Știri din zonă
Bărbat de 67 de ani din Galda de Jos amenințat că rămâne fără dinți, de către patru romi din Câmpia Turzii care montau burlane
Patru romi din Câmpa Turzii au tâlhărit proprietarul unei locuințe din Galda de Jos pe care l-au înșelat prin metoda „jgheabul” sau „burlanul”.
Cei patru au fost trimiși în judecată, iar Judecătoria Alba Iulia a constatat în 18 noiembrie 2022 legalitatea administrării probelor.
Din cercetări a rezultat faptul că, în luna septembrie, cei cinci bărbaţi cu vârste între 21 şi 28 de ani ar fi abordat un bărbat de 67 de ani din comuna Galda de Jos, căruia i-ar fi promis efectuarea de reparaţii la scocurile casei, contra sumei de 300 de lei, iar după finalizarea lucrării i-ar fi cerut suma de 7.500 de lei.
Unul dintre cei patru l-a luat de mână pe proprietarul locuinței şi l-a strâns în scopul intimidării, iar un altul l-a luat de cealaltă mână şi l-a amenințat că dacă nu îi achită suma de 7.500 lei îi va scoate dinții cu patentul. În final, victima a cedat amenințărilor și le-a dat suma de bani cerută. Ceilalți doi bărbați vor fi judecați pentru complicitate la tâlhărie.
„În cauză nu au fost formulate cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi nu se impun a fi invocate nici din oficiu. Judecătorul de cameră preliminară constată că rechizitoriul cuprinde datele privitoare la faptele reţinute în sarcina inculpaţilor şi încadrarea juridică a acestora, probele şi mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, dispoziţia de trimitere în judecată, precum şi alte menţiuni necesare pentru soluţionarea cauzei”, se precizează în încheierea instanței de judecată.
G. Ludovic, O. Ioan, G. Gabor şi G. Csaba mai sunt cercetați într-un alt dosar pentru că în 2 februarie 2022 ar fi abordat o femeie de 74 de ani, din comuna Ighiu, căreia i-ar fi promis efectuarea de reparaţii la scocurile casei contra sumei de 600 de lei, iar după finalizarea lucrării i-ar fi cerut suma de 8.800 de lei.
• Cum se pune la cale înşelătoria
Persoane de etnie romă, care se recomandă specialişti în reparaţii de jgheaburi şi burlane, îşi oferă serviciile la preţuri mici, însă surpriză apare în momentul în care clientul trebuie să facă plata. Ţintă escrocilor o reprezintă îndeosebi oamenii care locuiesc la case şi care au nevoie de înlocuirea jgheaburilor şi burlanelor.
Dacă omul acceptă oferta, „meseriaşii” se pun pe treaba, însă la finalizarea lucrării, suma pe care aceştia o solicită pentru reparaţiile făcute ajunge să fie de până la 200 de ori mai mare decât cea negociată iniţial.
În situaţia în care proprietarul refuză plata altei sume decât cea pentru care s-au înţeles de la început, aceştia devin agresivi verbal şi recurg la ameninţări pentru a-şi intimida victima care, de cele mai multe ori cedează.
De multe ori îşi tâlhăresc victimele pentru a obţine banii solicitaţi. Conform poliţiştilor, escrocii, uneori uşor de identificat după mustaţă, pălăriile cu boruri largi pe care le poartă, vizează în general persoane în vârstă care locuiesc singure sau doar cu soţul ori soţia.
sursa: adevarul.ro
Știri din zonă
Bărbat de 54 de ani din Dumitra, reținut după ce ar fi intrat în curtea unui localnic și i-ar fi spart geamurile
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din localitatea Dumitra, județul Alba, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru violare de domiciliu, distrugere și amenințare.

Măsura a fost dispusă în data de 29 august 2026 de polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos.
Potrivit cercetărilor, în aceeași zi, în jurul orei 16:00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unui conflict spontan, bărbatul ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței unui localnic în vârstă de 58 de ani.
Odată ajuns în curte, acesta l-ar fi amenințat pe proprietar cu acte de violență și ar fi distrus mai multe geamuri ale locuinței.
În urma incidentului au fost înregistrate doar pagube materiale.
Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Știri din zonă
IPS Irineu, la centenarul bisericii din Sântimbru. Părintele Mirel Mariș, hirotesit iconom-stavrofor
Duminică, 23 august 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Sântimbru, Protopopiatul Alba Iulia. Ierarhul a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

La finalul slujbei, părintele paroh Mirel Mariș a fost hirotesit întru iconom-stavrofor, în semn de apreciere pentru activitatea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească desfășurată de-a lungul anilor.
În cuvântul adresat credincioșilor, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a vorbit despre curățirea sufletească și drumul creștinului către desăvârșire:
„Pentru ca un creștin să devină desăvârșit, trebuie să-și curățească inima de zgura patimilor înrobitoare. Această purificare lăuntrică se poate realiza prin pocăință, care este, de fapt, pâinea cea de toate zilele a omului evlavios sau iubitor de Hristos. Prin păzirea cuvintelor Evangheliei și prin primirea Sfintei Împărtășanii, creștinul se iluminează și se fortifică spiritual. Astfel, el poate urca pas cu pas pe scara virtuților, până la atingerea țintei desăvârșirii morale la care ne cheamă Hristos”.
Un secol de la sfințirea bisericii
Slujirea arhierească a avut loc într-un moment aniversar pentru comunitatea din Sântimbru: împlinirea a 100 de ani de la sfințirea bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Locașul de cult a fost ridicat în perioada 1925-1926.
După Sfânta Liturghie, a fost oficiată slujba Parastasului în memoria ctitorilor și binefăcătorilor bisericii trecuți la Domnul.
Cu ocazia împlinirii unui secol de la zidirea și sfințirea lăcașului de cult, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a oferit comunității parohiale o Diplomă aniversară, ca semn de prețuire și binecuvântare.
Evenimentul a reprezentat un moment important pentru comunitatea ortodoxă din Sântimbru, care a celebrat astfel un secol de la ridicarea și sfințirea bisericii parohiale, păstrând vie memoria ctitorilor și a tuturor celor care au contribuit, de-a lungul timpului, la viața și dezvoltarea acestui lăcaș de cult.
Știri din zonă
Bărbat de 30 de ani din Galda de Jos, reținut în baza unui mandat de arestare preventivă pentru viol și violență în familie
Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Galda de Jos, a fost depistat și reținut de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Alba, în baza unui mandat de arestare preventivă.

La data de 21 august 2026, polițiștii l-au identificat pe bărbat, pe numele căruia Judecătoria Alba Iulia a emis, în aceeași zi, un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Potrivit polițiștilor, bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și viol.
Acesta a fost depistat și reținut de polițiști, urmând să fie pus la dispoziția organelor judiciare pentru punerea în executare a mandatului de arestare preventivă.
Știri din zonă
Șofer reținut după ce a fost prins cu 1,02 mg/l alcool la volan, pe DN 1
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Pir, județul Satu Mare, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Serviciului Rutier Alba, fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Incidentul s-a produs vineri, 21 august 2026, în jurul orei 09.00. Polițiștii Serviciului Rutier Alba, împreună cu cei ai Biroului Rutier Alba Iulia, au oprit pentru control, pe DN 1, la kilometrul 394, un ansamblu rutier condus de bărbat.
În urma testării cu aparatul etilometru, polițiștii au constatat o valoare de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost transportat la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În aceeași zi, polițiștii au dispus măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
-



Din Județacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | teiusinfo.ro
-



Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 10 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 5 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 10 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 9 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniCui îi spunem „La mulți ani” de Sfântul Nicolae 2025: Câți români își serbează onomastica | teiusinfo.ro

























