Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Între 22 și 26 octombrie 2018, Liceul teoretic Teiuș găzduiește proiectul regional „Festivalul Toamnei” – ediția a IX-a

Publicat

în

Etapa locală a implicat elevii în activități precum: organizarea de standuri cu exponate de toamnă, amenajarea sălilor de clasă promovând atmosfera autumnală și valorificarea, într-o manieră proprie, originală și creativă, a muncii depuse.

„Festivalul Toamnei”, devenit tradiție deja, își focalizează atenția asupra elevilor, mai ales pe formarea și dezvoltarea capacităţilor şi deprinderilor, pe creşterea gradului de cultură prin dezvoltarea simţului estetic şi artistic, pe dezvoltarea sentimentelor de respect şi apreciere a valorilor tradiţionale, pe formarea unor trăsături pozitive de voinţă şi caracter în concordanţă cu valorile tradiţionale și pe creşterea nivelului colaborare a părinţilor şi a comunităţii locale cu unitatea de învățământ.

Juriul, format din cadre didactice și reprezentanți ai comunității locale, a apreciat creativitatea, originalitatea, designul și prezentarea produselor finale realizate de fiecare clasă.

Etapa regională a proiectului se derulează în perioada imediat următoare și presupune un concurs de fotografie și pictură (desene) ce valorifică frumusețile toamnei și a activităților derulate în etapa locală.

Pentru preșcolarii și elevii teiușeni, toamna reprezintă bogăție de culoare, emoție, creativitate, bunăstare și inspirație, care transformate artistic și estetic, fac parte din spiritualitatea tradițională autohtonă. Proiectul derulat accentuează importanța comunicării interpersonale și relaționarea eficientă dintre copii, precum și lucru în echipă prin antrenarea lor, a cadrelor didactice, a părinţilor şi a membrilor comunităţii în derularea unor activităţi educative, antreprenoriale, de creaţie şi cultură”, a declarat prof. Marius Cosmin Pintea, directorul Liceului Teoretic Teiuș, Alba.

Parteneri în cadrul proiectului au fost Inspectoratul Școlar Județean Alba, Casa Corpului Didactic Alba, Primăria Teiuș și Primăria Vințu de Jos.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Învățământ-Cultură

Două eleve de la Liceul Teoretic Teiuș, PREMIUL I la Concursul național „Societatea românească – societate europeană”

Publicat

în

Două eleve de la Liceul Teoretic Teiuș, Oprea Roxana Maria și Zaharia Sînziana Alexandra, au reușit să obțină Premiul I la Concursul național interdisciplinar „Societatea românească – societate europeană”, ediția 2026.

Ele au participat în cadrul Secțiunii D.2.4 – Concurs de creație literară, poezie în limba franceză. Doamna profesor coordonator Săsărman Georgeta Adriana a fost coordonatorul celor două tinere.

Liceul Teoretic Teiuș a publicat următorul mesaj despre reușita celor două tinere:

„Avem o veste extraordinară care ne umple inimile de bucurie! Elevele noastre, Oprea Roxana Maria și Zaharia Sînziana Alexandra, au obținut PREMIUL I la prestigiosul Concurs național interdisciplinar „Societatea românească – societate europeană”.

Acestea au strălucit în cadrul Secțiunii D.2.4 – Concurs de creație literară (poezie în limba franceză), demonstrând nu doar un talent literar deosebit, ci și o sensibilitate aparte exprimată în limba lui Voltaire.

În spatele acestui rezultat de excepție se află multă muncă și un ghidaj de excepție. Felicitări alese doamnei profesor coordonator Săsărman Georgeta Adriana pentru dedicare, profesionalism și pentru că a știut să cultive frumosul în inimile tinerelor noastre competitoare!

Evenimentul, organizat de Centrul de Excelență Alba, a reunit minți strălucite și creative, făcând ca performanța fetelor de la Liceul Teoretic Teiuș să fie cu atât mai valoroasă.

Felicitări, Roxana și Sînziana! Ne-ați demonstrat încă o dată că prin pasiune, perseverență și multă muncă, excelența nu are granițe. Suntem extrem de mândri de voi!”


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Performanță remarcabilă pentru Liceul Teoretic Teiuș la Olimpiada Națională de Geografie

Publicat

în

Cu un rezultat remarcabil de 84 de puncte obținute la faza națională a Olimpiadei Naționale de Geografie, desfășurată la Hunedoara în perioada 5–10 aprilie 2026, elevul Rareș Moldovan, din clasa a VIII-a, a reprezentat cu cinste atât Liceul Teoretic Teiuș, cât și județul Alba.

„Această performanță deosebită este rodul muncii susținute, al pasiunii pentru cunoaștere și al îndrumării atente oferite de profesorii coordonatori Maria Petri și Sanda Jude, cărora le adresăm sincere felicitări și mulțumiri pentru implicare și dedicare. Suntem mândri de reușita lui Rareș și îi dorim mult succes în toate competițiile viitoare! Bravo, Rareș! Felicitări tuturor celor care au contribuit la această frumoasă realizare!”, au transmis reprezentanții Liceului Teoretic Teiuș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Carla Geantă, elevă a Școlii Gimnaziale „Nicolae Drăgan” din Galda de Jos, mențiune la etapa națională a Olimpiadei de Limba Franceză

Publicat

în

Carla Geantă, elevă la Școala Gimnazială „Nicolae Drăgan” din Galda de Jos, a obținut un rezultat impresionant: mențiune la etapa națională a Olimpiadei de Limba Franceză. Eleva a fost coordonată de doamna profesoară Mirela Perța.

„Felicitări pentru această realizare impresionantă! Geantă Carla, eleva școlii noastre din clasa a VIII-a ne-a reprezentat cu mândrie și a obținut MENȚIUNE la etapa națională a Olimpiadei de Limba Franceză. Talentul, dedicarea și perseverența au fost răsplătite cu un rezultat pe măsură. Felicitări și doamnei prof Mirela Perța! Felicitări, Carla! Suntem mândri de tine și îți dorim un viitor strălucit încununat de multe victorii”, se arată într-un mesaj publicat de Școala Gimnazială „Nicolae Drăgan” Galda de Jos.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Ayana Rancea, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiu special la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română

Publicat

în

Eleva Ayana Maria Rancea, din clasa a XII-a la Liceul Teoretic Teiuș, a obținut Premiul Special la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română – etapa națională, desfășurată la Botoșani. 

„Rancea Ayana Maria – performanță de excepție la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română, pentru Liceul Teoretic Teiuș!

Eleva Rancea Ayana Maria, clasa a XII-a a obținut Premiul Special la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română – etapa națională, desfășurată la Botoșani, în 2026.

Această realizare remarcabilă reflectă nu doar rigoarea studiului, ci și talentul, sensibilitatea și creativitatea care definesc excelența în domeniul literar.

Etapa Națională din acest an și-a propus să celebreze nu doar corectitudinea gramaticală, ci mai ales creativitatea critică. „Ne dorim ca acest spațiu să fie locul unde excelența întâlnește entuziasmul, unde pasiunea pentru lectură și interpretare prinde glas” au declarat organizatorii.

Felicitări, Ayana, pentru această reușită deosebită!

Felicitări, prof. Romina Popa și tuturor celor care susțin performanța!”, au transmis reprezentanții Liceului Teoretic Teiuș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius