B, la Teiuș, provocat de un șofer cu 0,60 mg/l alcool în aerul expirat
Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc în dimineața zilei de 25 septembrie 2026, pe DN 14B, în apropiere de Teiuș.

Polițiștii din Teiuș au fost sesizați prin SNUAU 112, în jurul orei 07.45, cu privire la producerea evenimentului rutier. Ajunși la fața locului, aceștia au stabilit că un tânăr de 20 de ani, din municipiul Sebeș, conducea un autoturism pe direcția Teiuș–Blaj.
La kilometrul 4+20 de metri, tânărul ar fi efectuat o manevră de depășire a unui autocamion care tracta o remorcă, moment în care ar fi acroșat ansamblul de vehicule. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în parapetul situat pe partea stângă a direcției sale de deplasare.
Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
În urma testării cu aparatul etilotest, șoferul autocamionului, un bărbat de 32 de ani, din județul Arad, a avut rezultat negativ.
-



Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | teiusinfo.ro
-



Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniCui îi spunem „La mulți ani” de Sfântul Nicolae 2025: Câți români își serbează onomastica | teiusinfo.ro





















