Administrație
Investiție de peste 5 milioane de lei în extinderea rețelei de canalizare din orașul Teiuș
Administrația orașului Teiuș a lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede extinderea rețelei de canalizare menajeră din Teiuș. Valoarea totală estimată a investiției este de 5.381.335,72 lei.

Potrivit documentației, în SP din zonă se colectează apa menajera de pe străzile studiate, apoi este pompată în cel mai apropiat cămin exisent/SP existentă. Racordurile vor fi executate prin amplasarea căminelor de racord la limita de proprietate, pentru evitarea spargerilor în zonele carosabile și asfaltate a drumurilor din localitate execuția traversărilor se va realiza prin subtraversare cu foraj orizontal, dacă este cazul. În zona de accese unde prin lucrarea de canalizare este necesară spargerea acceselor acestea se vor reface și vor fi aduse la starea inițială înainte de interventie. In zonele unde exista trotuare daca in urma interventiei este necesara spargerea trotuarelor, acestea vor fi refacute si aduse la starea initiala inaintea interventiei.
– Lungimea totală a rețelei de canalizare gravitațională este de 5357 m
– Lungime rețea canalizare sub presiune (refulare) 175 m (74 m nu se suprapun traseului gravitational)
– Numărul de cămine 130 buc
– Număr stații de pompare SP- 3 buc
– Număr de racorduri gravitaționale 287 buc
Sistemul de canalizare propus va fi sistem separativ. Regim: umed. Apele uzate menajere evacuate din instalaţiile sanitare interioare sunt conduse spre canalul exterior amplasat între proprietăți și drumul asfaltat/pietruit. Structura rutieră se va reface la terminarea lucrărilor, funcție de tipul existent la execuția lucrărilor.
Canalizarea menajeră proiectată pentru această investiţie se va realiza din tuburi PVC SN4, cu Ø = 250 mm, iar racordurile de la constructii se vor realiza din tevi din PVC, cu Ø min = 160 mm. Colectoarele de canalizare vor fi pozate la o adâncime corespunzătoare cerintei pentru asigurarea pantei necesare pentru a transporta gravitaţional apele uzate catre staţiile de pompare prevazute precum si de evitarea pericolului de inghet.
Conductele se vor poza în șanțuri, pe un pat de pozare din nisip compactat de 10 cm. Peste generatoarea superioara a acestora se va pune in opera un strat de nisip de 10 cm, care se va compacta manual. Pana la cota superioara a santului, deasupra stratului de nisip se vor realize umpluturi cu balast ( in zonele carosabile), respectiv cu pamant ( in zonele verzi).
Pământul în exces se va evacua în locația indicată de către Beneficiar. Se va face tot posibilul ca și căminele de vizitare vor fi amplasate pe traseul colectorului principal de transport ape uzate menajere să fie utilizate ca și camine de racord. Însă acolo unde nu a fost posibil, se vor amplasa și cămine de racord. Căminele de vizitare se propun din beton circulare, Ø int = 800-1000 mm, cu elemente tronconice de reducere la Ø int = 625 mm, cu capace din fonta carosabile sau necarosabile, functie de zona de amplasare.
Racordul se va realiza prin ramificații sau piese de branșare din PVC.


Administrație
Mircea Haic, desemnat polițistul local al anului 2025, la Teiuș
Mircea Haic a fost desemnat polițistul local al anului 2025, la Teiuș.


„Activitatea primăriei noastre nu este doar legată de proiecte pentru comunitate, școală, activități multiple derulate pentru și în folosul concetățenilor noștri, ci în primul rând despre oameni!
Poliția Locală Teiuș, prezentă permanent între oameni, combătând cu mijloacele legale activitățile ce aduc atingere siguranței cetățenilor, protecției mediului și stării de curățenie a orașului, alături de multe alte atribuții, și-a desemnat, ca în fiecare an, omul care primește onorantul titlu de „Polițist Local al anului”.
Astfel, polițistul local al nului 2025 la Teiuș a fost desemnat Haic Mircea!
Felicitări, Mircea, succes în continuare tuturor colegilor în această bătălie permanentă pentru un oraș curat și sigur, fără fapte antisociale!”, au transmis în context reprezentanții Primăriei Teiuș.
Administrație
Circulația rutieră va fi închisă pe strada Horea, până joi seara, pentru executarea luicrărilor de asfaltare
Circulația rutieră va fi închisă până joi seara, pe strada Horea din Teiuș, unde va începe turnarea primului strat de asfalt. Cetățenilor le este recomandat să folosească rutte alternative până la finalizarea lucrărilor.


„Având în vedere stadiul lucrărilor de modernizare, în perioada următoare constructorul va începe turnarea stratului de asfalt pe strada Horea. Din acest motiv, strada Horea va fi închisă circulației pe timpul zilei, cel mai probabil până joi în data de 09.04.2026. Vă rugăm să utilizați rute alternative pentru a evita blocajele și pentru a nu îngreuna desfășurarea lucrărilor. Vă mulțumim pentru înțelegere și răbdare! Lucrăm pentru a finaliza cât mai repede și în cele mai bune condiții această investiție”, au transmis reprezentanții administrației locale teiușene.
Administrație
Viceprimarul Aurel Breaz, SANCȚIONAT contravențional după ce ar fi efectuat lucrări fără autorizație pe domeniul public
Viceprimarul orașului Teiuș, Aurel Breaz, a fost sancționat contravențional cu avertisment de Poliția Locală după ce ar fi efectuat lucrări pe domeniul public fără autorizație.


„A efectuat lucrări pe domeniul public fără autorizație eliberată de primăria orașului Teiuș, pe strada Horea, respectiv un șanț de traversare a drumului public pentru branșament la energie electrică care va fi făcut în viitor”.
Contactat cu privire la această situație, Aurel Breaz a susținut că intervenția a avut loc pe o stradă aflată în reabilitare și a vizat un cablu rupt, care deservește o proprietate de mare putere.
„E foarte simplu, drumul acela este în lucru. Se reabilitează, modernizează și acolo a fost un cablu rupt înainte, cu ceva vreme, care duce la o proprietate de mare putere, și l-au băgat subdimensionat”, a declarat viceprimarul.
Întrebat despre informațiile potrivit cărora situația nu ar viza, de fapt, cablul la care face referire, viceprimarul a insistat că aceasta este explicația corectă și a precizat că a discutat inclusiv cu reprezentanții firmei implicate:
„Eu vă spun exact ce este. Am vorbit cu firma respectivă la noi, la Primărie. Știam, pentru că eu m-am ocupat și data trecută, când a fost cablul rupt. Am vorbit la curent și la gaz, să nu fie probleme. Mi-au spus să bag un tub pe acolo și, când pușcă, îl schimbă din nou. Nu a fost branșament. Branșament înseamnă să te branșezi la ceva, nu? Asta înțeleg eu prin branșament. Asta a fost toată chestia”, a mai explicat Aurel Breaz pentru ziarulunirea.ro.
Administratorul public din Teiuș îl acuză pe viceprimar că a făcut lucrări fără aviz
Dan Marcu, administrator public al orașului Teiuș, a publicat un mesaj pe o rețea de socializare în care l-a acuzat pe Aurel Breaz că a efectuat lucrări pe domeniul public fără documentele necesare. „Atunci când ești viceprimar PNL poți face orice…”, a scris acesta.
În aceeași postare, Dan Marcu a precizat că orice cetățean care execută lucrări pe domeniul public, de la branșamente și săpături până la alte intervenții, trebuie să obțină avizul Primăriei și acordul constructorului, în special în cazul unei străzi aflate în reabilitare.
Administrație
Primăria Teiuș anunță că asigură preluarea crengilor și a vegetației uscate rezultate în urma curățeniei de primăvară
Primăria orașului Teiuș vine în sprijinul cetățenilor care fac curățenie în grădini și livezi, anunțând că asigură preluarea crengilor și a vegetației lemnoase rezultate în urma lucrărilor sezoniere.


Reprezentanții administrației locale îi încurajează pe oameni să utilizeze platforma de compostare pusă la dispoziție, pentru a contribui la menținerea unui oraș curat.
„ÎN ATENȚIA CETĂȚENILOR ORAȘULUI TEIUȘ
Având în vedere sezonul curățeniei de primăvară din grădini și livezi, Primăria orașului Teiuș va asigura preluarea, în vederea compostării, a crengilor și a vegetației lemnoase, rezultate în urma tăierii arborilor și arbuștilor din gospodăriile cetățenilor din Teiuș, inclusiv din satele aparținătoare orașului nostru!
Astfel, depunerea la locul de depozitare – compostare, situat în Teiuș, str. Horea (Moara Dracilor), va fi gratuită, singura condiție este aceea de a aduce DOAR material lemnos.
NU SE ADMIT ALTE FELURI DE DEȘEURI!
Înainte de a vă deplasa la platforma de depozitare – compostare, informați-vă la telefon 0740/149959, ALIN ALDEA, responsabil de activitate din partea Primăriei Teiuș!
Vă așteptăm împreună pentru un oraș curat”, se arată în mesajul transmis de Primăria Teiuș.
-



Din Județacum 2 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Mondenacum 10 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 2 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniURARI, FELICITARI și MESAJE de La mulţi ani de Sfântul Ilie 2025 | teiusinfo.ro
-



Mondenacum 2 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 2 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | teiusinfo.ro



































