Știri din zonă
DJ 750C Teiuș – Valea Mănăstirii, blocat de o alunecare de teren, redeschis circulației în această seară
Drumul Judeţean 750C Teiuş – Valea Mănăstirii a fost redeschis miercuri traficului rutier după ce a fost blocat de o alunecare de teren timp de o zi şi jumătate.
Circulaţia pe Drumul Judeţean 750C Teiuş – Valea Mănăstirii a fost închisă de marţi de dimineaţă, după ce, iniţial, în cursul zilei de luni s-a reuşit deblcarea parţială a şoselei.
În cursul nopţii de luni spre marţi o cantitate şi mai mare de pământ şi pietre au alunecat pe drum, astfel încât s-a ajuns, din nou, la blocarea acestuia. Problemele au apărut la limita localităţilor Geoagiu de Sus cu Faţa Pietrii, cam la jumătatea distanţei dintre Geoagiu de Sus şi Mănăstirea Râmeţ.
„După 32 de ore de muncă nonstop, DJ 750C între Stremt şi Mănăstirea Râmet a fost deschis circulaţiei. 5000 de mc de aluviuni au fost îndepărtate de pe carosabil. Mulţumesc antreprenorului general SC DPL ALBA şi subantreprenorului SC SERGIO TRANS pentru profesionalismul de care au dat dovadă. Totodata vreau sa mulţumesc şi Primăriei Stremţ pentru sprijinul acordat”, a spus Marius Haţegan, vicepreşedintele CJ Alba

Știri din zonă
Bărbat de 40 de ani din Sântimbru cercetat de polițiști, după ce a fost surprins la volanul unui autoturism neînmatriculat
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat.
FOTO: ARHIVĂ
Știri din zonă
Un bărbat de 35 de ani din Stremț a ajuns la spital, după ce a intrat cu autoturismul într-un tractor, pe DC 78
În urma accidentului, conducătorul autoturismului a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
FOTO: ARHIVĂ
Știri din zonă
Bărbat de 62 de ani din Tibru cercetat de polițiștii din Galda de Jos, după ce și-ar fi amenințat soția
Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că, pe fondul unor discuții contradictorii, un bărbat de 62 de ani și-ar fi amenințat soția.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, față de acesta, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.
Pe numele său, a fost întocmit dosar penal, pentru amenințare.
FOTO: ARHIVĂ
Știri din zonă
Polițiștii din Alba caută un minor de 15 ani, din Galda de Jos, care a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit
Polițiștii din Alba caută un minor de 15 ani din comuna Galda de Jos, care a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Persoanele care pot da informații care să conducă la identificarea lui sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
La data de 18 aprilie 2022, polițiștii Secției 1 Politie Rurală Galda de Jos au fost sesizați, de către o femeie, din comuna Galda de Jos, cu privire la faptul că fiul său, BALDEA RĂZVAN FLORIN, de 15 ani, a plecat la domiciliu și nu a mai revenit.
Minorul are următoarele semnalmente:
• 1,70 m înălțime;
• 50 de kilograme;
• Ochi negri;
• Păr scurt negru.
La data plecării purta pantaloni negri de trening, geacă neagră, caciulă neagră și ghete de culoare închisă.
Polițiștii desfășoară, în continuare, cercetări în vederea identificării minorului, iar acesta a fost dat în urmărire.
Persoanele care pot da informații care să conducă la identificarea lui, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
-
Mondenacum 3 luni
Mesaje de dragoste. Scurte declarații de iubire pentru EA sau pentru EL | teiusinfo.ro
-
Mondenacum 4 luni
FELICITĂRI de 8 martie. MESAJE și URĂRI care pot fi transmise prin SMS de ZIUA FEMEII | teiusinfo.ro
-
Din Județacum o lună
Mesaje de Paste. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | teiusinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
Bărbat de 34 de ani din Teiuș cercetat de polițiști, după ce a fost surprins conducând un moped cu permisul suspendat
-
Din Județacum 3 luni
MESAJE de 8 MARTIE, Ziua Femeii. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | teiusinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
Patru autovehicule, dintre care două autocamioane, implicate într-un accident rutier petrecut pe DN 1 lângă Teiuș
-
Din Județacum o lună
Mesaje de Paște fericit. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | teiusinfo.ro
-
Mondenacum 3 luni
Mesaje de Dragobete. Declaraţii de dragoste, felicitări şi SMS-uri pe care le poţi trimite de ziua îndrăgostiţilor la români | teiusinfo.ro