Rămâi conectat

Actualitate

Acoperișul unui bloc de locuințe din Teiuș, cuprins de flăcări pe o suprafață de 100 de metri pătrați

Publicat

în

Pompierii au intervenit astăzi, pentru stingerea unui incendiu la acoperișul unui bloc din orașul Teiuș. Potrivit ISU Alba, pentru stingerea flăcărilor intervine Detașamentul Aiud în colaborare cu SVSU Teiuș.

Blocul este situat pe drumul Blajului, lângă fosta fabrică de zahăr. Blocul are parter și două etaje.

UPDATE 1: Focul se întinde pe o suprafață de 100 de metri pătrați, iar fumul este vizibil de la depărtare. Intervin trei autospeciale de la Aiud, o ambulanță SMURD și o autospecială de la Serviciul Voluntar și pentru Situații de Urgență Teiuș. Nu sunt victime, potrivit ISU Alba.

La ora transmiterii acestei știri, reprezentanții ISU Alba nu au putut preciza dacă a fost nevoie de evacuarea locatarilor, însă este posibil ca oamenii să fi ieșit singuri din locuințe.

Pompierii urmează să stabilească de la ce a izbucnit focul.

UPDATE 2: Detașamentul de pompieri Aiud a intervenit vineri, la ora 17.00, pe str. Octavian Goga din loc. Teiuș, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unui bloc de locuințe. Pompierii militari au acționat cu trei austospeciale de intervenție, o autoscară mecanică și o ambulanță SMURD, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Teiuș. Ca urmare a acestui incendiu, au ars acoperișul și structura portantă a blocului (5 mc de lemn, 180 mp de tablă, 80 mp de fibră de sticlă), bitum pe o suprafață de aproximativ 260 mp. În incendiu au fost afectate de apă și două apartamente. S-au salvat şi protejat, în urma intervenţiei, bunuri materiale în valoare de aproximativ 500.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la aproximativ 60.000 lei. Cauza probabilă a acestui incendiu o reprezintă un foc deschis în spații deschise.





Actualitate

Sâmbătă, 5 septembrie 2026: „Belșug Teiușean”, o nouă ediție a sărbătorii roadelor toamnei, la Teiuș

Publicat

în

Piața agroalimentară din orașul Teiuș va găzdui sâmbătă, 5 septembrie 2026, o nouă ediție a tradiționalului eveniment „Belșug Teiușean”. Manifestarea este organizată de Primăria și Consiliul Local Teiuș și îi invită pe localnici să se bucure de roadele toamnei și de produsele pregătite în gospodăriile din oraș.

Evenimentul va începe la ora 09:00, când piața se va transforma într-un spațiu dedicat producătorilor locali. Vizitatorii vor putea descoperi și cumpăra legume și fructe proaspete, miere, conserve, murături, produse de panificație, dar și alte bunătăți pregătite de gospodarii teiușeni.

Pe lângă expoziția cu vânzare, programul va include și momente artistice și folclorice. Ansamblul „Dor Teiușean” va susține un program de cântece și dansuri populare, iar elevii din oraș vor pregăti, la rândul lor, un moment artistic specific evenimentului.

Sărbătoarea se va încheia cu premierea celor mai gospodari producători locali, în semn de apreciere pentru munca și priceperea acestora.

„Belșug Teiușean” își propune, astfel, să aducă în prim-plan tradițiile locale, produsele din gospodăriile teiușenilor și spiritul comunității, într-o zi dedicată roadelor și oamenilor care le-au cultivat.





Citește mai mult

Actualitate

Șofer de 63 de ani din Teiuș, prins băut la volan pe DN 1, în zona Oiejdea

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din Teiuș, este cercetat penal după ce a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolului.

Incidentul a avut loc miercuri, 26 august 2026, în jurul orei 17:50, pe DN 1, la kilometrul 394, în apropierea localității Oiejdea.

Polițiștii Serviciului Rutier Alba au oprit autoturismul pentru un control de rutină, iar șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest. Rezultatul a indicat 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.





Citește mai mult

Actualitate

Participare numeroasă la cea de-a IV-a ediție a Discotecii Nostalgia, la Teiuș

Publicat

în

Cea de-a IV-a ediție a evenimentului „Discoteca Nostalgia”, organizat vineri, 21 august 2026, la Teiuș s-a bucurat de o participare numeroasă, depășind așteptările organizatorilor. Evenimentul a reunit persoane de toate vârstele, într-o atmosferă dedicată muzicii, dansului și amintirilor.

Pe parcursul serii, participanții au dansat și au cântat pe ritmurile unor melodii care au marcat generații diferite. Evenimentul a oferit, totodată, ocazia unor reîntâlniri și a readus în atenție momente și experiențe asociate perioadelor considerate de mulți dintre participanți drept unele dintre cele mai frumoase.

Diversitatea publicului prezent a evidențiat caracterul intergenerațional al evenimentului, muzica devenind un punct comun pentru participanți de vârste diferite.

Organizatorii au transmis mulțumiri tuturor celor care au participat și au contribuit la atmosfera ediției a IV-a, considerată una dintre cele mai reușite ediții ale „Discotecii Nostalgia”.

Evenimentul reconfirmă interesul publicului pentru manifestări care readuc în prim-plan muzica și atmosfera perioadelor de odinioară, oferind în același timp un cadru pentru socializare, dans și retrăirea unor amintiri.





Citește mai mult

Actualitate

Zilele Orașului Teiuș 2026: două zile de muzică, tradiție și spectacol în Parcul Feroviar

Publicat

în

Teiușul se pregătește de sărbătoare. În perioada 28–29 august 2026, în Parcul Feroviar, are loc o nouă ediție a Zilelor Orașului Teiuș, eveniment dedicat comunității locale, tradițiilor și muzicii.

Programul debutează vineri, 28 august, de la ora 19:00, cu un concert folk, care va deschide cele două zile de manifestări.

Sâmbătă, 29 august, programul începe la ora 17:00, cu festivitatea de premiere a participanților la competițiile sportive și a elevilor cu merite deosebite. Evenimentul va continua cu momente artistice și spectacole susținute de Tudor Limbean, Clubul Sportiv „Top Dance 2007”, Ansamblul folcloric „Dor Teiușan”, precum și de Ansamblul folcloric „Moștenirea” din Baciu, județul Cluj.

Pe scenă vor urca, de asemenea, Ilie Medrea, Alexia și Andrei Bănuță, într-un program care îmbină folclorul, dansul și muzica pentru publicul de toate vârstele.

Seria manifestărilor se va încheia festiv, cu un spectacol de artificii.

Organizatorii îi invită pe locuitorii orașului Teiuș și pe cei din localitățile învecinate să participe la cele două zile de sărbătoare și să se bucure împreună de muzică, tradiție și momente dedicate comunității.

Zilele Orașului Teiuș 2026 se desfășoară în perioada 28–29 august, în Parcul Feroviar din Teiuș.





Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius