Rămâi conectat

Sport

Viitorul Sântimbru renunță la Liga 3 după promovare. Clubul invocă lipsa resurselor financiare

Publicat

în

Viitorul Sântimbru nu va evolua în sezonul viitor al Ligii 3, deși și-a câștigat promovarea pe teren în urma dublei de baraj cu Academica Transilvania Târgu Mureș, câștigată cu 3-1 și 2-0. Decizia a fost luată din motive financiare, conducerea clubului considerând că nu poate susține un sezon complet la nivelul celui de-al treilea eșalon.

Astfel, județul Alba va avea în ediția viitoare a Ligii 3 doar patru reprezentante: CSM Unirea Alba Iulia, Metalurgistul Cugir, CS Universitar Alba Iulia și CIL Blaj.

Conducerea formației din Sântimbru susține că a preferat să facă un pas înapoi, în loc să înceapă un campionat fără garanția că îl poate duce la bun sfârșit.

„Este, fără îndoială, cea mai grea decizie pe care am luat-o de când sunt implicat la Viitorul Sântimbru. Am câștigat pe teren dreptul de a evolua în Liga 3, însă o participare la acest nivel înseamnă și o responsabilitate financiară uriașă. Din păcate, sprijinul promis nu s-a concretizat, iar eu nu pot începe un campionat fără garanția că vom putea duce sezonul până la capăt și că jucătorii își vor primi drepturile pentru munca lor”, a declarat președintele Adrian Hulea.

Acesta a precizat că obiectivul clubului rămâne dezvoltarea unui proiect sustenabil.

„Am ales să rămânem în Superliga Alba, o decizie dureroasă, dar responsabilă. Prefer să construim în continuare un club sănătos și stabil, decât să riscăm viitorul unui proiect construit cu multă muncă în ultimii ani. Le mulțumesc jucătorilor, staff-ului și suporterilor pentru tot sprijinul. Visul promovării nu se încheie aici”, a adăugat oficialul.

Principalul finanțator al clubului, Ovidiu Hulea, a explicat că un sezon în Liga 3 ar fi presupus un buget de cel puțin 600.000 de lei, sumă imposibil de acoperit în actualele condiții.

„Regretăm din punct de vedere sportiv, pentru că este o performanță istorică pentru club. Dar nu vrem să ne asumăm un risc pe care nu îl putem controla. Nu periclitez viitorul clubului și nici afacerea familiei”, a afirmat acesta.

Și antrenorul Adrian Bicheși consideră că decizia este una dificilă, însă necesară.

„Este păcat că nu putem juca în Liga 3 după ce ne-am câștigat acest drept pe teren. Totuși, este o hotărâre responsabilă. Mai bine faci un pas înapoi decât să începi o aventură financiară pe care nu o poți susține și să te blochezi pe parcurs”, a spus tehnicianul.

Conducerea Viitorului Sântimbru a avut în vedere și exemplele recente ale unor echipe care au abandonat competiția din cauza problemelor financiare, precum Sticla Turda și Hidro Mecanica Șugag, dar și cazurile fostelor campioane din Alba, Mureșul Vințu de Jos și Șurianu Sebeș, care s-au desființat după promovarea în Liga 3.

Termenul-limită pentru confirmarea participării în Liga 3 și achitarea garanției de 20.000 de lei către Federația Română de Fotbal a fost 15 iulie, însă Viitorul Sântimbru a ales să nu depună dosarul de înscriere.




Sport

Viitorul Sântimbru, învinsă la Târgu Mureș în Cupa României! Mureșenii s-au impus și la loviturile de departajare

Publicat

în

Viitorul Sântimbru a cedat cu 2-0 în deplasarea de la Târgu Mureș, în fața formației Vulturii, în cea de-a doua partidă din Grupa 1 a Regiunii 3 Centru din faza regională a Cupei României, ediția 2026-2027. Gazdele s-au impus și la loviturile de departajare suplimentare, câștigând cu 5-3.

În prima partidă din faza regională a Cupei României la fotba, ediția 2026-2027, la Galtiu, sântimbrenii au învins, scor 2-1 (1-0), pe Corona Brașov, dar au fost depășiți cu 4-3 la loviturile de departajare suplimentare.

Spre deosebire de acel joc, de data aceasta au fost prezenți atât antrenorul principal Adrian Bicheși, cât și Ovidiu și Adrian Hulea, finanțatorii nou-promovatei în eșalonul terț.

Dubla lui Velichea (27, 78) a tranșat soarta ostilităților pe „Tran-Sil”, vizitatorii, ce veneau după 8 victorii pe 4 fronturi (SuperLiga Alba, finala Cupei României faza județeană, baraje de promovare în eșalonul terț, Cupa României regională) plătind absențelor numeroase, lipsind 9 echipieri (Lupșan, I. Grozav, F. Budin, Petrașcu, B. Popescu, Boca, Nistor, Catană, Voic). La loviturile de departajare suplimentare au avut câștig de cauză tot amfitrionii, cu 5-3 (au marcat Ungur, Chiorean, T. Moldovan, Caliani, Șaim/ B. Popa, M. Domșa, Epure; a ratat Goangă, paradă Grosz)

„Din păcate nu am putut repeta rezultatele bune de până acum. Nu putem da vina pe ghinion, am avut ocazii de gol, însă fizic nu cred că am fost în stare să jucăm la același nivel, la 3 zile de întâlnirea cu Corona Brașov. Suntem triști că am ratat ocazia să jucăm la Galtiu cu trofeul pe masă. În altă ordine de idei, băieții vor avea o binemeritată vacanță de o săptămână, după care sper să începem pregătirea pentru Liga 3”, a spus antrenorul Adrian Bicheși, prezent la meci, împreună cu Ovidiu și Adrian Hulea (au absentat la jocul precedent).

În primul meci, Viitorul Sântimbru a învins Corona Brașov (2-1), iar miercuri, 15 iulie este duelul Corona – Vulturii Tg. Mureș.

• Au evoluat formațiile:

Vulturii Târgu Mureș: Grosz – Gliga, Caliani, Chiorean/cpt., Ghirca (62, Besenyei), Negrea (73, Haba), Boar, Ungur, Șaim, T. Moldovan, Velichea; Rezerve: Prodan, Tegla, Cocean, Mărginean, Pol. Antrenor: Emil Deteșan.

Viitorul Sântimbru: Barna (89, Dragosin, debut al portarului venit de la LPS Sebeș) – Kosmyna (89, Sicoe), N. Pop, B. Popa, Birk, Goguța/cpt., Goangă, M. Domșa, Epure (85, Crișan), Pașca-Igna (46, N. Muntean), Ivașcu (68, A. Moldovan). Antrenor: Adrian Bicheși.




Citește mai mult

Sport

Cupa României, faza regională: Viitorul Sântimbru – Corona Brașov 2-1 (1-0)

Publicat

în

Viitorul Sântimbru a produs surpriza în faza regională a Cupei României, învingând cu 2-1 (1-0) pe Corona Brașov, formație care își propune promovarea în Liga 2 în sezonul viitor. Succesul reprezintă prima înfrângere stagională suferită de brașoveni.

În absența antrenorului principal Adrian Bicheși și a familiei Hulea (Ovidiu și Adrian), principalul susținător financiar al clubului, echipa din Galtiu, condusă de pe bancă de secundul Dan Comșa, a reușit o victorie meritată, deși pornea cu șansa a doua.

Gazdele au deschis scorul în minutul 22, prin Epure, într-o primă repriză spectaculoasă, în care ambele formații au lovit bara: Lupșan în minutul 27 pentru Viitorul, respectiv Rusu în minutul 45 pentru Corona.

În repriza secundă, Ivașcu a dublat avantajul în minutul 62, după ce a scăpat singur cu portarul. Brașovenii au fost aproape să reintre în joc în minutul 72, când Alexandru Gavrilă a trimis în bară, singur cu experimentatul Barna, goalkeeper care va împlini în curând 39 de ani. Golul de onoare al Coronei a venit în minutul 83, fiind înscris de Voicu, însă nu a mai schimbat soarta partidei.

Viitorul Sântimbru va disputa sâmbătă ultimul meci din grupă, în deplasare, împotriva Viitorului Târgu Mureș, având șansa de a câștiga din nou trofeul regional.

Cele două formații au avut un parcurs asemănător până în această fază a competiției. Ambele au cucerit eventul la nivel județean și au promovat în Liga a 3-a. Viitorul Sântimbru a trecut de Academica Transilvania Târgu Mureș cu 3-1 și 2-0, în timp ce Corona Brașov a eliminat CS Agnita după două victorii, 1-0 și 2-0.

• Au evoluat formațiile:

Viitorul Sântimbru: Barna – N. Pop, B. Popa, I. Grozav, Kosmyna-Vingărzan (67, Birk) – Goangă, Goguța/cpt. (85, B. Popescu), Lupșan – Epure (85, Catană), M. Domșa, Ivașcu (80, Voic); Rezerve: Petrașcu, N. Muntean. Boca, Pașca-Igna, Crișan. Antrenor: Dan Comșa.

Corona Brașov: A. Popa – David, Stăncuțu, Toader (72, Șerbănoiu), Vârlan (8, A. Gavrilă), Roșu/ cpt. (72, Naste), Stanislav (46, Turcu), Gavîrliță (61, Petrașcu), D. Popa, Voicu, Toderașcu; Rezervă: Șandor. Antrenor: Marian Constantinescu.




Citește mai mult

Sport

Viitorul Sântimbru, buget de 250.000 de euro pentru primul sezon în Liga a 3-a și vizează trei transferuri

Publicat

în

Viitorul Sântimbru, formație care a reușit un sezon istoric, încununat de promovarea în premieră în Liga 3 și de câștigarea eventului județean, va dispune de un buget estimat la aproximativ 250.000 de euro în ediția 2026/2027.

Echipa din Galtiu se pregătește pentru primul sezon din eșalonul terț, beneficiind în principal de susținerea financiară a familiei Hulea (Ovidiu și Adrian). La aceste fonduri private se adaugă contribuția Primăriei Sântimbru și sprijinul mai multor sponsori, cu care conducerea poartă în această perioadă discuții.

În ceea ce privește campania de achiziții, prioritatea este completarea compartimentului Under. Primul transfer perfectat este portarul Dragoșin, venit de la LPS Sebeș Under 19. Totodată, oficialii negociază cu mai mulți jucători experimentați, printre care Giurgiu (CSM Unirea Alba Iulia), C. Cristea (CIL Blaj) și Trifu (CSU Alba Iulia), tratativele fiind încă în desfășurare.

Comșa pleacă la CSM Sebeș, schimbări și în staff

La nivelul băncii tehnice, secundul Dan Comșa va părăsi echipa pentru a se alătura nou-înființatei CS Municipal Sebeș. Locul său ar putea fi ocupat de fostul unirist Ioan Vlad.

De asemenea, conducerea discută cooptarea lui Gheorghe Bran în stafful tehnic al antrenorului principal Adrian Bicheși.

Viitorul Sântimbru intenționează să înființeze și o echipă secundă, care ar urma să evolueze în Liga 5, unde vor activa mai mulți jucători cu experiență din lot, precum Barna, Crișan și Birk.

Vacanța de vară va fi una scurtă, întrucât formația din Alba va disputa două meciuri în faza regională a Cupei României: pe teren propriu cu Corona Brașov, miercuri, 8 iulie, și în deplasare cu Vulturii Târgu Mureș, sâmbătă, 11 iulie.




Citește mai mult

Sport

Viitorul Sântimbru a promovat în Liga a 3-a, după ce a câștigat și meciul retur al barajului de promovare

Publicat

în

Viitorul Sântimbru, promovare în Liga 3, în premieră!  Trupa din Galtiu a realizat triplă de senzație în stagiunea 2025/2026! Campioana județului Alba a trecut la partida de baraj de Academica Transilvania Târgu Mureș, 3-1 în deplasare, și 2-0 în retur.

Viitorul Sântimbru a bifat o stagiune de pus în ramă, event județean, plus promovarea, în premieră în eșalonul terț. În prezența a aproximativ 600 de spectatori, sântimbrenii au suferit în primul mitan, când Lazăr a evitat deschiderea scorului în fața lui Ghitz (41), o ocazie imensă, pe fondul dominării mureșene.

Soarta jocului s-a tranșat în actul secund, în 10 minute, când Lupșan (58; reluare din centrul careului), iar Epure (68), din postura de rezervă a înscris un eurogol, cu un șut în vinclu stâng, de la 25 de metri.

Viitorul Sântimbru a bifat o stagiune de pus în ramă, event județean, plus promovarea, în premieră în eșalonul terț. Alba are, iarăși, 5 reprezentante în eșalonul terț, după a cincea promovare consecutivă și a 13-a încercare reușită, din 15 în ultimii ani (un record național!).

• Au evoluat formațiile:

Viitorul Sântimbru: Lazăr – N. Pop, B. Popa, I. Grozav, Kosmyna (75, Pașca-Igna) – Goguța/cpt., Goangă, Lupșan (65, F. Budin), Ivașcu (62, Catană) – Voic (46, Epure), M. Domșa (73, Birk); Rezerve Barna, B. Popescu, Boca, Nistor. Antrenor: Adrian Bicheși.

Academica Transilvania Târgu Mureș: Alexă – Toncian/cpt., Vidrăsan (73, Simon), Oprea, Bogățan (46, Olar), Dikuj (46, A. Pop), Belean (77, Ciotlăuș), Cătinean, Glitz, Piper, Antal (77, Cherteș); Rezerve Todea, Mathe, Șandor. Antrenor: Rareș Vîrtic.




Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius