Rămâi conectat

Actualitate

Marți, 7 martie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a poposit la Căminul pentru persoane vârstnice „Sfânta Ana” din orașul Teiuș

Publicat

în

În contextul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice, ÎPS Irineu, însoțit de părintele Nicolae Ignat, consilier social-misionar în cadrul Arhiepiscopiei Alba Iuliei, a efectuat o vizită pastorală la acest așezământ aflat în rețeaua socială a Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.

Cu acest prilej, Arhiepiscopul Irineu le-a adresat beneficiarilor Centrului sfaturi ziditoare de suflet și cuvinte duhovnicești, vorbindu-le totodată despre însemnătatea istorică și spirituală a Locurilor Sfinte. La final, Arhipăstorul Alba Iuliei le-a oferit vârstnicilor daruri și iconițe cu Maica Domnului.

În cuvântul rostit cu ocazia acestei vizite pastorale, ÎPS Irineu noastre a spus: „Aflându-vă aici, împovărați de mulțimea anilor și de greutatea neputințelor, poate vă întrebați: De ce noi nu mai avem o soartă mai bună? Eu vă spun că nu contează atât de mult cele exterioare, cât contează relația iubitoare a sufletului tău cu Cel Atotputernic. Fără iubirea de Dumnezeu este imposibil ca oamenii să aibă o soartă mai bună, mai fericită. E minunat să plasezi iubirea de Dumnezeu mai presus de soartă, și în clipa în care o simți intens, El să-ți ofere totul. Sfântul Apostol Iacob zice că fericită este acea persoană care rabdă ispita, adică încercările diverse, pentru că astfel «va primi cununa vieții pe care Dumnezeu le-a făgăduit-o celor ce-L iubesc» (Iacov 1, 12)”.

Centrul pentru persoane vârstnice „Sfânta Ana” din Teiuș a fost înființat în anul 2011, funcționând sub directa coordonare a părintelui arhimandrit Vasile Crișan, duhovnicul Mănăstirii Dumbrava. Activitatea desfășurată în cadrul așezământului este una complexă, oferind celor 12 beneficiari o gamă largă de servicii sociale, medicale, consiliere spirituală, toate aducând siguranță și alinare persoanelor ocrotite aici. Slujba de binecuvântare a Centrului a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu în data de 1 octombrie 2013, cu ocazia Zilei Internaționale a Vârstnicilor.





Actualitate

Șofer din Teiuș, reținut după ce a fost depistat cu 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat

Publicat

în

Un bărbat de 41 de ani din Teiuș a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Polițiștii l-au oprit pentru control în jurul orei 11.30, pe strada Clujului. Testarea cu aparatul etilotest a indicat 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital pentru stabilirea alcoolemiei.

Cercetările continuă.





Citește mai mult

Actualitate

Un polițist rutier din Teiuș a refuzat o mita de 50 de euro și a sesizat autoritățile anticorupție

Publicat

în

Un polițist din cadrul Poliției Orașului Teiuș a refuzat o mită de 50 de euro oferită de un șofer oprit în trafic și a sesizat de îndată structura anticorupție.

Incidentul a avut loc la data de 2 octombrie 2026, în timp ce agentul desfășura activități de control rutier. Polițistul a oprit un conducător auto care prezenta semne vădite ale consumului de alcool.

În urma testării cu aparatul etilotest, a fost înregistrată o valoare de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Când agentul i-a comunicat șoferului măsurile legale care urmau să fie dispuse, acesta i-ar fi oferit suma de 50 de euro pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu.

Întreaga interacțiune a fost înregistrată cu dispozitivul de tip bodycam aflat în dotarea polițistului.

Agentul a refuzat banii și a sesizat Serviciul Județean Anticorupție Alba. Ulterior, polițiștii anticorupție au informat procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă, pentru desfășurarea activităților procedurale specifice constatării unei situații de flagrant.

Cercetările și activitățile procedurale sunt în desfășurare, cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale ale tuturor persoanelor implicate.





Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 40 de ani, reținut după ce ar fi încălcat un ordin de protecție, la Teiuș

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din orașul Teiuș, a fost reținut pentru 24 de ore, la 1 octombrie 2026, fiind cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție.

Potrivit polițiștilor, în seara zilei de 30 septembrie, bărbatul s-ar fi apropiat la mai puțin de 15 metri de imobilul în care locuiește fosta sa parteneră, în vârstă de 38 de ani. Prin acest gest, el ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Aiud, valabil în perioada 25 septembrie 2026 – 25 martie 2027.

Cercetările continuă sub supravegherea și coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente.





Citește mai mult

Actualitate

Accident pe DN 14B, la Teiuș, provocat de un șofer cu 0,60 mg/l alcool în aerul expirat

Publicat

în

Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc în dimineața zilei de 25 septembrie 2026, pe DN 14B, în apropiere de Teiuș.

Polițiștii din Teiuș au fost sesizați prin SNUAU 112, în jurul orei 07.45, cu privire la producerea evenimentului rutier. Ajunși la fața locului, aceștia au stabilit că un tânăr de 20 de ani, din municipiul Sebeș, conducea un autoturism pe direcția Teiuș–Blaj.

La kilometrul 4+20 de metri, tânărul ar fi efectuat o manevră de depășire a unui autocamion care tracta o remorcă, moment în care ar fi acroșat ansamblul de vehicule. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în parapetul situat pe partea stângă a direcției sale de deplasare.

Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

În urma testării cu aparatul etilotest, șoferul autocamionului, un bărbat de 32 de ani, din județul Arad, a avut rezultat negativ.





Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius