Actualitate
Sediu splendid şi oameni pe măsură, la C.A.R. Credit Teiuş
Sâmbătă, C.A.R. Credit Teiuş şi-a inaugurat, în prezenţa unei public numeros, sediul renovat. Oficialităţi, profesori, membri ai organizaţiei financiare, oameni de afaceri, artişti, au ţinut să onoreze evenimentul, mai ales că el coincidea cu weekendul în care Teiuşul a sărbătorit zilele oraşului.
După tăierea panglicii, invitaţii au intrat în spaţiul de primire a clienţilor, unde trei preoţi au oficiat slujba de sfinţire a locului. Ei l-au rugat pe Dumnezeu „să-i binecuvânteze pe cei ce vor lucra sau vor intra în instituţie”. S-a adresat apoi asistenţei Mirel Hălălai, primarul Teiuşului, spunând: „Inaugurăm o construcţie de calitate, îndreptată spre prosperitatea localnicilor. Investiţia nu a fost făcută în zadar, ci cu scopul de a contribui la bunăstarea comunităţii. Dezvoltarea unei urbe se poate înfăptui doar prin instituţiile ei, ca atare mă înclin înaintea celor ce au trudit să finalizeze lucrarea de modernizare. Ei au dorit să aducă plus valoare urbei noastre, să se pună în slujba semenilor, de aceea, văzând strădaniile şi realizarea lor, le urez ca activitatea pe care o vor desfăşura de acum înainte să le aducă roadele scontate şi să le netezească drumul către succes”. Mircea Olariu, preşedintele C.A.R. Credit Teiuş, a făcut apoi o scurtă prezentare a instituţiei pe care o conduce. Ea a devenit membră a Federaţiei Caselor de Ajutor Reciproc din 2006, până atunci fiind C.A.R. independent, iar anterior a avut statut de Cooperativă de Credit. În prezent are 7.719 membri, 3230 de credite în derulare (totalizând peste 20 de milioane de lei), iar lunar, prin cele 7 sucursale din Alba, între 150 – 200 de persoane cresc numărul membrilor. Produsele de creditare se acordă doar membrilor, ele putând ajunge până la 100.000 de lei şi întinzându-se pe 1 – 5 ani.
Gheorghe Chioariu, preşedintele Federaţiei „Omenia” a precizat că vrea să găsească o modalitate de înfrăţire între federaţia pe care o conduce şi C.A.R. Credit Teiuş. El şi-a exprimat bucuria de a fi prezent la inaugurare şi, în semn de respect pentru gazde, le-a dăruit o icoană cu chipul lui Iisus Hristos şi a înmânat câteva diplome. Florin Simion, directorul executiv al Federaţiei Caselor de Ajutor Reciproc, şi-a felicitat colegii pentru dezvoltarea imaginii federaţiei, întărind ideea că „toate lucrurile ar fi bune în România, dacă oamenii şi instituţiile şi-ar face treaba la fel de bine cum se întâmplă la Teiuş”. Florin Bota, directorul executiv al C.A.R. Credit Teiuş, a încheiat seria intervenţiilor verbale afirmând că „e fericit că trăieşte o astfel de zi, iar pentru a împărtăşi tututor starea lui interioară le oferă diplome”. Vorbele lui s-au concretizat, cei aflaţi la faţa locului primind câte o diplomă de excelenţă, ele având o valoare deosebită mai ales pentru reprezentanţii C.A.R. Credit din: Haţeg, Târgu Secuiesc, Voineşti, Zalău, Bistriţa, Brăila, Maramureş, Pucioasa.
Atmosfera festivă a fost completată prin momentul muzical oferit de: profesorul Claudiu Crăciun (la orgă), Vasile Florea (la saxofon şi taragot) şi solista Cornelia Goţia, aceasta din urmă interpretând cântece patriotice, piese din folclorul românesc şi o priceasnă.
Concluzia acţiunii de inaugurare a pus-o, cât se poate de nimerit, Elena Anghel, ea reamintind că „prin cinste, omenie şi muncă trebuie să sfinţim locul în care trăim”. Cei ce conduc destinele C.A.R. Credit Teiuş, prin sediul modern – incluzând birou de consultanţă, casierie, sală de şedinţă, birouri pentru directori şi arhivă – au sfinţit, spre cinstea lor, instituţia în care lucrează.
Actualitate
Șofer din Teiuș, reținut după ce a fost depistat cu 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat
Un bărbat de 41 de ani din Teiuș a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Polițiștii l-au oprit pentru control în jurul orei 11.30, pe strada Clujului. Testarea cu aparatul etilotest a indicat 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital pentru stabilirea alcoolemiei.
Cercetările continuă.
Actualitate
Un polițist rutier din Teiuș a refuzat o mita de 50 de euro și a sesizat autoritățile anticorupție
Un polițist din cadrul Poliției Orașului Teiuș a refuzat o mită de 50 de euro oferită de un șofer oprit în trafic și a sesizat de îndată structura anticorupție.

Incidentul a avut loc la data de 2 octombrie 2026, în timp ce agentul desfășura activități de control rutier. Polițistul a oprit un conducător auto care prezenta semne vădite ale consumului de alcool.
În urma testării cu aparatul etilotest, a fost înregistrată o valoare de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Când agentul i-a comunicat șoferului măsurile legale care urmau să fie dispuse, acesta i-ar fi oferit suma de 50 de euro pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu.
Întreaga interacțiune a fost înregistrată cu dispozitivul de tip bodycam aflat în dotarea polițistului.
Agentul a refuzat banii și a sesizat Serviciul Județean Anticorupție Alba. Ulterior, polițiștii anticorupție au informat procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă, pentru desfășurarea activităților procedurale specifice constatării unei situații de flagrant.
Cercetările și activitățile procedurale sunt în desfășurare, cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale ale tuturor persoanelor implicate.
Actualitate
Bărbat de 40 de ani, reținut după ce ar fi încălcat un ordin de protecție, la Teiuș
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din orașul Teiuș, a fost reținut pentru 24 de ore, la 1 octombrie 2026, fiind cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție.

Potrivit polițiștilor, în seara zilei de 30 septembrie, bărbatul s-ar fi apropiat la mai puțin de 15 metri de imobilul în care locuiește fosta sa parteneră, în vârstă de 38 de ani. Prin acest gest, el ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Aiud, valabil în perioada 25 septembrie 2026 – 25 martie 2027.
Cercetările continuă sub supravegherea și coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente.
Actualitate
Accident pe DN 14B, la Teiuș, provocat de un șofer cu 0,60 mg/l alcool în aerul expirat
Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc în dimineața zilei de 25 septembrie 2026, pe DN 14B, în apropiere de Teiuș.

Polițiștii din Teiuș au fost sesizați prin SNUAU 112, în jurul orei 07.45, cu privire la producerea evenimentului rutier. Ajunși la fața locului, aceștia au stabilit că un tânăr de 20 de ani, din municipiul Sebeș, conducea un autoturism pe direcția Teiuș–Blaj.
La kilometrul 4+20 de metri, tânărul ar fi efectuat o manevră de depășire a unui autocamion care tracta o remorcă, moment în care ar fi acroșat ansamblul de vehicule. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în parapetul situat pe partea stângă a direcției sale de deplasare.
Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
În urma testării cu aparatul etilotest, șoferul autocamionului, un bărbat de 32 de ani, din județul Arad, a avut rezultat negativ.
-



Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | teiusinfo.ro
-



Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniCui îi spunem „La mulți ani” de Sfântul Nicolae 2025: Câți români își serbează onomastica | teiusinfo.ro



















