Rămâi conectat

Actualitate

La Teiuș a avut astăzi loc astăzi un incendiu simulat la un depozit de carburanți

Publicat

în

Joi 28 martie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba, în cooperare cu Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Teiuş, Poliţia oraşului Teiuş şi SC Unicom Holding SRL –  Punct de lucru Teiuş au desfăşurat, la depozitul de carburanţi, un exerciţiu tactic de intervenţie pentru monitorizarea şi gestionarea unor situaţii de urgenţă.

“În scenariul exerciţiului, pentru îndeplinirea scopurilor propuse s-a prevăzut un incendiu de vegetaţie uscată care s-a propagat la un rezervor de carburanţi aflat în curtea unei societăţi comerciale, existând pericolul de extindere la celelalte rezervoare de motorină, dar  şi riscul producerii unei explozii. Pentru limitarea şi stingerea incendiului au intervenit Detaşamentele de pompieri Alba Iulia şi Aiud cu două autospeciale de stins incendii şi o ambulanţă SMURD, Garda de Intervenţie Blaj cu o autospecială de stins incendii, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Teiuş cu o autospecială şi Serviciul Privat pentru Situaţii de Urgenţă de la societatea comercială.

Exerciţiul şi-a atins scopurile de verificare a concepţiei de acţiune stabilită prin planul organizării şi desfăşurării exerciţiului, verificarea modului de organizare a cooperării între forţele participante, precum şi de realizare a unei informări complexe a populaţiei, privind modul de comportare în cazul producerii unor astfel de situaţii de urgenţă.

La exerciţiu au participat domnul prefect Feneşer Gheorghe, domnul Hălălai Mirel primarul oraşului Teiuş, domnul Constantin Vlădulescu directorul general adjunct al societăţii comerciale şi reprezentanţi ai instituţilor implicaţi în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de acest tip de risc.

Aceştia au apreciat modul în care s-a organizat şi desfăşurat exerciţiul, colaborarea bună între toate forţele participante şi profesionalismul pompierilor militari de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba”, se arată într-un comunicat remis presei de Plt. Alina Bălaș, purtatorul de cuvânt al I.S.U. Alba.





Actualitate

Șofer din Teiuș, reținut după ce a fost depistat cu 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat

Publicat

în

Un bărbat de 41 de ani din Teiuș a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Polițiștii l-au oprit pentru control în jurul orei 11.30, pe strada Clujului. Testarea cu aparatul etilotest a indicat 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital pentru stabilirea alcoolemiei.

Cercetările continuă.





Citește mai mult

Actualitate

Un polițist rutier din Teiuș a refuzat o mita de 50 de euro și a sesizat autoritățile anticorupție

Publicat

în

Un polițist din cadrul Poliției Orașului Teiuș a refuzat o mită de 50 de euro oferită de un șofer oprit în trafic și a sesizat de îndată structura anticorupție.

Incidentul a avut loc la data de 2 octombrie 2026, în timp ce agentul desfășura activități de control rutier. Polițistul a oprit un conducător auto care prezenta semne vădite ale consumului de alcool.

În urma testării cu aparatul etilotest, a fost înregistrată o valoare de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Când agentul i-a comunicat șoferului măsurile legale care urmau să fie dispuse, acesta i-ar fi oferit suma de 50 de euro pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu.

Întreaga interacțiune a fost înregistrată cu dispozitivul de tip bodycam aflat în dotarea polițistului.

Agentul a refuzat banii și a sesizat Serviciul Județean Anticorupție Alba. Ulterior, polițiștii anticorupție au informat procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă, pentru desfășurarea activităților procedurale specifice constatării unei situații de flagrant.

Cercetările și activitățile procedurale sunt în desfășurare, cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale ale tuturor persoanelor implicate.





Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 40 de ani, reținut după ce ar fi încălcat un ordin de protecție, la Teiuș

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din orașul Teiuș, a fost reținut pentru 24 de ore, la 1 octombrie 2026, fiind cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție.

Potrivit polițiștilor, în seara zilei de 30 septembrie, bărbatul s-ar fi apropiat la mai puțin de 15 metri de imobilul în care locuiește fosta sa parteneră, în vârstă de 38 de ani. Prin acest gest, el ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Aiud, valabil în perioada 25 septembrie 2026 – 25 martie 2027.

Cercetările continuă sub supravegherea și coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente.





Citește mai mult

Actualitate

Accident pe DN 14B, la Teiuș, provocat de un șofer cu 0,60 mg/l alcool în aerul expirat

Publicat

în

Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc în dimineața zilei de 25 septembrie 2026, pe DN 14B, în apropiere de Teiuș.

Polițiștii din Teiuș au fost sesizați prin SNUAU 112, în jurul orei 07.45, cu privire la producerea evenimentului rutier. Ajunși la fața locului, aceștia au stabilit că un tânăr de 20 de ani, din municipiul Sebeș, conducea un autoturism pe direcția Teiuș–Blaj.

La kilometrul 4+20 de metri, tânărul ar fi efectuat o manevră de depășire a unui autocamion care tracta o remorcă, moment în care ar fi acroșat ansamblul de vehicule. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în parapetul situat pe partea stângă a direcției sale de deplasare.

Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

În urma testării cu aparatul etilotest, șoferul autocamionului, un bărbat de 32 de ani, din județul Arad, a avut rezultat negativ.





Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius