Actualitate
Dosare penale pentru patru bărbați prinși la pescuit pe râul Mureș în perioada prohibiției
Poliţiştii din Teiuș au depistat 4 bărbați care au încălcat dispoziţiile legale privind pescuitul. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba reaminteşte că ne aflam în perioada de prohibiţie, care mai durează până în 7 iunie, inclusiv.
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba desfăşoară activităţi pentru prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal.
La data de 26 aprilie 2022, poliţiştii din Teiuș au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal și au efectuat un control, pe malul râului Mureș, în zona numită Gura Văii.
Cu ocazia acestui control, au fost depistați 4 bărbați, toți din comuna Bucerdea Grânoasă, în timp ce pescuiau, încălcând prevederile legale în vigoare privind prohibiţia.
Faţă de aceștia, a fost întocmit dosar penal, în cadrul căruia sunt cercetați sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „pescuitul prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiţie”, faptă prev. şi pedepsită de art.64, lit. b din O.G.23/2008, modificată, privind pescuitul şi acvacultura.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă respectarea legislaţiei privind pescuitul şi acvacultura şi reaminteşte că, în conformitate cu Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, nr. 57 din 10 martie 2022, privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2022, în perioada 09.04.2022 – 07.06.2022 inclusiv, sunt instituite măsuri de prohibiție pentru pescuit în scop comercial, recreativ și familial, al oricăror specii de pește, crustacee, moluște și al altor viețuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale.
Acţiunile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol, vor continua.
Actualitate
Sâmbătă, 5 septembrie 2026: „Belșug Teiușean”, o nouă ediție a sărbătorii roadelor toamnei, la Teiuș
Piața agroalimentară din orașul Teiuș va găzdui sâmbătă, 5 septembrie 2026, o nouă ediție a tradiționalului eveniment „Belșug Teiușean”. Manifestarea este organizată de Primăria și Consiliul Local Teiuș și îi invită pe localnici să se bucure de roadele toamnei și de produsele pregătite în gospodăriile din oraș.

Evenimentul va începe la ora 09:00, când piața se va transforma într-un spațiu dedicat producătorilor locali. Vizitatorii vor putea descoperi și cumpăra legume și fructe proaspete, miere, conserve, murături, produse de panificație, dar și alte bunătăți pregătite de gospodarii teiușeni.
Pe lângă expoziția cu vânzare, programul va include și momente artistice și folclorice. Ansamblul „Dor Teiușean” va susține un program de cântece și dansuri populare, iar elevii din oraș vor pregăti, la rândul lor, un moment artistic specific evenimentului.
Sărbătoarea se va încheia cu premierea celor mai gospodari producători locali, în semn de apreciere pentru munca și priceperea acestora.
„Belșug Teiușean” își propune, astfel, să aducă în prim-plan tradițiile locale, produsele din gospodăriile teiușenilor și spiritul comunității, într-o zi dedicată roadelor și oamenilor care le-au cultivat.
Actualitate
Șofer de 63 de ani din Teiuș, prins băut la volan pe DN 1, în zona Oiejdea
Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din Teiuș, este cercetat penal după ce a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolului.

Incidentul a avut loc miercuri, 26 august 2026, în jurul orei 17:50, pe DN 1, la kilometrul 394, în apropierea localității Oiejdea.
Polițiștii Serviciului Rutier Alba au oprit autoturismul pentru un control de rutină, iar șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest. Rezultatul a indicat 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
Actualitate
Participare numeroasă la cea de-a IV-a ediție a Discotecii Nostalgia, la Teiuș
Cea de-a IV-a ediție a evenimentului „Discoteca Nostalgia”, organizat vineri, 21 august 2026, la Teiuș s-a bucurat de o participare numeroasă, depășind așteptările organizatorilor. Evenimentul a reunit persoane de toate vârstele, într-o atmosferă dedicată muzicii, dansului și amintirilor.

Pe parcursul serii, participanții au dansat și au cântat pe ritmurile unor melodii care au marcat generații diferite. Evenimentul a oferit, totodată, ocazia unor reîntâlniri și a readus în atenție momente și experiențe asociate perioadelor considerate de mulți dintre participanți drept unele dintre cele mai frumoase.
Diversitatea publicului prezent a evidențiat caracterul intergenerațional al evenimentului, muzica devenind un punct comun pentru participanți de vârste diferite.
Organizatorii au transmis mulțumiri tuturor celor care au participat și au contribuit la atmosfera ediției a IV-a, considerată una dintre cele mai reușite ediții ale „Discotecii Nostalgia”.
Evenimentul reconfirmă interesul publicului pentru manifestări care readuc în prim-plan muzica și atmosfera perioadelor de odinioară, oferind în același timp un cadru pentru socializare, dans și retrăirea unor amintiri.
Actualitate
Zilele Orașului Teiuș 2026: două zile de muzică, tradiție și spectacol în Parcul Feroviar
Teiușul se pregătește de sărbătoare. În perioada 28–29 august 2026, în Parcul Feroviar, are loc o nouă ediție a Zilelor Orașului Teiuș, eveniment dedicat comunității locale, tradițiilor și muzicii.

Programul debutează vineri, 28 august, de la ora 19:00, cu un concert folk, care va deschide cele două zile de manifestări.
Sâmbătă, 29 august, programul începe la ora 17:00, cu festivitatea de premiere a participanților la competițiile sportive și a elevilor cu merite deosebite. Evenimentul va continua cu momente artistice și spectacole susținute de Tudor Limbean, Clubul Sportiv „Top Dance 2007”, Ansamblul folcloric „Dor Teiușan”, precum și de Ansamblul folcloric „Moștenirea” din Baciu, județul Cluj.
Pe scenă vor urca, de asemenea, Ilie Medrea, Alexia și Andrei Bănuță, într-un program care îmbină folclorul, dansul și muzica pentru publicul de toate vârstele.
Seria manifestărilor se va încheia festiv, cu un spectacol de artificii.
Organizatorii îi invită pe locuitorii orașului Teiuș și pe cei din localitățile învecinate să participe la cele două zile de sărbătoare și să se bucure împreună de muzică, tradiție și momente dedicate comunității.
Zilele Orașului Teiuș 2026 se desfășoară în perioada 28–29 august, în Parcul Feroviar din Teiuș.
-



Din Județacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | teiusinfo.ro
-



Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 10 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 5 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 10 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 9 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniCui îi spunem „La mulți ani” de Sfântul Nicolae 2025: Câți români își serbează onomastica | teiusinfo.ro


















