Actualitate
Horoscopul Anului 2016 pentru fiecare zodie: Carieră și bani, dragoste și relații, sănătate | teiusinfo.ro
Horoscop 2016 pentru fiecare zodie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioara, Balanta, Scorpion, Sagetator, Capricorn, Varsator, Pesti. | teiusinfo.ro
Anul 2016 pregătește surprize pentru toate zodiile! Află şi tu ce îți rezervă astrele în privința carierei, relațiilor și sănătății citind horoscopul de mai jos:
BERBEC (21 martie – 20 aprilie)
CARIERĂ ŞI BANI. Va fi un an plin cu succese şi ascensiuni pe plan profesional. Însă acest lucru implică şi mult efort şi angajamente serioase. Norocul va fi de partea ta şi nu de puţine ori vei observa că tot ceea ce ţi-ai propus se realizează. Sunt benefice şi parteneriatele în afaceri. 2016 este anul în care îţi permiţi să îţi îndeplineşti toate dorinţele deoarece astrele contribuie din plin la bunăstarea ta financiară.
DRAGOSTE ŞI RELAŢII. În 2016 viaţa ta sentimentală va fi satisfăcătoare, vei avea parte de numeroase experienţe, de pasiune şi afecţiune. Vor fi multe oportunităţi pentru întărirea relaţiilor cu cei dragi, dacă ţii cont de faptul că şi visele lor sunt importante şi trebuie să ajuţi la îndeplinirea lor. Păstrează-ţi optimismul şi vei vedea efectele pozitive pe care acest lucru îl are asupra relaţiei tale. Farmecul tău va fi la cote maxime, aşa că, dacă nu eşti implicat(ă) într-o relaţie, te vei bucura de atenţia a numeroşi pretendenţi(te).
SĂNĂTATE. O perioadă în care vei avea resurse nebănuite de energie şi vitalitate – iată ce îţi rezervă 2016. Vrei să duci la bun sfârşit foarte multe lucruri şi astrele îţi conferă exact energia şi puterea de muncă de care ai nevoie. Implică-te în activităţi recreaţionale, fă sport pentru a-ţi putea îmbunătăţi atât starea fizică, dar şi pe cea mintală.
TAUR (21 aprilie – 21 mai)
CARIERĂ ŞI BANI. 2016 va scoate în evidenţă partea ta creativă. Nu ezita să îţi asumi riscuri în domeniul profesional. Vei fi răsplătit din plin pe tot parcursul anului. Profită de orice oportunitate ţi se iveşte în cale. Este un moment bun să ceri o mărire de salariu sau o promovare, deoarece vei avea o relaţie excelentă cu şefii pe tot parcursul anului. Evită să împrumuţi bani şi încearcă să reduci cheltuielile.
DRAGOSTE ŞI RELAŢII. Nativii Taur vor avea o viaţă emoţională încărcată în 2016. Va fi nevoie de eforturi susţinute pentru a obţine dragostea şi afecţiunea celor dragi. Taurii se vor dedica familiei şi vor încerca să îşi petreacă tot timpul liber înconjuraţi de familie şi prietenii dragi. Cei aflaţi în căutarea unui partener trebuie să ştie că este anul în care o prietenie adevărată se poate transforma în cea mai frumoasă poveste de dragoste. Începutul verii vine însă cu mici certuri în cuplu care se pot transforma chiar şi într-o despărţire. Trebuie să ţii minte că nu este bine să grăbeşti lucrurile şi că nu întotdeauna tu eşti persoana care are dreptate.
SĂNĂTATE. Va fi un an bun din punct de vedere al stării de sănătate. Energia este la cote maxime şi aşa va fi până la finalul anului. Vei fi în formă bună şi îi vei molipsi şi pe cei din jurul tău cu optimismul care îţi este caracteristic. Pentru orice problemă de sănătate care poate apărea, indiferent cât de mică, trebuie să mergi la doctor pentru a preveni apariţia unor complicaţii.
GEMENI (22 mai – 21 iunie)
CARIERĂ ŞI BANI. După o perioadă turbulentă, urmează un an relativ liniştit pe plan profesional. Măriri salariale şi promovări – asta te aşteaptă, dacă vei fi dispus să sacrifici un pic din timpul tău liber îndeplinirii obiectivelor profesionale. Din punct de vedere financiar, vei reuşi să scapi de datorii, împrumuturi şi vei recupera din pierderile materiale suferite în ultima perioadă. Ai mare atenţie la achiziţiile care implică mulţi bani şi la cheltuielile nejustificate.
DRAGOSTE ŞI RELAŢII. Te aşteaptă un an plin de pasiune şi afecţiune. Vor fi şi momente în care te vei simţi deprimat(ă) însă veştile bune se vor ivi de unde te aştepţi mai puţin. Analizează foarte bine toate aspectele înainte de a te implica într-o nouă relaţie. Pentru cei singuri, pe perioada verii vor exista numeroase oportunităţi de a-ţi găsi jumătatea. Un rol foarte important în viaţa ta amoroasă îl au cercul de prieteni şi colegii de la locul de muncă. Dacă vrei să faci unele schimbări majore în viaţa sentimentală, cel mai bun moment îl va reprezenta finalul anului.
SĂNĂTATE. Vei întâmpina destule probleme în acest domeniu, însă cele mai multe vor fi nesemnificative. Te vei simţi epuizat, o consecinţă directă a creşterii nivelului de stres din viaţa ta. Stilul tău de viaţă are nevoie de câteva schimbări: renunţă la vicii, fă sport, ieşi cu prietenii – toate acestea îţi vor schimba starea de spirit şi vor avea urmări plăcute asupra stării generale de sănătate. Câteva probleme de sănătate pot apărea în zona spatelui şi la nivelul ficatului.
RAC (22 iunie – 22 iulie)
CARIERĂ ŞI BANI. Vor exista câteva probleme în cariera Racilor care au profesii liberale sau care lucrează pe cont propriu. Activităţile care implică lucrul în echipă se vor bucura însă de mare succes. Creativitatea este punctul tău forte şi ai ocazia să îţi pui în valoare ideile originale. Învaţă cum să îţi gestionezi veniturile astfel încât să poţi şi economisi, dar şi să pleci în vacanţa mult visată. Sfârşitul anului îţi poate aduce câteva câştiguri financiare nesperate.
DRAGOSTE ŞI RELAŢII. 2016 va fi un an promiţător pentru viaţa ta amoroasă. Vei putea relua prietenii şi relaţii pe care le credeai “moarte”. Vor exista momente extrem de pasionale, provocări la orice pas, însă trebuie să fii atent(ă) şi să încerci să desluşeşti ce vrei cu adevărat de la viaţă. Pe tot parcursul anului vei întâlni persoane care îţi vor trezi interesul, mai ales dacă nu ai în acest moment un (o) partener(ă).
SĂNĂTATE. Ai multă energie, însă trebuie să te asiguri că o îndrepţi în direcţia care trebuie. Păstrează puţină şi pentru urgenţele care pot apărea, dar şi pentru a te putea bucura din plin de activităţile recreaţionale. Vei întâlni însă şi câteva situaţii stresante şi vei avea nevoie de ajutorul celor dragi pentru a le putea depăşi. Unele probleme se pot dovedi a fi prea dificile pentru tine, din acest motiv stresul şi anxietatea te vor urmări pe tot parcursul anului. Asigură-te că ai timp şi pentru a te relaxa.
LEU (23 iulie – 22 august)
CARIERĂ ŞI BANI. Va fi o perioadă bună în care îţi vei putea pune în aplicare ideile şi planurile. Vor exista numeroase ocazii să obţii un job nou, poate chiar să te muţi în altă localitate, sau chiar o altă ţară. Prima jumătate a anului îţi va alimenta dorinţa de a învăţa mai mult şi de a-ţi extinde aria profesională. Vor exista câteva probleme financiare însă prin determinarea de care dai dovadă vei reuşi să le depăşeşti.
DRAGOSTE ŞI RELAŢII. Accentul principal îl reprezintă casa şi stabilitatea familială. Vor exista câteva obstacole în viaţa ta personală, trebuie să acorzi mai multă atenţie celor dragi şi să înţelegi care sunt şi problemele lor. Nu renunţa la relaţia ta, dacă ai câteva probleme minore, mai degrabă încearcă să comunici mai mult şi să te arăţi dispus să faci unele compromisuri. Învaţă cum să păstrezi un echilibru între viaţa personală şi cea profesională.
SĂNĂTATE. Începutul anului te găseşte cu rezerve scăzute de energie şi vigoare şi există posibilitatea ca unele probleme de sănătate să se transforme din minore în majore. Însă lucrurile se vor schimba de la jumătatea anului. Pot exista unele probleme la nivel nervos şi digestiv, asigură-te că ai mare atenţie la ceea ce mănânci şi ce faci în timpul tău liber pentru a nu agrava aceste probleme.
FECIOARĂ (22 august – 22 septembrie)
CARIERĂ ŞI BANI. Acest an cariera îţi va aduce mai multe satisfacţii şi o îmbunătăţire a veniturilor. Este un moment ideal pentru a-ţi consolida statutul profesional. Asigură-te însă că ştii care este cea mai bună modalitate de a-ţi impune părerile şi opiniile în faţa colegilor şi a autorităților. Lasă-i şi pe ceilalţi să îşi exprime părerile. Evită confruntările directe şi dezbaterile aprinse care pot acţiona negativ asupra viitorului carierei tale.
DRAGOSTE ŞI RELAŢII. Un an liniştit din acest punct de vedere. Ai învăţat din greşelile trecutului şi acest lucru te ajută să ai o viaţă sentimentală armonioasă. Arată-i partenerului(ei) că şi ideile lui(ei) contează şi că nu trebuie să ai numai tu dreptate. Învaţă să îi înţelegi părerile, ce îi place şi ce nu şi cum să treci peste micile defecte şi discuţii. Este un moment propice pentru a face câteva schimbări foarte importante, dacă aceasta este ceea ce îţi doreşti cu adevărat. Pot exista unele obstacole pe la finalul anului, însă, dacă le vei aborda cu mult calm şi înţelepciune, vei trece peste ele zâmbind.
SĂNĂTATE. Optimismul este cheia pentru o stare de sănătate cât mai bună! Dar şi dieta, şi exerciţiile fizice! Nu le ignora! Având în vedere aceste aspecte vei observa că te vei simţi mai bine iar problemele minore de sănătate te vor ocoli. Vara îţi va aduce un nivel mărit de stres şi vei simţi o nevoie acută de vacanţă, de o perioadă mai îndelungată petrecută departe de agitaţia de la job. Încearcă să stabileşti un echilibru între viaţa profesională şi cea personală pentru a evita epuizarea.
BALANŢĂ (23 septembrie – 23 octombrie)
CARIERĂ ŞI BANI. În 2016 trebuie să te ţii tare pe poziţii, deoarece vor exista voci care vor zice că eşti prea conservator(are) şi altele că eşti prea radical(ă). Important este să fii convins(ă) că deciziile tale sunt corecte, însă încearcă să eviţi să fii prea radical(ă) în prima jumătate a anului. Dă-ţi silinţa să-ţi faci vocea auzită la locul de muncă, vei găsi suportul necesar la şefi şi colegi, în această perioadă. Vei reuşi să găseşti soluţii creative în momentele în care ceilalţi reuşesc să vadă doar probleme! Din punct de vedere al finanţelor, vei avea parte de un an stabil şi se vor ivi oportunităţi interesante de a investi capital.
DRAGOSTE ŞI RELAŢII. Balanţele se bucură de mult romantism întotdeauna, iar 2016 nu este o excepţie. Există riscul ca Balanţa să devină prea dependentă de partener. Momente pline de pasiune se vor ivi la tot pasul, însă vei întâlni greutăţi în încercarea de a descifra ce gândeşte şi ce simte cu adevărat partenera(ul). Însă, acest lucru se va schimba spre sfârşitul anului, când vei avea o perspectivă clară asupra vieţii tale amoroase şi vor avea loc unele schimbări radicale.
SĂNĂTATE. Deşi din punct de vedere fizic, 2016 este un an excelent, vei avea nevoie de momente de pauză pentru rejuvenarea sănătăţii mintale. Fă-ţi timp pentru exerciţii fizice şi dietă echilibrată şi nu îţi lăsa stima de sine să cadă!
SCORPION (24 octombrie – 22 noiembrie)
CARIERĂ ŞI BANI. Din punct de vedere profesional, Scorpionii se vor bucura de un an favorabil, însă vor fi nevoiţi să meargă împotriva curentului uneori. Curajul şi hotărârea sunt arme pe care aceştia trebuie să le aibă la îndemână la orice oră. De asemenea, este important ca Scorpionii să își menţină o atitudine pozitivă şi aibă încredere în propriile forţe. Finalul anului aduce prilejul excelent pentru a cere o promovare sau o mărire de salariu.
DRAGOSTE ŞI RELAŢII. Se pare că în 2016, Scorpionii se vor număra printre cele mai norocoase persoane, deoarece vor avea şansa de a întâlni dragostea adevărată! Însă aceştia vor trebui să înveţe să aibă mai întâi încredere în propria persoană, pentru ca mai apoi să se încreadă în partener. Vei avea tendinţa să fii deranjat(ă) de anumite mici detalii, însă nu ar trebui să laşi ca acestea să intervină în relaţia ta.
SĂNĂTATE. Începutul anului te va găsi într-o stare fizică perfectă. Însă acest lucru nu înseamnă că trebuie să sari peste antrenamentele fizice, Scorpionii fiind cunoscuţi pentru capacitatea lor de a amâna lucruri. Atenţie mare la mâncatul în exces!
SĂGETĂTOR (23 noiembrie – 23 decembrie)
CARIERĂ ŞI BANI. Săgetătorii, norocoşii zodiacului, vor avea parte de un an extrem de favorabil în ceea ce priveşte domeniul carierei. Aceştia vor avea ocazia să avanseze la locul de muncă sau să îşi consolideze poziţia actuală. Pentru mulţi Săgetători, acesta este anul care poate defini întreaga carieră şi care le va oferi nişte lecţii importante. Datorită creşterii pe plan profesional, vei avea parte şi de venituri mai însemnate.
DRAGOSTE ŞI RELAŢII. 2016 va fi un an calm din punct de vedere al vieţii amoroase pentru nativii din Săgetător. Cei singuri se pot lovi de anumite probleme datorită faptului că le va fi greu să renunţe la independenţă, cel mai de preţ lucru pentru această zodie, şi să se stabilească într-o relaţie serioasă. Te vei bucura de momente minunate de intimitate alături de partener(ă), însă este posibil să fii tentat(ă) de unele aventuri în afară relaţiei. Atenţie!
SĂNĂTATE. Din cauza tuturor activităţilor în care te vei implica şi în care îţi vei dori să te implici în 2016, există posibilitatea de a avea parte de momente de extenuare. Ai grijă şi de sănătatea ochilor tăi. Însă, cel mai important aspect al sănătăţii tale este distribuirea energiei, astfel încât să ai parte şi de momente mai calme.
CAPRICORN (24 decembrie – 20 ianuarie)
CARIERĂ ŞI BANI. În 2016, Capricornii vor fi nevoiţi să depună mai mult efort în domeniul profesional, deoarece astfel vor reuşi să atingă noi culmi în carieră. Încearcă să te evidenţiezi în proiectele în care te implici şi apelează la suportul moral al celor din jurul tău. În plus, vor exista anumite circumstanţe care nu vor ţine de controlul tău şi acestea s-ar putea să aibă rezultate neaşteptate.
DRAGOSTE ŞI RELAŢII. 2016 promite noi oportunităţi şi noi căi în viaţa amoroasă a Capricornilor. Totul se va întâmpla la o viteză ameţitoare, aşadar încearcă să fii cât mai atent(ă) asupra şanselor în acest domeniu al vieţii. Vei avea tendinţa să romanţezi unele aspecte în relaţie şi astfel ai putea să te îndepărtezi de natura ta puternic raţională. Per total, vei avea parte de satisfacții în acest domeniu al vieţii!
SĂNĂTATE. Capricornii vor fi plini de energie, în special în prima jumătate a anului 2016. Însă vor trebui să acorde atenţie sporită afecţiunilor sistemului digestiv şi sistemului nervos. Aceştia vor fi nevoiţi să lupte împotriva factorilor negativi care îi vor bântui.
VĂRSĂTOR (21 ianuarie – 18 februarie)
CARIERĂ ŞI BANI. În 2016, Vărsătorii vor avea ocazia să îşi continue proiectele începute în anii precedenţi, însă vor avea parte şi de conjuncturi favorabile pentru a da startul unor proiecte noi şi a prelua şi alte responsabilităţi la locul de muncă. Abilităţile tale diplomatice îţi vor fi de mare ajutor în momentele în care vei fi nevoit(ă) să ai de-a face cu superiori, însă trebuie să fii conştient(ă) şi de nevoia de sinceritate. Finalul anului îţi va aduce multe reuşite. Continuă să depui efort şi să lucrezi.
DRAGOSTE ŞI RELAŢII. Toate planetele se vor alinia în ceea ce ţine de domeniul dragostei în 2016, pentru Vărsători. Vei reuşi să înţelegi mai bine nevoile partenerului(ei) şi vei încerca să te debarasezi de uneltele diplomatice şi să comunici cu sinceritate deplină. Pe la jumătatea anului sunt şanse mari ca acest domeniu să fie încununat cu armonie, pace, romantism şi senzualitate din plin. Finele anului te va pune faţă în faţă cu o decizie importantă pe care va trebui să o iei, legată de viitorul relaţiei tale.
SĂNĂTATE. În acest an, starea sănătăţii tale rămâne una pozitivă, însă, dacă îţi vei dori să îmbunătăţeşti acest aspect, trebuie să te mişti mai mult. De asemenea, încearcă să îţi controlezi mai bine nivelul de nervozitate şi ai grijă să nu îţi risipeşti energia pe lucruri inutile. Găseşte un echilibru între muncă şi relaxare!
PEŞTI (19 februarie – 20 martie)
CARIERĂ ŞI BANI. O fază constructivă, de asta vor avea parte nativii zodiei Peşti în 2016, în domeniul profesional. Planurile tale legate de carieră vor cunoaşte noi dimensiuni şi îţi vei dori lucruri noi. Important este să nu te laşi doborât(ă) de mici imperfecţiuni şi să mergi înainte. Încearcă să fii mai atent(ă) pe la jumătatea anului.
DRAGOSTE ŞI RELAŢII. Cer senin şi mult soare este prognoza pentru viaţa amoroasă a Peştilor în 2016. Există şi posibilitatea unei căsătorii, însă ai grijă să clarifici cu partenerul orice lucru care te deranjează, înainte să faci acest pas. Pentru persoanele care sunt singure, acestea trebuie să aibă răbdare şi să nu se arunce în relaţii. Dragostea trebuie cultivată şi acest lucru necesită timp şi răbdare. Bucură-te de fiecare moment alături de partener(ă) şi nu forţa lucrurile.
SĂNĂTATE. Peştii vor lua decizii importante despre propriul stil de viaţă, decizii care vor aduce beneficii pe termen lung. Însă aceştia ar trebui să acorde atenţie sporită stării sănătăţii, deoarece sistemul lor imunitar este mai slăbit. Nu te încărca cu mai multe responsabilităţi decât poţi duce şi dă-ţi silinţa să-ţi acorzi mai multă atenţie.


Actualitate
Teiușul în mișcare – milioane de pași și o comunitate unită în luna februarie
Orașul Teiuș a demonstrat recent că sănătatea și spiritul de echipă nu țin cont nici de vârstă, nici de temperaturile din calendar. În perioada 1–28 februarie 2026, străzile orașului au prins viață într-un mod inedit, odată cu desfășurarea unei competiții de numărat pași care a mobilizat întreaga comunitate.


„Competiția pașilor” a depășit rapid granițele unei simple provocări sportive, devenind un prilej de socializare, susținere reciprocă și implicare comunitară. Evenimentul a demonstrat că un efort simplu – mersul pe jos – poate aduce oamenii mai aproape unii de alții și poate crea conexiuni autentice între generații.
Competiția a reunit la start 80 de participanți, organizați în mod strategic în 16 echipe. Deși miza a fost una sportivă, câștigul real a fost spiritul de comunitate: socializarea, susținerea reciprocă și energia resimțită zi de zi pe străzile orașului.


Sufletul acestui proiect și un real promotor al unui stil de viață sănătos pentru comunitatea din Teiuș este Andrei Trifa, organizatorul care s-a implicat constant pentru ca fiecare detaliu să funcționeze impecabil. Datorită inițiativei și perseverenței sale, mulți teiușeni au înlocuit confortul canapelei cu o doză zilnică de mișcare și timp petrecut în aer liber.
• Spirit competitiv până la miezul nopții!
Competiția pașilor nu a fost doar un simplu concurs, ci o adevărată demonstrație de ambiție și consecvență. Participanți de toate vârstele s-au întâlnit seară de seară pentru a-și crește numărul de pași înregistrați în aplicație, iar orașul a rămas animat până târziu în noapte.


„Era o imagine impresionantă sa vezi oameni făcând miscare pe străzile Teiușului, mergând împreună chiar și până la miezul nopții. Spiritul competitiv ne-a unit mai mult decât ne așteptam”, a declarat unul dintre participanți.
• Cifrele succesului
Bilanțul final este unul impresionant: pe durata competiției, echipele participante au cumulat 30.152.363 de pași. Media zilnică a grupului a fost de 1.108.960 de pași, iar recordul a fost de peste 2.200.000 de pași într-o singură zi a tuturor participanților. Competiția a reunit oameni de toate vârstele, cel mai tânăr având 11 ani, iar cel mai experimentat 61 de ani.


Performanțele individuale au fost, de asemenea, remarcabile: o participantă a depășit pragul de 1.000.000 de pași pe parcursul competiției, iar o altă concurentă a realizat peste 110.000 de pași într-o singură zi.
Dincolo de cifre, evenimentul a însemnat mai ales comunitate – prietenii noi, spirit de echipă și promovarea unui stil de viață activ la nivel local.
Felicitări tuturor participanților pentru determinare și mulțumiri lui Andrei Trifa pentru inițiativă!
Actualitate
Duminică, 1 martie 2026, polițiștii locali din Teiuș au oferit mărțișoare doamnelor și domnișoarelor
Polițiștii locali au oferit doamnelor și domnișoarelor din Teiuș mărțișoare cu ocazia zilei de 1 martie 2026.


„Ziua de 1 Martie este o zi deosebită, despre primăvara care ne învăluie cu aromele și culorile ei, dar și despre doamnele noastre, care, așa cum este firesc, merită toată atenția și considerația noastră!
Colegii noștri de la Poliția Locală Teiuș, activi ca întotdeauna, în slujba comunității teiușene, au oferit doamnelor și domnișoarelor din orașul nostru câte un mărțișor, un vestitor al primăverii care, încet-încet, intră în casele și viața noastră!
Orașul nostru crește nu numai prin marile lucrări de investiții demarate și unele aproape finalizate, ci și prin grija și respectul față de cele și cei la care ținem cu prisosință”, se arată într-o postare publicată de Primăria Teiuș.
Actualitate
Bărbat de 49 de ani din Teiuș, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
Miercuri, 25 februarie 2026, polițiștii din Teiuș au depistat și reținut un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din Teiuș, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 25 februarie 2026, de către Curtea de Apel Alba Iulia.


Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de un an și 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Bărbatul a fost depus în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud, pentru executarea pedepsei.
Actualitate
Compania Națională CFR SA investește peste 16 milioane de lei în reabilitarea și modernizarea Gării din Teiuș
Gara din orașul Teiuş, una dintre cele mai frumoase şi monumentale din ţară, ajunsă într-o stare avansată de degradare, va fi reabilitată și modernizată în cadrul unui proiect național de reabilitare a 47 de stații feroviare.


Sucursala Regională de Căi Ferate Brașov a Companiei Naționale CFR SA a început oficial lucrările de modernizare atât pentru stația Teiuș, dar și pentru alte două stații din județul Alba, respectiv Aiud și Războieni, iar predarea amplasamentelor către antreprenor a fost consemnată prin procesul-verbal semnat marți, 24 februarie 2026. Ordinul administrativ de începere a lucrărilor va intra în vigoare la 2 martie 2026, marcând startul execuției pe teren.
„Martor tăcut al atâtor evenimente care ne-au marcat atât istoria națională, cât și istoria noastră locală, Gara din Teiuș intră într-o nouă etapă a existenței sale.
Prin Programul European de Transport, Compania Națională de Căi Ferate a obținut finanțarea care permite reabilitarea, modernizarea și punerea în valoare cu adevărat a acestei stații importante de cale ferată.
Un proiect important și generos, în valoare de peste 16 milioane de lei, începe să se deruleze la noi la Teiuș și are drept obiectiv aducerea stației de cale ferată, care a prins cele două Războaie Mondiale, a prins evenimente importante istorice, dar ne-a prins și pe fiecare dintre noi într-o anumită perioadă a vieții noastre.
Va fi mai curată, adaptată nevoilor transporturilor europene. Va fi o gară funcțională, modernizată, care va asigura toate facilitățile de comfort și siguranță călătorilor, iar teiușenii vor, unde aproape fiecare familie avea cel puțin un membru al CFR, rămân în continuare cu sufletul alături de bătrâna și frumoasa noastră gară pe care o vrem reabilitată cât mai curând”, a transmis Mirel Hălălai, primarul orașului Teiuș.
• Clădirea monumentală și primele linii ferate din Transilvania
Clădirea gării din Teiuș, construită în actuala formă între 1905 şi 1908, nu a mai fost reabilitată de zeci de ani. A fost printre primele edificate în România, în ceea ce s-a numit „prima epocă de aur” a construcţiilor de căi ferate, între 1867 şi 1873, când în Transilvania s-au deschis 14 linii ferate, însumând 1.150 kilometri. Potrivit informaţiilor publicate în volumul „Teiuş – gara amintirilor”, între 1867 şi 1873 s-au construit liniile de cale ferată Arad – Alba Iulia – Teiuş, cu ramificaţia Simeria – Petroşani, respectiv Oradea – Cluj – Braşov.
La punerea în funcţiune a căii ferate, din 1871 şi până în 1884, au circulat pe acest tronson locomotive din depoul Arad, după care a fost înfiinţat depoul de locomotive Teiuş. Timp de un secol, începând cu 1871, pe linia Alba Iulia – Teiuş – Războieni au circulat locomotive cu abur, care au început să fie înlocuite, după apariţia primelor locomotive diesel în depoul Teiuş, în 1971, cu locomotive LDE şi LDH, iar în anul 1981, cu locomotive electrice.
• Evenimente care au marcat istoria gării
În 1892, prin gara Teiuş au trecut şi memorandiştii care se îndreptau spre Viena pentru a-i prezenta împăratului Francisc Iosif I doleanţele românilor, dar şi doi ani mai târziu, în drum spre procesul care îi aştepta la Cluj. Între 1905 şi 1908 s-au derulat lucrările de construcţie a gării din Teiuş în forma în care arată astăzi, fiind una dintre cele mai impunătoare clădiri de călători din România. Arhitect a fost Pfaff Ferenc, cel care a proiectat şi gările din Arad, Timişoara, Cluj, Carei, Satu Mare.
În gara din Teiuş şi-a găsit sfârşitul cel care a rămas în istorie ca „stegarul Marii Uniri” sau „martirul Marii Uniri” din 1918 – Ioan Arion. Acesta a fost împuşcat în seara de 30 noiembrie 1918, în timp ce venea cu o delegaţie din satul său natal – Agriş, comuna Iara, din Cluj, pentru a participa la Marea Adunare Naţională.
În 7 octombrie 1968, între Blaj şi Teiuş, a avut loc unul dintre cele mai grave accidente feroviare înregistrate în România, când două trenuri au intrat în coliziune. Au fost 22 de morţi şi 72 de răniţi. Printre victime au fost mulţi elevi care se duceau la liceu în Blaj, dar şi academicianul Emil Petrovici, care se întorcea la Cluj după ce participase la o şedinţă în Bucureşti. Procesul vinovaţilor de producerea accidentului a avut loc în sala de aşteptare a gării în prezenţa a peste o mie de ceferişti aduşi din întreaga ţară, dar şi a altor câtorva sute de oameni, pasageri şi lucrători, care ascultau la megafoane în afară.
Un impiegat de mişcare în vârstă de 34 de ani a fost condamnat la moarte, fiind închis în Zarca de la Aiud. Nicolae Ceauşescu i-a comutat ulterior pedeapsa, executând în final 18 ani de închisoare. De asemenea, un alt angajat a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică, fiind eliberat după 10 ani.
• Investiție de peste 38 milioane lei pentru modernizarea celor trei gări
Lucrările sunt realizate de SC DRUM ASFALT SRL, în calitate de antreprenor, împreună cu subcontractanții Consis Proiect SRL și SAN Electroterm SRL, proiectul beneficiind și de suportul tehnic al companiei HOLMOK ZRT.
Valoarea contractelor pentru fiecare stație (exclusiv TVA) este următoarea:
– Stația Aiud – 8.897.310,94 lei
– Stația Teiuș – 16.400.416,88 lei
– Stația Războieni – 12.906.907,60 lei
Prin implementarea proiectului, clădirile de călători ale stațiilor Aiud, Teiuș și Războieni vor fi în conformitate cu parametrii tehnici ceruți de standardele și legislația europeană/internațională în vigoare. De asemenea, implementarea proiectului va duce la atingerea obiectivelor stabilite în convențiile și acordurile internaționale referitoare la Rețelele de transport Trans-European (TEN) și Standardele tehnice de interoperabilitate (STI), potrivit documentației studiate.
-



Mondenacum 7 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 11 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2026, dar și în următorii ani | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Mondenacum 10 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Mondenacum 10 luniMESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 8 luniURARI, FELICITARI și MESAJE de La mulţi ani de Sfântul Ilie 2025 | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 10 luniCe nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena 2025 | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 11 luniCând sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | teiusinfo.ro




























