Actualitate
Tânără de 19 ani din Teiuș rănită, după ce s-a răsturnat cu mașina pe DN 1, între Turda și Cluj Napoca
O tânără de 19 ani din Teiuș a fost rănită și a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu mașina pe DN 1, în zona localității Mărtinești.
IPJ Cluj a anunțat că din primele informații, o conducătoare auto în vârstă de 19 ani, din oraşul Teiuş, judeţul Alba, în timp ce se deplasa pe DN 1 (E 60), din direcția Turda spre Cluj-Napoca, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Tânăra a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Aceasta a fost transportată la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Actualitate
Tânără de 19 ani din Sântimbru cercetată de polițiștii din Teius, după ce a fost surprinsă la volanul unui autoturism neînmatriculat
Față de tânără, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Echipajul SVSU Teiuș s-a clasat pe locul III, la concursul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din județul Alba
În cursul zilei de ieri, 10 iunie 2022, a avut loc concursul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din județul Alba, desfășurat la Sebeș.
Echipajul SVSU Teiuș s-a clasat pe un meritat loc III, după echipajele din Abrud și Stremț.
„Echipajul SVSU Teiuș a participat la etapa județeană a concursului serviciilor voluntare desfășurate la Sebeș. După o perioadă de absență de doi ani, aceste a reușit să obțină un binemeritat loc III! Multumim colegilor pentru dăruirea și efortul depus”, au scris reprezentanții SVSU Teiuș, pe pagina de facebook.
Actualitate
Un autocamion a luat foc pe Autostrada A10, în apropiere de Teiuș
„Detașamentul de Pompieri Aiud intervine pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un autocamion, pe Autostrada A10, sens Turda – Sebeș, în apropierea orașului Teiuș”, a transmis ISU Alba.
UPDATE: Incendiul a fost lichidat fără probleme deosebite. Acesta a fost cauzat de un scurtcircuit la compartimentul motor.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Tânăr de 19 ani din Teiuș cercetat de polițiști, după ce a provocat un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane
În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-un autoturism parcat pe marginea părții carosabile. În urma accidentului, tânărul de 20 de ani a suferit leziuni corporale ușoare, fiind transportat la spital. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
FOTO: ARHIVĂ
-
Mondenacum 5 luni
Mesaje de dragoste. Scurte declarații de iubire pentru EA sau pentru EL | teiusinfo.ro
-
Mondenacum 6 luni
FELICITĂRI de 8 martie. MESAJE și URĂRI care pot fi transmise prin SMS de ZIUA FEMEII | teiusinfo.ro
-
Din Județacum 2 luni
Mesaje de Paste. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | teiusinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Bărbat de 34 de ani din Teiuș cercetat de polițiști, după ce a fost surprins conducând un moped cu permisul suspendat
-
Actualitateacum 11 luni
Patru autovehicule, dintre care două autocamioane, implicate într-un accident rutier petrecut pe DN 1 lângă Teiuș
-
Din Județacum 4 luni
MESAJE de 8 MARTIE, Ziua Femeii. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | teiusinfo.ro
-
Din Județacum 2 luni
Mesaje de Paște fericit. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | teiusinfo.ro
-
Mondenacum 4 luni
Mesaje de Dragobete. Declaraţii de dragoste, felicitări şi SMS-uri pe care le poţi trimite de ziua îndrăgostiţilor la români | teiusinfo.ro
Kyle
23.06.2020 la 23:18
Știe cineva cum se numește persoana in pricina