Rămâi conectat

Actualitate

Elevii de la Colegiul Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia i-au colindat pe vârstnicii de la Centrul de plasament din Teiuş

Publicat

în

În aşteptarea sărbătorii Crăciunului, fiecare creştin are nevoie şi de o pregătire interioară, de o stare de spirit frumoasă şi bună, cu pace şi linişte, cu amintiri despre cei dragi, cu empatie pentru cei încercaţi, cu nostalgia copilăriei, cu gândul curat şi inima împăcată.

În glas de colinde, cu emoţii în suflet şi în voci, cu zâmbete şi chipuri vesele, elevii în uniforma Colegiului Naţional Militar ,,Mihai Viteazul” din Alba Iulia i-au vizitat pe vârstinicii Centrului de plasament din Teiuş.

Primiţi cu multă căldură de către maica Elisabeta, elevii s-au simţit în casa bunicilor, într-o atmosferă de sărbătoare, cu colinde frumoase. Apoi, au început să curgă poveştile, întrebările şi sfaturile povăţuitoare pentru tinerii în uniformă.

Bucuria a fost starea de spirit a serii zilei de 20 decembrie, iar timpul parcă s-a oprit să asculte şi el fărâme din viaţa lor, a bunicilor. Încercaţi de vremuri, au reuşit să treacă peste toate înarmaţi cu răbdare, nădejde şi credinţă.

Cu ei s-a scris istoria familiilor, a locurilor şi a neamului. Elevii, la rândul lor, le-au povestit despre viaţa de colegiu militar, despre visele şi dorinţele lor. Au plecat din casa bunicilor cu mulţumire şi cu poveşti noi, spre a fi împărtăşite şi altora.




Actualitate

O femeie de 44 de ani din Teiuș a ajuns la spital, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu un autobuz, la intersecția dintre DN 1 și DJ 107B

Publicat

în

Luni, 26 mai 2025, în jurul orei 16.00, polițiștii Serviciului Rutier Alba au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 1, pe raza localității Sântimbru, a avut loc un eveniment rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că o femeie, în vârstă de 41 de ani, din Municipiul Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 107B, din direcția Sântimbru-Alba Iulia, a pătruns în intersecția cu sens giratoriu, pe DN 1, zona Sântimbru, și a intrat în coliziune cu un autobuz care era condus regulamentar de către un bărbat de 32 de ani, din localitatea Lopadea Nouă.

În urma evenimentului rutier, o femeie, în vârstă de 44 de ani, din orașul Teiuș, pasageră în autobuz, a suferit leziuni corporale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




Citește mai mult

Actualitate

Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena 2025 | teiusinfo.ro

Publicat

în

Nume care se sărbătoresc de Sfinții Constantin şi Elena 2025 şi nume derivate din Constantin şi Elena care își serbează onomastica | teiusinfo.ro

Sfinții Constantin și Elena: Peste 1,1 milioane de femei şi peste 600.00 de bărbaţi îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

Dintre cei 1.800.634 de români care îşi serbează onomastica de Sfinţii Constantin şi Elena, 640.518 sunt bărbaţi şi 1.160.116 sunt femei, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).

Dintre femeile care îşi sărbătoresc onomastica, 884.229 poartă numele de Elena, 124.773 sunt Ileana şi 69.944 se numesc Lenuţa. Alte 53.613 de femei poartă numele de Constanţa, 26.811 au numele Constantina, 4.279 – Leana şi 1.467 – Nuţi.

Citește și: Nume care se sărbătoresc de Sfinții Constantin şi Elena şi nume derivate din Constantin şi Elena care își serbează onomastica

Majoritatea bărbaţilor, respectiv 495.656, se numesc Constantin, alţi 80.037 poartă numele Costel, iar 33.386, Costică. De asemenea, 20.002 de bărbaţi se numesc Costin, 10.487 – Costinel, 635 – Costi şi 315 – Costeluş.




Citește mai mult

Actualitate

Carolina Baldea și-a lansat volumul de poezie „Bucata mea de cer”, la Teiuș

Publicat

în

Pe o vreme rece și ploioasă, peste șaptezeci de persoane au participat la casa de cultură din Teiuș, vineri, 16 mai 2025, la lansarea volumului de poezie „Bucata mea de cer”, autoare Carolina Baldea. Oaspeții autoarei, mari iubitori de poezie cu vers clasic și cu rimă, au venit din Alba Iulia, Târgu Mureș, Sighișoara, Dumbrăveni, Galtiu și, evident, din Teiuș. Printre cei prezenți s-au numărat și primarul orașului Teiuș, Mirel Hălălai, viceprimarul Aurel Breaz, preotul Petru Lascu și directorul Liceului Teoretic din Teiuș, profesor Marius Pintea.

Evenimentul editorial a debutat cu prezentarea volumului „Bucata mea de cer” și cu prezentarea activității literare a autoarei Carolina Baldea, de către invitații speciali: prof. Răzvan Ducan – scriitor, publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, prof. Nicolae Suciu – prozator, eseist și dramaturg, și prof. Daniela Floroian, scriitoare, relizatoare de emisiuni culturale, publicistă, membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. De altfel, întregul eveniment a fost organizat sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Mureș – Harghita, cu sprijinul Primăriei Orașului Teiuș, al Bibliotecii Orașului Teiuș și al revistei „Vatra Veche” din Târgu Mureș.

Fiind vorba de poezie, nu au lipsit versurile puse pe muzică, momentele muzicale venind din sfera mai multor genuri muzicale: romanță interpretată de prof. Gabriela Lascu, muzică ușoară interpretată de prof. Nicolae Poștă și muzică folk în interpretarea prof. Felicia Pop. La final, autoarea a oferit autografe tuturor celor care și-au dorit acest lucru.

Evenimentul de la Teiuș a fost dovada vie că poezia adevărată nu moare niciodată iar poeții valoroși rămân eternii modești ai zilelor noastre. Felicitări, Carolina Baldea!

Carolina Baldea s-a născut la Galtiu, dar locuiește de o viață în orașul Teiuș. A publicat poezii în numeroase reviste literare și antologii de versuri și abia în urmă cu zece ani a debutat cu volumul propriu de poezii intitulat „Cu visele în brațe”. Au urmat alte trei volume: „Îngerul ierbii”, „ O altă Evă” și „Îndreptări”, iar anul acesta și-a făcut intrarea în lume cel de-al cincilea volum de poezie, „Bucata mea de cer”. Pentru activitatea sa pe tărâmul culturii scrise a primit, în 10 ani, 11 premii literare.




Citește mai mult

Actualitate

Tânără de 22 de ani din Teiuș cercetată de polițiști, după ce a furat covorașele dintr-un autoturism lăsat nesupravegheat

Publicat

în

Luni, 5 mai 2025, în jurul orei 22.00, polițiștii din Teiuș au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că i-ar fi fost sustrase covorașele din autoturism.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat o femeie de 22 de ani, din Teiuș, care ar fi profitat de neatenția femeii de 37 de ani și ar fi sustras cinci covorașe auto din autoturismul acesteia.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.




Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius