Rămâi conectat

Administrație

Începând de mâine, 2 mai 2021 – ora 00.00, la Teiuș intră în vigoare noi măsuri în vederea limitării răspândirii SARS-COV-2

Publicat

în

O nouă decizie, privind stabilirea unor măsuri de limitare și prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2 pe raza oraşului Teiuş, a fost luată de CJSU Alba (vezi Art. 2).

Art. 1. Se constată rata de incidență cumulată la 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS–CoV-2, la data de 01.05.2021, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială de pe raza județului Alba, conform Anexei la prezenta hotărâre.

Art. 2. La nivelul oraşului Teiuş, comunelor Arieşeni, Avram Iancu şi Vidra unde rata de incidență cumulată la 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 este între 1,5 și 3/1.000 de locuitori, începând cu data de 02.05.2021, ora 0000, pentru o perioadă de 14 zile, se instituie măsuri pentru diminuarea impactului riscului, astfel:

a) Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;

b) Se interzice organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private, sau a altor evenimente culturale;

c) Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, terase, etc.);

d) Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;

e) Se interzice circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;

f) Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 2200-0500, cu următoarele excepții:

1. deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

2. deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

3. deplasarea în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

4. deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori decesul unui membru de familie;

g) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, este permisă în intervalul orar 0600-2200, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;

h) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă în intervalul orar 0600-2200, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;

i) Măsurile stabilite la lit. g) și lit. h) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

j) Pe perioada în care activitatea operatorilor economici menționați anterior este restricționată sau închisă, este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;

k) Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la lit. i), cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;

l) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu obligația respectării orarului de lucru cu publicul între orele 0600-2200;

(2) Măsurile dispuse la aliniatul (1) se aplică operatorilor economici/instituțiilor menționate, acolo unde acestea există.

(3) La finalul perioadei stabilite la alin. (1), sau în funcție de modificările intervenite la nivelul unităților administrativ–teritoriale în ceea ce privește rata de incidență, măsurile dispuse vor fi reevaluate.

Art. 3. La nivelul comunei Poşaga, unde s-a înregistrat un trend descrescător de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2, rata de incidență fiind de 0 cazuri la 1000 de locuitori, începând cu data de 02.05.2021, ora 0000, încetează aplicarea măsurilor stabilite pentru diminuarea riscului, prin Hotărârea C.J.S.U. Alba nr. 107 din 18.04.2021.

Art. 4. În toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 1 mai-2 mai 2021, în intervalul orar 2000-0500 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase;
Art. 5. În toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 8 mai-9 mai 2021, în intervalul orar 2000-0500 pentru deplasarea și participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan;

Art. 6. Pentru deplasarea la centrele de vaccinare sau cabinete medicale, motivul menționat pe declarația pe proprie răspundere va fi „deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente”.

Art. 7. Măsurile stabilite prin prezenta hotărâre se completează cu măsurile cu caracter general stabilite prin H.G. nr. 432/2021.

Art. 8. Hotărârile adoptate de CJSU Alba până la data adoptării prezentei hotărâri își mențin aplicabilitatea în măsura în care prevederile acestora nu contravin măsurilor stabilite în prezenta hotărâre.

Art. 9. Prezenta hotărâre se transmite membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba, la toate U.A.T.-urile de pe raza județului Alba, în vederea aducerii la cunoștința populației, operatorilor economici și instituțiilor publice, prin toate mijloacele de comunicare avute la dispoziție. De asemenea, prezenta hotărâre se transmite la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și la Departamentul pentru Situații de Urgență de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba. Totodată, hotărârea se va afișa pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Alba.





Administrație

Primăria Teiuș montează indicatoare și limitatoare de viteză în zonele cu risc de accidente

Publicat

în

Primăria orașului Teiuș a început montarea indicatoarelor rutiere și a limitatoarelor de viteză în zonele cu risc de accidente, inclusiv pe strada Ardealului. Totodată, spațiul de fitness în aer liber din centrul orașului va fi împrejmuit cu un gard de protecție, în conformitate cu normele în vigoare.

Lucrările sunt realizate de angajații administrației locale, care se ocupă atât de instalarea elementelor de semnalizare rutieră, cât și de amenajarea și securizarea zonei destinate activităților fizice.

„Mâinile dibace ale colegilor noștri montează semnele de circulație și elementele de securitate rutieră în zonele cu potențial pericol de accidente”, au transmis reprezentanții Primăriei Teiuș.

În ceea ce privește spațiul de fitness în aer liber din centrul orașului, gardul de protecție urmează să fie finalizat în perioada următoare, potrivit administrației locale.

Prin aceste intervenții, autoritățile locale urmăresc îmbunătățirea siguranței rutiere și crearea unui spațiu mai sigur pentru persoanele care folosesc aparatele de fitness.





Citește mai mult

Administrație

În curând, cetățenii din Teiuș se pot branșa la rețeaua de canalizare nou construită

Publicat

în

Componentele stației de pompare a apelor uzate au ajuns în șantierul de pe strada Lucian Blaga (cartierul de dincolo de linii), iar în scurt timp, după montarea componentelor de beton, a echipamentelor electromecanice si a branșamentului electric, prin punerea în funcțiune a stației de pompare cetățenii se pot branșa la rețeaua de canalizare nou construită.

Așadar, cetățenii din Teiuș se pot branșa la noile rețele de canalizare pe măsură ce lucrările stradale sunt finalizate și recepționate.

„Primăria orașului Teiuș a derulat proiecte majore de extindere a rețelei de canalizare menajeră în localitate și în satele componente, iar branșamentele individuale se realizează în baza unui cadru legal și procedural clar”, spune primarul Mirel Hălălai.

Pentru a se racorda legal la rețeaua nouă, trebuie urmată procedura stabilită de operatorul regional de apă și canalizare din județul Alba, SC APA CTTA SA Alba

Potrivit primăriei, trebuie depusă o cerere la operatorul de utilități (sucursala zonală, de regulă Aiud sau sediul central), însoțită de documentele proprietății (act de proprietate, plan cadastral/de situație, certificat de urbanism după caz).

Lucrările fizice de racordare de la limita de proprietate spre interior se execută doar pe baza avizului definitiv emis de operator. Conectarea fără aviz este considerată ilegală (clandestină) și este sancționată.

„Este important de știut că persoanele cu venituri reduse (familii sau persoane singure care îndeplinesc anumite criterii sociale și praguri de venit) pot beneficia de racordare gratuită la rețelele de apă și canalizare prin programe speciale finanțate din fonduri europene (cum este programul „Prima Conectare” prin PNRR), derulate prin intermediul primăriei”, a precizat edilul din Teiuș.

 

Constantin PREDESCU





Citește mai mult

Administrație

Investiție de peste 8 milioane de lei pentru un nou parc urban la Teiuș. „Locul Târgului” va fi transformat într-o zonă de agrement

Publicat

în

Zona „Locul Târgului” din Teiuș va fi transformată într-un parc urban de agrement, pe o suprafață de peste 21.000 de metri pătrați. Investiția depășește 8,18 milioane de lei și este finanțată prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027, cu sprijinul fondurilor europene. Proiectul urmărește extinderea infrastructurii verzi, îmbunătățirea mediului urban și crearea unui nou spațiu pentru recreere și socializare.

Proiectul „Înființare parc agrement «Locul Târgului» oraș Teiuș, județ Alba”, implementat de UAT Orașul Teiuș, beneficiază de 8.019.576,13 lei asistență financiară nerambursabilă, din care 6.955.754,81 lei reprezintă finanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).

Investiția este finanțată prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027, Prioritatea 3 – „O regiune cu comunități prietenoase cu mediul”, Acțiunea 3.4 – Investiții în infrastructura verde și albastră în mediul urban regional – orașe, Apel 2. Perioada de implementare a proiectului este de 22 de luni, între 31 august 2026 și 30 iunie 2028.

Peste 21.000 de metri pătrați de spațiu verde

Proiectul prevede transformarea zonei „Locul Târgului”, un amplasament cu valoare istorică și identitară pentru comunitatea din Teiuș, într-un spațiu public verde, multifuncțional și accesibil.

Pe o suprafață de aproximativ 21.000 de metri pătrați vor fi amenajate spații verzi, plantații, suprafețe înierbate și grădini tematice. Soluțiile de peisagistică urmăresc inclusiv conservarea biodiversității urbane și îmbunătățirea calității mediului.

„Pentru noi, proiectul de la «Locul Târgului» reprezintă mai mult decât amenajarea unui nou parc. Este un exemplu concret despre modul în care fondurile europene pot transforma un spațiu urban insuficient valorificat într-un loc destinat oamenilor, naturii și comunității. Prin Programul «Regiunea Centru» 2021–2027 finanțăm astfel de proiecte care urmăresc creșterea calității vieții și dezvoltarea unor orașe mai verzi, mai accesibile și mai atractive.

În cazul Teiușului, această investiție are și o importantă dimensiune identitară. «Locul Târgului» este legat de istoria comercială și socială a orașului, iar faptul că zona este asociată și cu filmările realizate aici, în anul 1960, pentru pelicula «Setea», regizată de Mircea Drăgan după romanul lui Titus Popovici, adaugă o valență culturală unui proiect care privește, în primul rând, viitorul comunității.

Cei peste 21.000 de metri pătrați de spațiu verde – unde altădată se vindeau vite, iar în ultimii ani au fost doar pârloagă – se vor transforma într-un spațiu public modern, accesibil și sustenabil, cu alei pietonale, zone de relaxare, locuri de joacă, un mic parc de aventură și alte facilități. Ne dorim ca acest proiect să devină locul în care teiușenii să se întâlnească, să petreacă timp de calitate în aer liber și să se bucure de un mediu urban mai sănătos”, a declarat Simion Crețu, directorul general al ADR Centru.

Aleile, locurile de joacă și parcul de aventură, printre facilități

Viitorul parc va include alei pietonale și trasee interne, zone de promenadă și relaxare, mobilier urban, locuri de joacă și un parc de aventură.

Proiectul mai prevede amenajarea unor rastele pentru biciclete, cișmele și panouri informative, precum și instalarea unor sisteme pentru colectarea selectivă a deșeurilor și a iluminatului exterior.

În cadrul lucrărilor sunt prevăzute și soluții pentru gestionarea apelor pluviale, sisteme de drenaj și racordarea la utilitățile necesare funcționării parcului.

Investiția va deservi aproximativ 6.000 de persoane

Noua infrastructură verde va deservi în mod direct populația din zona imediat apropiată obiectivului, estimată la aproximativ 6.000 de persoane. În același timp, indicatorul proiectului privind populația vizată de strategiile de dezvoltare teritorială integrată este de 6.865 de persoane.

Investiția vine într-un context în care suprafața spațiilor verzi din Teiuș este considerată insuficientă raportat la reperele prevăzute de legislația națională.

Potrivit datelor prezentate în Planul de Acțiune pentru Energie Durabilă și Climă pentru perioada 2025–2035, în anul 2024, orașul Teiuș dispunea de aproximativ 15 hectare de spații verzi, echivalentul a 21,7 metri pătrați pe locuitor, sub reperul de 26 de metri pătrați pe locuitor prevăzut de cadrul legislativ național.

În acest context, amenajarea parcului „Locul Târgului” ar urma să contribuie la creșterea suprafeței de spații verzi și la diversificarea posibilităților de petrecere a timpului liber în oraș.

Un nou spațiu pentru recreere și socializare

Prin realizarea proiectului, autoritățile urmăresc să transforme un teren urban insuficient valorificat într-un spațiu public modern, accesibil și sustenabil.

Noua zonă de agrement va completa oferta existentă de petrecere a timpului liber din Teiuș, oraș care beneficiază de cadrul natural al Văii Mureșului și al râului Stremț, dar și de obiective turistice din împrejurimi, precum Cheile Stremțului, Cheile Râmețului și Mănăstirea Râmeț.

Transformarea „Locului Târgului” într-un parc urban este prezentată, astfel, ca o investiție atât în infrastructura verde, cât și în calitatea vieții comunității. Proiectul este menit să ofere locuitorilor un spațiu pentru plimbare, relaxare, activități în aer liber și socializare, contribuind în același timp la creșterea atractivității orașului Teiuș.





Citește mai mult

Administrație

Lucrările la baza sportivă a orașului Teiuș au fost reluate

Publicat

în

Activitatea de pe șantierul bazei sportive din Teiuș indică reluarea lucrărilor la unul dintre obiectivele importante pentru comunitatea locală și pentru iubitorii sportului.

Amenajarea bazei sportive a înregistrat o perioadă de stagnare, pe fondul unor conjuncturi socio-economice care au afectat derularea proiectului și asupra cărora administrația locală nu are posibilitatea de a interveni direct.

În această etapă, constructorul desemnat de Compania Națională de Investiții, instituție care asigură și finanțarea obiectivului, a început organizarea efectivă a șantierului. Au fost aduse containerele necesare și au fost demontate, într-o primă fază, materialele afectate de perioada în care lucrările nu au fost finalizate în termen.

Potrivit etapelor de lucru, urmează intervențiile pentru hidroizolarea teraselor, precum și continuarea lucrărilor necesare pentru readucerea obiectivului la parametrii tehnici prevăzuți în proiect.

Reluarea activității pe șantier reprezintă un pas important pentru deblocarea proiectului. În perioada următoare, evoluția lucrărilor va putea oferi o imagine mai clară asupra ritmului în care baza sportivă din Teiuș poate fi adusă la stadiul de finalizare.

Obiectivul este destinat comunității din Teiuș și are ca scop crearea unei infrastructuri sportive moderne, necesare pentru practicarea și dezvoltarea activităților sportive la nivel local.





Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius