Rămâi conectat

Actualitate

Episcopul greco-catolic Ioan Bălan, „Cetățean de onoare” post-mortem al orașului Teiuș

Publicat

în

Episcopul greco-catolic Ioan Bălan a fost declarat post-mortem „Cetățean de onoare” al orașului Teiuș, în cadrul unei solemnități desfășurate marți, 21 noiembrie 2023, în Biserica Greco-Catolică „Intrarea în Biserica a Maicii Domnului”, la finalul slujbei dedicate hramului lăcașului de cult, oficiate de preoții Ovidiu Turcu și Tudor Turcu.

În alocuțiunea sa, primarul orașului Teiuș, Mirel Hălălai, a subliniat personalitatea episcopului Ioan Bălan, ascendența sa, precum și faptul că acordarea titlului de „Cetățean de onoare” post-mortem este „o binemeritată și necesară reparație morală pentru omul și teologul Ioan Bălan, beatificat în anul 2019 cu ocazia vizitei la Blaj a Suveranului Pontif, Papa Francisc”. „Recunoașterea istorică este o obligație și o direcție necesară a fiecăruia dintre noi!”, a spus primarul Mirel Hălălai.

• Episcopul greco-catolic al Lugojului, Ioan Bălan, fiu al orașului Teiuș

Potrivit Episcopiei Greco-Catolice Lugj, episcopul Ioan Bălan s-a născut la Teiuş, la 11 februarie 1880, fiind al zecelea copil din cei 12 ai unei familii de țărani. A studiat teologia la Budapesta, iar după ce a fost hirotonit preot, în 1903, și la Viena. A revenit la Blaj, iar în 1909 a fost confesor greco-catolic la Bucureşti. În 1919 a fost numit canonic mitropolitan la Blaj, iar în 1921, rector al Academiei de Teologie Blaj. În noiembrie 1936 a fost consacrat la Blaj ca episcop al Lugojului.

Victimă a prigoanei regimului comunist dispuse de Rusia împotriva Bisericii Greco-Catolice, a fost arestat pe 28 octombrie 1948 și închis la mai multe mănăstiri ortodoxe, iar între 1950 – 1955, a fost întemnițat la Penitenciarul Sighetu Marmaţiei. În 1955, i s-a stabilit domiciliul forțat la Mănăstirea Curtea de Argeş, iar în 1956 a fost transferat la Mănăstirea Ciorogârla. Grav bolnav, a fost transferat la un spital din București, unde s-a stins din viață pe 4 august 1959, la vârsta de 79 de ani, fiind înmormântat în Cimitirul Belu Catolic.





Actualitate

Șofer din Teiuș, reținut după ce a fost depistat cu 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat

Publicat

în

Un bărbat de 41 de ani din Teiuș a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Polițiștii l-au oprit pentru control în jurul orei 11.30, pe strada Clujului. Testarea cu aparatul etilotest a indicat 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital pentru stabilirea alcoolemiei.

Cercetările continuă.





Citește mai mult

Actualitate

Un polițist rutier din Teiuș a refuzat o mita de 50 de euro și a sesizat autoritățile anticorupție

Publicat

în

Un polițist din cadrul Poliției Orașului Teiuș a refuzat o mită de 50 de euro oferită de un șofer oprit în trafic și a sesizat de îndată structura anticorupție.

Incidentul a avut loc la data de 2 octombrie 2026, în timp ce agentul desfășura activități de control rutier. Polițistul a oprit un conducător auto care prezenta semne vădite ale consumului de alcool.

În urma testării cu aparatul etilotest, a fost înregistrată o valoare de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Când agentul i-a comunicat șoferului măsurile legale care urmau să fie dispuse, acesta i-ar fi oferit suma de 50 de euro pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu.

Întreaga interacțiune a fost înregistrată cu dispozitivul de tip bodycam aflat în dotarea polițistului.

Agentul a refuzat banii și a sesizat Serviciul Județean Anticorupție Alba. Ulterior, polițiștii anticorupție au informat procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă, pentru desfășurarea activităților procedurale specifice constatării unei situații de flagrant.

Cercetările și activitățile procedurale sunt în desfășurare, cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale ale tuturor persoanelor implicate.





Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 40 de ani, reținut după ce ar fi încălcat un ordin de protecție, la Teiuș

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din orașul Teiuș, a fost reținut pentru 24 de ore, la 1 octombrie 2026, fiind cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție.

Potrivit polițiștilor, în seara zilei de 30 septembrie, bărbatul s-ar fi apropiat la mai puțin de 15 metri de imobilul în care locuiește fosta sa parteneră, în vârstă de 38 de ani. Prin acest gest, el ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Aiud, valabil în perioada 25 septembrie 2026 – 25 martie 2027.

Cercetările continuă sub supravegherea și coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente.





Citește mai mult

Actualitate

Accident pe DN 14B, la Teiuș, provocat de un șofer cu 0,60 mg/l alcool în aerul expirat

Publicat

în

Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc în dimineața zilei de 25 septembrie 2026, pe DN 14B, în apropiere de Teiuș.

Polițiștii din Teiuș au fost sesizați prin SNUAU 112, în jurul orei 07.45, cu privire la producerea evenimentului rutier. Ajunși la fața locului, aceștia au stabilit că un tânăr de 20 de ani, din municipiul Sebeș, conducea un autoturism pe direcția Teiuș–Blaj.

La kilometrul 4+20 de metri, tânărul ar fi efectuat o manevră de depășire a unui autocamion care tracta o remorcă, moment în care ar fi acroșat ansamblul de vehicule. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în parapetul situat pe partea stângă a direcției sale de deplasare.

Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

În urma testării cu aparatul etilotest, șoferul autocamionului, un bărbat de 32 de ani, din județul Arad, a avut rezultat negativ.





Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius