Rămâi conectat

Știri din zonă

2.000 de măști de protecție achiziționate de Primăria Stremț și distribuite parohiilor din comună

Publicat

în

Cunoscând situația epidemiologică din comună referitoare la existența unui număr mare de cetățeni depistați pozitiv și pentru a încerca reducerea acestui număr, primăria comunei Stremț a achiziționat de urgență un număr de 2000 de măști de protecție care in cursul zilei de sâmbătă 17 Octombrie au fost repartizate fiecărei parohii din comuna Stremț.

”Credem că este doar un mic pas făcut in eradicarea cât mai urgentă a cazurilor numeroase din comuna noastră, urmând ca în continuare primăria comunei Stremț va achiziționa chiar în cursul acestei săptămâni încă un număr de 2000 de măști care vor fii puse la dispoziția întregii comunități”, au transmis reprezentanții primăriei Stremț..

Luând în considerare cazurile de îmbolnăvire cu SARS-COV-2, pe raza comunei Stremț începând cu data de 16.10.2020, ora 0:00 au fost instituite o serie de măsuri obligatorii:

– Obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice inclusiv pe străzi,
– Se interzice organizarea de evenimente ca: nunți, botezuri, parastase, mese festive atât în spații închise cât și în spații deschise,
– Este interzisă circulația în interiorul localității pentru persoane aflate în grupuri mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleași familii.
– Consumul produselor alimentare precum și a băuturilor alcoolice și nealcoolice este permisă în exteriorul clădirilor ( în aer liber) cu asigurarea distanței de 2 m între mese și participarea a maxim 6 persoane la o masă.
Slujbele religioase atât în interiorul locașului de cult cât și în exteriorul locașului de cult sunt permise cu obligația respectării măsurilor de purtare a măștii și a distanței fizice.

Prezentele măsuri se aplică pentru o perioadă de 14 zile urmând a fii reevaluate la finalul acestei perioade.





Știri din zonă

Un motociclist a ajuns la spital, după ce a fost acroșat de un autoturism pe DC 75, la Stremț

Publicat

în

Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane s-a produs sâmbătă, 3 octombrie 2026, în jurul orei 15:50, pe DC 75, în apropierea localității Stremț.

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Teiuș au fost sesizați cu privire la producerea accidentului și s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea cercetărilor.

Din primele verificări a reieșit că un bărbat de 59 de ani, din municipiul Sibiu, conducea un autoturism pe strada Florilor din Stremț. Acesta ar fi pătruns în intersecția cu DC 75, moment în care a intrat în coliziune cu un motociclu condus de un bărbat de 40 de ani, din localitatea Geomal, județul Alba.

În urma impactului, motociclistul a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Cei doi conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.





Citește mai mult

Știri din zonă

Accident rutier în Stremț: motociclist rănit, după impactul cu un autoturism

Publicat

în

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Teiuș au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localității Stremț.

Din primele date, în accident sunt implicate un autoturism și o motocicletă, iar conducătorul motocicletei a suferit leziuni corporale.

Polițiștii se deplasează la fața locului pentru efectuarea cercetărilor și fluidizarea traficului rutier.





Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 54 de ani din Dumitra, reținut după ce ar fi intrat în curtea unui localnic și i-ar fi spart geamurile

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din localitatea Dumitra, județul Alba, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru violare de domiciliu, distrugere și amenințare.

Măsura a fost dispusă în data de 29 august 2026 de polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos.

Potrivit cercetărilor, în aceeași zi, în jurul orei 16:00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unui conflict spontan, bărbatul ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței unui localnic în vârstă de 58 de ani.

Odată ajuns în curte, acesta l-ar fi amenințat pe proprietar cu acte de violență și ar fi distrus mai multe geamuri ale locuinței.

În urma incidentului au fost înregistrate doar pagube materiale.

Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.





Citește mai mult

Știri din zonă

IPS Irineu, la centenarul bisericii din Sântimbru. Părintele Mirel Mariș, hirotesit iconom-stavrofor

Publicat

în

Duminică, 23 august 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Sântimbru, Protopopiatul Alba Iulia. Ierarhul a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

La finalul slujbei, părintele paroh Mirel Mariș a fost hirotesit întru iconom-stavrofor, în semn de apreciere pentru activitatea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească desfășurată de-a lungul anilor.

În cuvântul adresat credincioșilor, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a vorbit despre curățirea sufletească și drumul creștinului către desăvârșire:

„Pentru ca un creștin să devină desăvârșit, trebuie să-și curățească inima de zgura patimilor înrobitoare. Această purificare lăuntrică se poate realiza prin pocăință, care este, de fapt, pâinea cea de toate zilele a omului evlavios sau iubitor de Hristos. Prin păzirea cuvintelor Evangheliei și prin primirea Sfintei Împărtășanii, creștinul se iluminează și se fortifică spiritual. Astfel, el poate urca pas cu pas pe scara virtuților, până la atingerea țintei desăvârșirii morale la care ne cheamă Hristos”.

Un secol de la sfințirea bisericii

Slujirea arhierească a avut loc într-un moment aniversar pentru comunitatea din Sântimbru: împlinirea a 100 de ani de la sfințirea bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Locașul de cult a fost ridicat în perioada 1925-1926.

După Sfânta Liturghie, a fost oficiată slujba Parastasului în memoria ctitorilor și binefăcătorilor bisericii trecuți la Domnul.

Cu ocazia împlinirii unui secol de la zidirea și sfințirea lăcașului de cult, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a oferit comunității parohiale o Diplomă aniversară, ca semn de prețuire și binecuvântare.

Evenimentul a reprezentat un moment important pentru comunitatea ortodoxă din Sântimbru, care a celebrat astfel un secol de la ridicarea și sfințirea bisericii parohiale, păstrând vie memoria ctitorilor și a tuturor celor care au contribuit, de-a lungul timpului, la viața și dezvoltarea acestui lăcaș de cult.





Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius