Rămâi conectat

Actualitate

Între 25 și 27 august are loc cea de-a XI-a ediție a Zilelor Orașului Teiuș. VEZI PROGRAMUL

Publicat

în

Zilele Orașului Teiuș se vor desfășura în acest an între 25 și 27 august, iar autoritățile au avut grijă să pregătească și de acestă dată un program bogat și diversificat, care să-i țină ”în priză”, timp de trei zile, atât pe localnici, cât și pe cei care vor sărbători alături de ei.

Printre evenimentele speciale din program, menite să creeze o atmosferă de sărbătoare, se numără un concert de muzică clasică cu „Cvartetul Ethos”, care va avea loc vineri, concertele cu Alina Eremia și 3 Sud Est de sâmbătă și un spectacol folcloric, la care invitat special va fi maestrul Dumitru Fărcaș.

 Program Zilele Orașului Teiuș, ediția a XI-a

VINERI, 25 august 2017

Ora 6.30 – Înscrierea la Marșul pentru sănătate ”Erich Lehnen„ (Casa de Cultură)
Ora 7.00 – Starul Marșului pentru sănătate, ediția a V-a, plecare de la Casa de Cultură pe traseul Teiuș-Beldiu-Pețelca – Căpud-Teiuș (ecorta marșului pentru sănătate  ”Erich Lehnen„ realizată de Crucea Roșie Alba Iulia, Off Road AROR Teiuș și SVSU Teiuș)

Ora 13.00 – Itinerar feroviar în stația CFR Teiuș și Parcul Feroviar.  Vizitare expoziție feroviară

Ora 13.30 – Vizitarea expoziției etnografice a orașului Teiuș (Școala Generală)

Ora 14.00 – Sosirea participanților Marșului pentru sănătate (Casa de Cultură)

Ora 17.00 – Tenis cu piciorul – Memorialul „Florin Cîmpean„ (Sala de sport)

Ora 19.00 – Concert Fanfara ”Royale Echo” de la Wallonie, Belgia (foișor zona centrală)

Ora 20. 00 – Concert de muzică clasică Cvartetul „Ethos”  – O călătorie în istoria muzicii; Gazda evenimentului: Biserica Reformată Teiuș

SÂMBĂTĂ – 26 AUGUST 2017

(prezentator Laura Goarnă)

Ora 8:00 – Concurs de șah organizat de CAR Credit Teiuș (Centrul de Zi, Clubul membrilor), în parteneriat cu Primăria orașului Teiuș

Ora 8:00 – Concurs tenis de masă “Memorialul Marin Scarlat” (Sala de sport)

Ora 8:30 – Fotbal amatori “Cupa Rotary” (terenul sintetic)

Ora 11:00 – Concurs de biciclete (strada Decebal, zona gării)

Ora 11:30 – Concurs de îndemânare auto (zona gării)

Ora 12:30 – Demonstrație de descarcerare S.V.S.U Teiuș (platoul zona gării, strada Decebal)

Ora 16:30 – Fanfara “Royale Echo” Wallonie, Belgia

Ora 17: 00 – Spectacol susținut de elevii Liceului Teoretic Teiuș

TOP DANCE 2017

Ora 19:00 – GINO

Ora 19:45 – NADIR

Ora 20:30 – JO

Ora 21:15 – ALINA EREMIA

Ora 22:15 – 3 SUD EST

DUMINICĂ 27 AUGUST 2017

(prezentator Daniela Floroian)

Ora 10:00 – Crucea Roșie (Cort medical, parcarea Liceului Teoretic Teiuș) – Evaluare rapidă a stării de sănătate

Ora 12:15 – Te Deum urmat de pomenirea eroilor și și depunere de coroane la Monumentul Eroilor din Parcul Central

Ora 16:00 – Parada Portului Popular: Ansamblul “Dor Teiușan”, Ansamblul “Monica Stan” Stremț, Asociația “Cununa Fărăului”

Fanfara “Royale Echo” Wallonie, Belgia

Defilare, demonstrație și defilare de tehnică din dotarea S.V.S.U Teiuș, predarea – primirea noului drapel S.V.S.U.

Ora 16:30 – Premierea câștigătorilor la competițiile sportive, premierea elevilor teiușeni cu rezultate excepționale, premierea celor mai destoinici participanți la “Marșul pentru sănătate”

Premierea formației S.V.S.U Teiuș, înmânarea plachetei de la Fanfara “Royale Echo” Wallonie, Belgia, alte distincții și premii

Ora 17:30 – Fanfara “Royale Echo” Wallonie, Belgia

Ora 18:00 – Spectacol Folcloric susținut de Ansamblul “Augustin Bena” al județului Alba

Ora 18:35 – Ansamblul folcloric “60 Plus”

Ora 18:55 – Ansamblul de dansuri populare “Monica Stan” Stremț

Ora 19:15 – Asociația “Cununa Fărăului”

Ora 19:35 – Ansamblul folcloric „Banul Mihalcea” Mihalț

Ora 19:55 – Cornelia Goția

Ora 20:15 – Ansamblul folcloric “Dor Teiușan”

Ora 21:10 – Ionela Pascu

Ora 21:50 – Dumitru Farcaș

Ora 22:30 – Foc de artificii

Ora 22:40 – Traian Ilea și  Valeria Codorean

Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Teiuș.





Actualitate

Târgul Cepii revine la Teiuș în perioada 7–8 noiembrie 2026. Tradiția de peste un secol continuă

Publicat

în

Orașul Teiuș se pregătește să găzduiască, în zilele de 7 și 8 noiembrie 2026, o nouă ediție a Târgului Cepii, unul dintre cele mai cunoscute evenimente tradiționale ale localității, cu o istorie de peste 100 de ani.

Manifestarea va avea loc în Piața Agroalimentară și pe strada Decebal, reunind comercianți, producători locali și vizitatori din Teiuș și din localitățile învecinate.

Evenimentul reprezintă o ocazie pentru participanți de a descoperi și achiziționa o gamă variată de produse și mărfuri, dar și de a se bucura de atmosfera specifică târgurilor tradiționale, care păstrează farmecul întâlnirilor comunitare.

Dincolo de dimensiunea sa comercială, Târgul Cepii are o importantă valoare istorică și identitară pentru orașul Teiuș. Tradiția, transmisă de-a lungul generațiilor, contribuie la păstrarea obiceiurilor locale și la consolidarea legăturilor dintre comunitățile din zonă.

Organizatorii îi invită pe locuitorii orașului și pe cei din împrejurimi să participe la eveniment și să susțină continuitatea uneia dintre cele mai vechi tradiții locale.

Târgul Cepii de la Teiuș se va desfășura sâmbătă și duminică, 7–8 noiembrie 2026, în Piața Agroalimentară și pe strada Decebal.





Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 66 de ani din Teiuș, condamnat la peste 3 ani de închisoare pentru viol asupra unui minor

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din orașul Teiuș, a fost depistat și reținut de polițiști, în baza unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Aiud.

Potrivit IPJ Alba, mandatul a fost emis la data de 27 octombrie 2026, aceeași zi în care polițiștii din Teiuș l-au identificat și reținut pe bărbat.

Acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani, o lună și 10 zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol asupra unui minor.

În vederea executării pedepsei, bărbatul a fost depus în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud.





Citește mai mult

Actualitate

Incendiu la un grajd din Teiuș. Pompierii din Aiud intervin la fața locului

Publicat

în

Secția de Pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, respectiv un grajd, în localitatea Teiuș.

La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.

La intervenție participă și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Teiuș.

Deocamdată, nu au fost comunicate informații suplimentare privind cauza izbucnirii incendiului sau eventualele pagube.





Citește mai mult

Actualitate

A fost inaugurat Centrul de Tineret din Teiuș. Clădirea dispune de bazin de înot, patru piste de bowling și săli pentru activități sportive și culturale

Publicat

în

Orașul Teiuș are, începând de marți, 27 octombrie, un nou spațiu dedicat activităților sportive, culturale și recreative. Centrul de Tineret, amplasat în zona „Locul Târgului”, a fost inaugurat în prezența autorităților locale și a reprezentanților comunității, fiind destinat în special tinerilor care își doresc să își petreacă timpul liber într-un mod activ și plăcut.

Noua clădire multifuncțională include un bazin de înot, o sală multisport, o sală pentru activități recreative, patru piste de bowling, o sală de proiecție și un spațiu multimedia. De asemenea, centrul dispune de vestiare, grupuri sanitare, spații tehnice și zone de depozitare.

Unul dintre elementele importante ale investiției este sala modulară, care poate fi adaptată pentru organizarea unor evenimente de amploare, inclusiv spectacole cu o capacitate de până la 1.000 de locuri.

Programul de funcționare

Centrul de Tineret din Teiuș va funcționa după următorul program:

  • Luni: 09:00–15:00
  • Marți: 09:00–15:00
  • Miercuri: 09:00–15:00
  • Joi: 16:00–20:00
  • Vineri: 16:00–21:00
  • Sâmbătă: 16:00–21:00
  • Duminică: 12:00–20:00

Cât costă accesul la facilitățile centrului

Tarifele stabilite pentru utilizarea spațiilor diferă în funcție de serviciul ales și de durata activității.

Serviciu Durată Tarif
Piscină 4 ore/persoană 40 lei
Piscină 8 ore/persoană 80 lei
Piscină Copii între 0 și 7 ani Gratuit
Bowling O pistă/oră 90 lei
Bowling O pistă/30 de minute 45 lei
Sală multisport 30 de minute 50 lei
Sală multisport O oră 100 lei
Sală de activități recreative 30 de minute 75 lei
Sală de activități recreative O oră 150 lei

Pentru utilizarea temporară a suprafețelor interioare și exterioare din cadrul centrului este prevăzut și un tarif de 25 de lei pe metru pătrat pe zi.

Costurile de întreținere, luate în calcul la stabilirea tarifelor

Potrivit explicațiilor care însoțesc structura tarifară, costurile de funcționare a piscinei includ încălzirea apei la 29 de grade Celsius, tratarea și încălzirea aerului, recircularea și filtrarea apei, consumul de energie electrică, serviciile de apă și canalizare, substanțele necesare tratării apei, analizele, curățenia și mentenanța.

În cazul pistei de bowling, tarifele acoperă consumul de energie, întreținerea instalațiilor, uzura componentelor, curățenia și o parte din cheltuielile comune. Pentru sala multisport sunt luate în calcul costurile de iluminat, încălzire, curățenie, întreținerea vestiarelor și dușurilor, precum și uzura suprafeței de joc și a dotărilor.

De asemenea, tarifele pentru sala de activități recreative contribuie la acoperirea cheltuielilor cu încălzirea sau climatizarea, energia electrică, curățenia și întreținerea echipamentelor.

Investiția face parte dintr-un proiect de regenerare urbană

Centrul de Tineret a fost realizat în cadrul proiectului „Regenerarea urbană socio-culturală a orașului Teiuș”, care urmărește îmbunătățirea infrastructurii și diversificarea serviciilor culturale și recreative oferite comunității.

Proiectul include și construirea unui muzeu destinat dezvoltării culturale și educaționale a orașului, precum și lucrări de reabilitare și modernizare a infrastructurii publice urbane, inclusiv a unei porțiuni de stradă, a rigolelor, trotuarelor și parcărilor aferente obiectivului muzeal.

Prin această investiție, administrația locală urmărește să diversifice oportunitățile de petrecere a timpului liber și să ofere atât tinerilor, cât și celorlalți locuitori ai orașului acces la activități sportive, culturale și recreative într-un spațiu modern și multifuncțional.





Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius