teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius

Acasă » Știri din zonă » Eroii neamului, omagiaţi în comuna Stremţ

Eroii neamului, omagiaţi în comuna Stremţ

Publicat în 28.05.2015 la ora 10:30

stremtEroii comunei Stremţ au fost omagiaţi în toate satele localităţii, la Monumentul eroilor, în prezenţa preoţilor şi a numeroşi localnici.

Festivitatea a început cu o slujbă religioasă oficiată în memoria eroilor neamului. Apoi, primarul comunei Stremţ, Traian Ştefan Popa, le-a oferit veteranilor, în semn de omagiu, diplome şi câte 150 de lei, rememorând împreună cu aceştia clipe din luptele pentru apărarea pământului românesc. De asemenea, cu acest prilej, elevii şcolilor din comună au prezentat programe artistice, care au cuprins cântece patriotice şi poezii dedicate eroilor neamului. La Stremţ, cu ocazia acestui eveniment, a avut loc sfinţirea Căminului Cultural „Raveca Săndulescu”, după ce au fost finalizate lucrările de reabilitare a instituţiei de cultură amintite. La ceremonia organizată cu acest prilej au luat parte un sobor de preoţi din comună şi aproape 200 de locuitori ai satului Stremţ. La sfârşitul festivităţii, toţi cei prezenţi au fost serviţi cu vin şi cozonac.

A. D. T.

Acest articol a fost citit de 229 ori

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.