Politică
Ioan Dîrzu, despre scandalul cărnii de cal vândute sub etichete false: “Este o nouă palmă pentru județul nostru”
Președintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, de profesie medic veterinar, a comentat recentul scandal privind carnea de cal comercializată prin intermediul societății “Ady Salve” din Blaj. Acesta este de părere că subiectul reprezintă o nouă “palmă” pentru județul Alba, care iese din nou în față prin “lucruri rele”.
“Este o palmă pentru județul nostru. Nu am crezut că este posibil și este totodată și periculos, deoarece s-a dovedit că respectiva carne nu a provenit de la noi. Noi trebuie să ieșim în față și cu lucruri rele. Am discutat și cu colegii din DSV și există o anchetă la ora asta în desfășurare. Nu pot să spun mai multe, dar uite că frauda este prezentă și la noi. Din punctul meu de vedere, organele abilitate precum DSV, OPC, Poliția și așa mai departe trebuie să își facă datoria. Eu le văd însă ca organe de prevenție și control, nu ca organe de executare. Chestiile astea se evită prin prevenție”, a explicat Dîrzu.
În opinia deputatului Ioan Dîrzu, cea mai proastă mișcare făcută vreodată a fost închiderea abatoarelor, care a dat astfel posibilitatea oamenilor de a eluda legea:
“Eu rămân surprins de aspectul respectiv, pentru că abatoarele erau puține la noi în județ, iar cred că mișcarea se făcea clandestin, în cantități mici… să știți dumneavoastră că s-a făcut o mare prostie prin închiderea abatoarelor, deoarece s-a dat posibilitatea ca oamenii să eludeze legea și să taie în șură sau în pod sau oriunde. Și astfel vindeau cu punga, cu plasa, ceea ce e o mare prostie. Neexistând unități de sacrificare și de procesare unde personalul veterinar sau cel de la Direcția Sanitară intra în contact zilnic cu aceștia, s-a dat posibilitatea fraudării. Mă deranjează că din nou județul Alba a fost punctat negativ”, a completat social-democratul.

Politică
Rezultatele finale ale ALEGERILOR PARLAMENTARE 2020, în orașul Teiuș
În cadrul Alegerilor Parlamentare 2020, desfășurate ieri, 6 decembrie 2020, la Teiuș PSD s-a clasat pe primul loc, atât la Senat cât și la Camera Deputaților, fiind urmat de PNL.
AUR s-a clasat pe locul al treilea iar USR-PLUS pe locul al patrulea.
Potrivit rezultatelor parțiale, care nu sunt încă definitive, în Teiuș au obținut urmatoareale rezultate:
Senat:
1. PSD – 645 voturi
2. PNL – 478 voturi
3. AUR – 284 voturi
4. AUR – 180 voturi
Camera Deputaților:
1. PSD – 617 voturi
2. PNL – 490 voturi
3. AUR – 284 voturi
4. USR PLUS – 175 voturi
Politică
Judecătoria Aiud a invalidat mandatul de primar pentru Mirel Vasile Hălălai
Surpriză de proporții: Judecatoria Aiud a respins cererea formulată de Biroul Electoral de Circumscripție Teiuș, având ca obiect „Validare primar” și a dispus invalidarea domnului Mirel Hălălai Vasile, membru al PSD, în funcția de primar al orasului Teiuș.
Încheierea instantei se comunca de îndată prefectului Județului Alba și secretarului orasului Teiuș.
Mirel Vasile Hălălai a declarat că „voi urma toate căile legale pentru a-mi apăra interesele. Nu mă consider vinovat cu nimic, nu mă consider în stare de conflict de interese și voi urma toate căile legale pentru a-mi apăra interesele”.
Soluția instanței nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel, la Tribunalul Alba, în termen de două zile de la aducerea la cunostintă publică.
Reamintim faptul că într-un document remis de Agentia Națională de Integritate se susținea că primarul din Teiuș, Mirel Hălălai, are interdicţie de a mai ocupa o funcţie publică timp de trei ani de la încetarea mandatului 2016 – 2020. Includerea primarului Hălălai pe această listă este surprinzătoare, în condiţiile în care acesta a fost achitat definitiv în 2018 pentru acuzaţia de conflict de interese, iar în ceea ce priveşte incompatibilitatea instanţa nu s-a pronunţat datorită faptului că s-a constatat lipsa unui act administrativ emis de ANI în acest scop. Motivul pentru care ANI a considerat că Mirel Hălălai este în incompatibilitate timp de 3 ani de la finalizarea mandatului este faptul că nu a contestat hotărârea Curţii de Apel din septembrie 2018.
Ori, potrivit motivării instanţei, chiar ANI a solicitat anularea acţiunii pe motiv că documentul emis a reprezentat doar o sesizare a Parchetului şi nu un act administrativ care să poată fi cenzurat prin instanţa de contecios administrativ. ”(…) întrucât comunicarea dispusă prin Raportul de evaluare nu produce prin ea însăşi efecte juridice, acţiunea în contencios formulată împotriva acestui punct este, de asemenea, inadmisibilă din perspectiva prevederilor art. 1 şi 2 alin. 2 litera c a Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrative”.
Motivul pentru care ANI a considerat că Mirel Hălălai este în incompatibilitate timp de 3 ani de la finalizarea mandatului este faptul că nu a contestat hotărârea Curţii de Apel din septembrie 2018. Potrivit motivării instanţei, chiar ANI a solicitat anularea acţiunii pe motiv că documentul emis a reprezentat doar o sesizare a Parchetului şi nu un act administrativ care să poată fi cenzurat prin instanţa de contecios administrativ. Săptămâna trecută, alte două instanţe au invalidat mandatele consilierilor locali Dănuţ Bârzan de a Lupşa şi Traian Ursaleş de la Meteş, tot la solicitarea ANI.
Politică
Mirel Vasile Hălălai: „Sunt onorat de faptul că am fost învestit cu încrederea dumneavoastră pentru următorul mandat!”
Sunt onorat de faptul că am fost învestit cu încrederea dumneavoastră pentru următorul mandat!
Faptul că votul dumneavoastră de duminică s-a reflectat și asupra Consiliului Local, asigurând o majoritate stabilă, atât de necesară orașului nostru, este pentru mine și echipa de consilieri un semn clar că, nu v-am dezamăgit și vrem și trebuie să muncim în continuare la proiectele bune pentru orașul nostru.
Apreciez mesajele venite din partea contracandidaților mei și așa cum mă cunoașteți deja, sunt un om al dialogului și al lucrului în echipă!
Orice idee bună trebuie luată în considerare și folosită în interesul Teiușului. Prin munca în echipă, perseverență, răbdare și seriozitate, rezultatele nu vor întârzia să apară!
Vreau să cred că în orașul nostru, sloganul „ Teiușulprimul „ este și va ramâne la el acasă, prin lucrurile bune care trebuie să ne reprezinte.
Cu prețuire, același
MIREL VASILE HĂLĂLAI
Primarul orașului Teiuș
Politică
Alegeri Locale 2020: Repartizarea mandatelor de consilieri locali la Teiuș
La Teiuș, în urma alegerilor de ieri, 27 septembrie 2020, repartizarea mandatelor pentru cele 15 locuri din Consiliul Local va fi următoarea:
PSD – 8 mandate
PNL – 4 mandate
PMP – 1 mandat
AUR – 1 mandat
Pro România – 1 mandat
Practic, în Consiliul Local, vor intra 5 partide iar PSD are majoritate.
Repartizarea mandatelor de consilieri este potrivit datelor provizorii.
Astfel, cele 5 partide cu planuri și promisiuni diverse, vor reprezenta cetățenii orașului pentru următorii patru ani, conform votului cetățenilor lor.
Politică
Mirel Vasile Hălălai a câștigat un nou mandat de primar al orașului Teiuș
Actualul primar al Teiușului, Mirel Vasile Hălălai a câștigat un nou mandat de primar al orașului Teiuș, reușind să obțină aproape 57% din voturile valabil exprimate.
Primarul în funcție, Mirel Hălălăi, va mai rămâne încă 4 ani la conducerea orașului, cetățenii orașului având încredere în capacitățile sale de reprezentant local.
Rezultate parțiale vot primar TEIUȘ:
Mirel-Vasile Hălălai (PSD) – 1.654 voturi
Aurel Breaz (PNL) – 693 voturi
Cristian Crişan (AUR) – 160 voturi
Florin Tricu (PMP) – 135 voturi
Octavian-Mihai Rusu (Pro România) – 115 voturi
Elena-Andreea Pop (ALDE) – 85 voturi
Aura-Iustina-Alexandra Ardelean (USR-PLUS) – 62 voturi
Simion Sechereş (Partidul Verde) – 17 voturi
-
Actualitateacum 3 săptămâni
2 noi cazuri de COVID-19 raportate astăzi, 13 februarie 2021, în orașul Teiuș
-
Actualitateacum 3 zile
Tânăr de 27 de ani din Teiuș amendat de polițiști cu 1.000 de lei, după ce nu a respectat măsura carantinării la domiciliu impusă de autorități
-
Politicăacum 5 ani
(P) Alegeri Locale 2016 – „Partidul comunist s-a reinventat şi are un nou nume – e vorba de Social Democraţi. Sunt nişte stalinişti care ne duc ţara înapoi în trecut”
-
Știri din zonăacum 2 săptămâni
O persoană a ajuns la spital și un BMW a fost făcut „praf”, după ce a intrat în coliziune cu un autocamion la Oiejdea
-
Administrațieacum 2 săptămâni
Teiușul intră de mâine, 19 februarie 2021, în SCENARIUL ROȘU. Vezi ce măsuri noi au fost instituite
-
Știri din zonăacum 6 zile
Intervenție a pompierilor din Aiud, după ce un autoturism a fost cuprins de flăcări la Geomal
-
Actualitateacum 4 ani
Familia și prietenii îl plâng pe tânărul din Teiuș care și-a pierdut fulgerător viața pe șantierul Autostrăzii A10 Sebeș – Turda
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Primăria Teiuș caută medici pentru Centrul de vaccinare anti-COVID-19 amenajat în incinta Sălii de sport a orașului
-
Actualitateacum 2 săptămâni
3 noi cazuri de COVID-19 raportate astăzi, 18 februarie 2021, în orașul Teiuș
-
Administrațieacum 2 săptămâni
Politia Locala Teius are începând de astazi, 22 februarie 2021, un sediu nou
-
Actualitateacum 2 săptămâni
6 noi cazuri de COVID-19 raportate astăzi, 17 februarie 2021, în orașul Teiuș și comuna Sântimbru
-
Mondenacum 2 săptămâni
Mesaje de dragoste. Scurte declarații de iubire pentru EA sau pentru EL | teiusinfo.ro