Rămâi conectat

Actualitate

De Ziua Naţională, la Teiuş se va inaugura Penny Market

Publicat

în

pennyÎn centrul oraşului Teiuş se lucrează de zor pentru finalizarea lucrărilor la un nou obiectiv – magazinul Penny Market. Potrivit primarului oraşului, Mirel Hălălai, investiţia se ridică la aproape 3 milioane de lei şi aparţine grupului Rewe.

„S-au montat panourile laterale şi acoperişul, iar constructorul lucrează de dimineaţa până seara pentru ca de Ziua Naţională a României, la 1 Decembrie, să fie inaugurat centrul comercial. Şi noi ne dorim, dar şi constructorul şi beneficiarul, ca până la 1 decembrie acest proiect să fie terminat”, ne-a declarat primarul Teiuşului, Mirel Hălălai. Potrivit edilului localităţii, noua investiţie va contribui la dezvoltarea zonei şi va veni în sprijinul cetăţenilor, acesta fiind şi motivul pentru care primarul Hălălai susţine proiectul; aşa cum ne-a declarat, domnia sa va sprijini mereu orice investiţie care le aduce o viaţă mai bună locuitorilor oraşului Teiuş.

Adriana DURIGĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Revedere emoționantă după 50 de ani, a promoției 1975 de la Liceul Teoretic Teiuș

Publicat

în

Întâlnire de suflet la Liceul Teoretic Teiuș, unde emoția revederii i-a cuprins pe toți cei care, în urmă cu 50 de ani, pășeau încrezători spre viață, după ce au absolvit cursurile liceale.

„S-au revăzut cu bucurie, au depănat amintiri, au râs, au povestit și s-au simțit din nou ca în anii de liceu. A fost o zi plină de emoție, nostalgie și recunoștință. Au adus un omagiu profesorilor, unii dintre ei prezenți alături de ei, alții în amintirile lor, dar toți purtați în suflet pentru rolul lor în formarea de bază a oamenilor realizați de astăzi. A fost o zi în care timpul parcă s-a oprit în loc, iar anii s-au topit într-o clipă. S-au despărțit cu promisiunea că se vor revedea din nou, mai curând decât peste alți 50 de ani!”, au transmis reprezentanții Liceului Teoretic Teiuș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Sâmbătă, 23 august 2025: Discoteca Nostalgia, ediția a III-a, la Teiuș

Publicat

în

Cea de-a III-a ediție a Discotecii Nostalgia, va avea loc sâmbătă, 23 august 2025, la Casa de Cultură a orașului Teiuș, a anunțat luni, 7 iulie 2025, administrația locală.

„Pe 23 august 2025, ora 19:00, la Casa de Cultură a orașului Teiuș, ne reîntoarcem în timp cu Discoteca Nostalgia – o seară dedicată farmecului anilor ’70, ’80 și ’90!

Pentru a trăi cât mai autentic acele vremuri, căutăm obiecte și materiale specifice:

– casete audio
– pick-up-uri, magnetofoane
– postere, reviste
– discuri de vinil
– obiecte decorative, accesorii vintage etc.

Dacă doriți să contribuiți la recrearea atmosferei de altădată, vă invităm să ne onorați cu aceste obiecte, cu împrumut temporar.

Predarea obiectelor se face la Casa de Cultură Teiuș, până la data de 15 august 2025. Persoana de contact este Luminița Ciorbea, telefon: 0740.798.714.

Împreună, readucem la viață spiritul vibrant al generațiilor trecute!”, au transmis reprezentanții Primăriei Teiuș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Tânără de 22 de ani cercetată de polițiști, după ce a furat o bicicletă dintr-un magazin din Teiuș

Publicat

în

Sâmbătă, 5 iulie 2025, în urma apariției unei înregistrări video, pe o rețea de socializare, prin care era semnalat furtul unei biciclete din incinta unei unități comerciale, polițiștii din Teiuș s-au sesizat și au demarat activitățile specifice.

Astfel, în cursul aceleiași zile, au identificat o femeie de 22 de ani, din Municipiul Sebeș, care, în timp ce se afla împreună cu fiul ei de 4 ani, ar fi profitat de neatenția personalului unității comerciale și ar fi sustras o bicicletă pentru copii, în valoare de 380 de lei.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat și predat persoanei vătămate.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

COD PORTOCALIU de caniculă, în zona Teiușului, valabil de duminică 6 iulie (ora 10.00) și până marți 8 iulie (ora 10.00)

Publicat

în

Codul Portocaliu de disconfort termic deosebit de accentuat, valabil în zona orașului Teiuș, începând de duminică, 6 iulie (ora 10.00) și până marți 8 iulie (ora 10.00). Astfel, se vor înregistra temperaturi maxime între 36 și 39 de grade.


Vă rugăm să fiți precauți și să luați măsuri pentru a vă proteja sănătatea. Pentru siguranța dumneavoastră, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba recomandă respectarea următoarelor măsuri:

– Evitați aglomerația, efortul fizic intens și expunerea prelungită la soare!
– Evitați expunerea prelungită la soare!
– Purtați pălării de soare și haine lejere de culori deschise!
– Consumați suficientă apă pentru a vă hidrata corespunzător! Evitați consumul băuturilor alcoolice!
– Consumați fructe și legume proaspete!
– Evitați deplasările la orele de vârf; dacă totuși este necesar, deplasați-vă prin locuri umbrite și faceți repaus.

De asemenea, pe cât posibil, păstrați legătura cu persoanele în vârstă, rudele, vecinii sau bolnavii cronici.

La cel mai mic semn privind înrăutățirea stării de sănătate, contactați medicul de familie.

Sunați la numărul 112 în caz de nevoie, apelați numărul unic pentru apeluri de urgență 112.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius