Știri din zonă
Un bărbat din Stremț a decedat după ce căruța pe care o conducea s-a răsturnat peste el
Ieri, 16 noiembrie 2015, în jurul orelor 13.50, poliţiştii Postului de Poliţie Stremţ au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană a decedat, în timp ce se afla pe raza localităţii Geomal.
Potrivit IPJ Alba, “din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că D.L., de 74 de ani, din comuna Stremţ, în timp ce efectua un transport de lemne provenite de la curăţarea pomilor fructiferi dintr-o livadă situată în extravilanul localităţii Geomal, a fost prins sub căruţă care s-a răsturnat datorită pantei abrupte pe care circula.
În urma accidentului, bărbatul a decedat la locul producerii accidentului.”
FOTO: ARHIVĂ


Știri din zonă
Un bărbat de 63 de ani a ajuns la spital, ca urmare a accidentului rutier petrecut în această dimieată pe DN 1, la Sântimbru
Marți, 24 martie 2026, în jurul orei 05.30, polițiștii Serviciului Rutier Alba au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DN 1, la kilometrul 389+500 de metri, în afara localității Sântimbru, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.


Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat, în vârstă de 63 de ani, din Municipiul Alba Iulia, în timp ce conducea un ansamblu format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, pe direcția Alba Iulia-Teiuș, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de un ansamblu format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care se afla staționat involuntar pe partea carosabilă, condus de un bărbat, în vârstă de 58 de ani, din municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, ansamblul fiind semnalizat corespunzător prin triunghi reflectorizant.
În urma evenimentului rutier, bărbatul, în vârstă de 63 de ani, a suferit leziuni corporale ușoare, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatura din dotare, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămarea corporală din culpă.
Știri din zonă
Amenzi de peste 3.300 de lei aplicate de polițiști, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizate în comuna Galda de Jos
La data de 23 martie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au desfășurat o acțiune, pe raza localității Galda de Jos, care a avut drept scop menținerea unui climat de siguranță publică și prevenirea faptelor săvârșite cu violență.


În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, peste 200 de verificări de persoane și peste 40 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 36 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 3.345 de lei. De asemenea, a fost reținut un permis de conducere.
În urma acțiunii, 7 persoane au fost conduse la sediul unității de poliție.
Aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare.
Știri din zonă
Coliziune față-spate între două TIR-uri, pe DN 1 la Sântimbru
Un accident rutier (coliziune față-spate) s-a produs marți dimineața, în jurul orei 05.30, pe raza localității Sântimbru. În evenimentul rutier au fost implicate două TIR-uri.


„Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical la un accident rutier produs în localitatea Sântimbru. În accident sunt implicate 2 tiruri, o persoană necesita îngrijiri medicale, fară persoane încarcerate. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 x Echipaj Terapie Intensiva Mobilă”, a transmis ISU Alba.
Știri din zonă
S-au împlinit 120 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii parohiale din Galda de Jos
Din mila lui Dumnezeu, în urmă cu mai bine de un secol, în vremea slujirii preotului Aurel Hulea, timpul și istoria sufletului neamului au rodit însutit în parohia Galda de Jos.


În prezent, nouă, preotului paroh și membrilor Consiliului și ai Comitetului Parohial din Galda de Jos, ne revine datoria să aducem mulțumire înaintașilor noștri, deopotrivă frumoși la chip și la suflet, care, animați de credința în Hristos, au cultivat istoria cu dorul și cumințenia lor, cerând binecuvântare sfântă de la Dumnezeu.
Adumbriți de purtarea de grijă și de rugăciunea Preacuratei Fecioare Maria, la data de 22 martie 1906, credincioșii comunității din Galda de Jos au rânduit să fie așezată piatra de temelie a noii biserici, locașul de cult urmând să fie târnosit în data de 6 decembrie a aceluiași an. Cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la sfințirea pietrei de temelie a edificiului eclezial, duminică, 22 martie 2026, comunitatea
ortodoxă a îmbrăcat haină de aleasă bucurie duhovnicească, Sfânta Liturghie fiind oficiată într-un numeros sobor de preoți.
Cu ocazia acestui moment solemn, aducem mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu pentru binecuvântare și pentru darul rugăciunii, precum și tuturor preoților împreună-slujitori care ne-au fost alături în această zi deosebită, în Duminica a patra din Sfântul și Marele Post. De asemenea, mulțumim pentru participare autorităților locale și bunilor credincioși, precum și tuturor elevilor și cadrelor didactice din Galda de Jos, care au animat sărbătoarea noastră prin organizarea unor momente artistice de suflet.
Pr. paroh Eugen Ciufudean
-



Mondenacum 7 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 11 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2026, dar și în următorii ani | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Mondenacum 10 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Mondenacum 11 luniMESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 8 luniURARI, FELICITARI și MESAJE de La mulţi ani de Sfântul Ilie 2025 | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 10 luniCe nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena 2025 | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 11 luniCând sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | teiusinfo.ro



































