Actualitate
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, prezent la Teiuș cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la punerea pietrei de temelie a Bisericii „Sfânta Treime”
Duminică, 7 iunie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la biserica „Sfânta Treime” din orașul Teiuș.

Acesta, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența credincioșilor dreptslăvitori din parohiile Teiuș I și Teiuș III, protopopiatul Blaj. Slujirea arhierească din această zi a marcat împlinirea a 100 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii „Sfânta Treime” din Teiuș.
În cuvântul rostit cu acest prilej, Întâistătătorul Eparhiei Alba Iuliei a spus: „Credincioșii care sunt cu Hristos aici, pe pământ, vor fi cu Hristos și dincolo, în cer. Și cei care Îl mărturisesc pe El printr-o viață creștinească adevărată vor primi răsplată în veșnicie. Închipuieișe-ți că într-o zi Iisus te va îmbrățișa și va mărturisi înaintea îngerilor din cer că tu ești al Lui. Domnul a promis că se va lepăda de cei ce s-au lepădat de El și că-i va mărtuisi înaintea Tatălui ceresc pe cei ce L-au mărturisit pe El, adică au împlinit voia lui Dumnezeu. În această lume marcată de oboseală în credință, de ateism și de apostazie, se cuvine să-L mărturisim pe Hristos prin credință și prin fapte bune, oglindindu-L în viața noastră de fiecare zi”.
După Sfânta Liturghie, Ierarhul nostru a săvârșit slujba de sfințire a noului clopot, confecționat la turnătoria „Blotor” din județul Maramureș. În semn de apreciere pentru întreaga osteneală și râvnă apostolică de care a dat dovadă în activitatea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească, părintele Ștefan Bretoiu, preot al parohiei Teiuș I începând cu anul 1996, a primit din partea Arhipăstorului nostru distincția „Crucea Sfinților Ierarhi Bălgrădeni”. La Altarul bisericii „Sfânta Treime” din orașul Teiuș slujește, de asemenea, părintele Florian Borza, păstor al parohiei Teiuș III din anul 2007.
Biserica „Sfânta Treime” din orașul Teiuș, județul Alba, a fost ridicată între anii 1926-1945, din contribuțiile credincioșilor. Lucrările de edificare au fost realizate sub coordonarea arhitectului Traian Gavrilescu și a antreprenorului Ioan Marinescu, ambii din București. Locașul de închinare a fost zidit în stil neobizantin, pe cele patru colțuri ale navei fiind înălțate patru turle octogonale. Deasupra naosului se află turla principală, la intrare fiind edificate alte două turle paralele, cu menirea de clopotnițe. Cele șapte turle sunt străjuite de câte o cruce impunătoare, toate fiind executate din fier forjat.
Altarul bisericii a fost construit în formă ovală, fiind despărțit de pronaos printr-o catapeteasmă realizată din lemn de stejar. În perioada 2000-2011, prin strădania preoților parohi și a bunilor credincioși, biserica „Sfânta Treime” a fost împodobită cu haina picturii, lucrarea fiind executată în tehnica fresco de către pictorul Cristian Corneanu din Târgu Mureș. De asemenea, în ultimele două decenii, au fost realizate numeroase lucrări de renovare și înfrumusețare a locașului de cult. Toate acestea au culminat cu slujba de târnosire a bisericii, oficiată la data de 4 septembrie 2016 de către Părintele Arhiepiscop Irineu.
Diac. Ștefan Bretoiu
Actualitate
Incendiu la un grajd din Teiuș. Pompierii din Aiud intervin la fața locului
Secția de Pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, respectiv un grajd, în localitatea Teiuș.

La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.
La intervenție participă și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Teiuș.
Deocamdată, nu au fost comunicate informații suplimentare privind cauza izbucnirii incendiului sau eventualele pagube.
Actualitate
A fost inaugurat Centrul de Tineret din Teiuș. Clădirea dispune de bazin de înot, patru piste de bowling și săli pentru activități sportive și culturale
Orașul Teiuș are, începând de marți, 27 octombrie, un nou spațiu dedicat activităților sportive, culturale și recreative. Centrul de Tineret, amplasat în zona „Locul Târgului”, a fost inaugurat în prezența autorităților locale și a reprezentanților comunității, fiind destinat în special tinerilor care își doresc să își petreacă timpul liber într-un mod activ și plăcut.

Noua clădire multifuncțională include un bazin de înot, o sală multisport, o sală pentru activități recreative, patru piste de bowling, o sală de proiecție și un spațiu multimedia. De asemenea, centrul dispune de vestiare, grupuri sanitare, spații tehnice și zone de depozitare.
Unul dintre elementele importante ale investiției este sala modulară, care poate fi adaptată pentru organizarea unor evenimente de amploare, inclusiv spectacole cu o capacitate de până la 1.000 de locuri.
Programul de funcționare
Centrul de Tineret din Teiuș va funcționa după următorul program:
- Luni: 09:00–15:00
- Marți: 09:00–15:00
- Miercuri: 09:00–15:00
- Joi: 16:00–20:00
- Vineri: 16:00–21:00
- Sâmbătă: 16:00–21:00
- Duminică: 12:00–20:00
Cât costă accesul la facilitățile centrului
Tarifele stabilite pentru utilizarea spațiilor diferă în funcție de serviciul ales și de durata activității.
| Serviciu | Durată | Tarif |
|---|---|---|
| Piscină | 4 ore/persoană | 40 lei |
| Piscină | 8 ore/persoană | 80 lei |
| Piscină | Copii între 0 și 7 ani | Gratuit |
| Bowling | O pistă/oră | 90 lei |
| Bowling | O pistă/30 de minute | 45 lei |
| Sală multisport | 30 de minute | 50 lei |
| Sală multisport | O oră | 100 lei |
| Sală de activități recreative | 30 de minute | 75 lei |
| Sală de activități recreative | O oră | 150 lei |
Pentru utilizarea temporară a suprafețelor interioare și exterioare din cadrul centrului este prevăzut și un tarif de 25 de lei pe metru pătrat pe zi.
Costurile de întreținere, luate în calcul la stabilirea tarifelor
Potrivit explicațiilor care însoțesc structura tarifară, costurile de funcționare a piscinei includ încălzirea apei la 29 de grade Celsius, tratarea și încălzirea aerului, recircularea și filtrarea apei, consumul de energie electrică, serviciile de apă și canalizare, substanțele necesare tratării apei, analizele, curățenia și mentenanța.
În cazul pistei de bowling, tarifele acoperă consumul de energie, întreținerea instalațiilor, uzura componentelor, curățenia și o parte din cheltuielile comune. Pentru sala multisport sunt luate în calcul costurile de iluminat, încălzire, curățenie, întreținerea vestiarelor și dușurilor, precum și uzura suprafeței de joc și a dotărilor.
De asemenea, tarifele pentru sala de activități recreative contribuie la acoperirea cheltuielilor cu încălzirea sau climatizarea, energia electrică, curățenia și întreținerea echipamentelor.
Investiția face parte dintr-un proiect de regenerare urbană
Centrul de Tineret a fost realizat în cadrul proiectului „Regenerarea urbană socio-culturală a orașului Teiuș”, care urmărește îmbunătățirea infrastructurii și diversificarea serviciilor culturale și recreative oferite comunității.

Proiectul include și construirea unui muzeu destinat dezvoltării culturale și educaționale a orașului, precum și lucrări de reabilitare și modernizare a infrastructurii publice urbane, inclusiv a unei porțiuni de stradă, a rigolelor, trotuarelor și parcărilor aferente obiectivului muzeal.
Prin această investiție, administrația locală urmărește să diversifice oportunitățile de petrecere a timpului liber și să ofere atât tinerilor, cât și celorlalți locuitori ai orașului acces la activități sportive, culturale și recreative într-un spațiu modern și multifuncțional.
Actualitate
Șofer din Teiuș, reținut după ce a fost depistat cu 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat
Un bărbat de 41 de ani din Teiuș a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Polițiștii l-au oprit pentru control în jurul orei 11.30, pe strada Clujului. Testarea cu aparatul etilotest a indicat 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital pentru stabilirea alcoolemiei.
Cercetările continuă.
Actualitate
Un polițist rutier din Teiuș a refuzat o mita de 50 de euro și a sesizat autoritățile anticorupție
Un polițist din cadrul Poliției Orașului Teiuș a refuzat o mită de 50 de euro oferită de un șofer oprit în trafic și a sesizat de îndată structura anticorupție.

Incidentul a avut loc la data de 2 octombrie 2026, în timp ce agentul desfășura activități de control rutier. Polițistul a oprit un conducător auto care prezenta semne vădite ale consumului de alcool.
În urma testării cu aparatul etilotest, a fost înregistrată o valoare de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Când agentul i-a comunicat șoferului măsurile legale care urmau să fie dispuse, acesta i-ar fi oferit suma de 50 de euro pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu.
Întreaga interacțiune a fost înregistrată cu dispozitivul de tip bodycam aflat în dotarea polițistului.
Agentul a refuzat banii și a sesizat Serviciul Județean Anticorupție Alba. Ulterior, polițiștii anticorupție au informat procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă, pentru desfășurarea activităților procedurale specifice constatării unei situații de flagrant.
Cercetările și activitățile procedurale sunt în desfășurare, cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale ale tuturor persoanelor implicate.
-



Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | teiusinfo.ro
-



Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniCui îi spunem „La mulți ani” de Sfântul Nicolae 2025: Câți români își serbează onomastica | teiusinfo.ro























