Administrație
În Teiuş, publicitatea se face după regulament
Primăria Teiuş are un regulament propriu privitor la modul în care se poate desfăşura activitatea de publicitate vizuală pe teritoriul pe care-l administrează.
Aleşii locali au aprobat „Regulamentul privind organizarea, autorizarea şi amplasarea mijloacelor de publicitate pe raza oraşului Teiuş”. Noul act normativ aprobat de către consilierii locali stabileşte modul de organizare, autorizarea şi amplasarea mijloacelor de publicitate şi se aplică tuturor persoanelor fizice şi juridice implicate în activitatea de publicitate. Potrivit regulamentului cu pricina, executarea lucrărilor pentru amplasarea mijloacelor de publicitate se realizează prin autorizaţia de construire, pe o durată bine determinată în timp, la finele căruia proprietarul are obligaţia desfiinţării mijlocului de publicitate şi aducerii imobilului la starea iniţială. Documentul prevede faptul că menţinerea mijlocului de publicitate se poate realiza doar după obţinerea unei alte autorizaţii în baza unui nou contract de închiriere, încheiat în condiţiile legii şi că în situaţia în care, în termen de 15 zile de la data expirării termenului nu se demolează construcţia suport de publicitate sau nu se revine la starea iniţială, primarul va dispune desfiinţarea pe cale administrativă, indiferent de categoria de proprietate pe care acestea sunt amplasate, fără emiterea unei autorizaţii de desfiinţare şi fără sesizarea instanţelor judecătoreşti, cheltuielile rezultate ca urmare a acestor acţiuni urmând a fi recuperate ulterior. Toate amplasamentele aflate în proprietatea sau în administrarea oraşului Teiuş destinate montării mijloacelor de publicitate vor fi închiriate doar prin licitaţie publică organizată, asigurându-se accesul nediscriminatoriu al tuturor operatorilor de publicitate la utilizarea amplasamentelor stabilite prin regulamentul local de publicitate.
Dorel LAZĂR


Administrație
17 ambasadori sau reprezentanți ai ambasadelor Uniunii Europene, în vizită la Parcul Fotovoltaic din Teiuș
Cea mai mare investiție, realizată în România prin PNRR într-un parc fotovoltaic, pune Teiușul pe harta Europei. 17 ambasadori sau reprezentanți ai ambasadelor UE au efectuat joi, 23 octombrie 2025, o vizită în județul Alba, la Parcul Voltaic Teiuș.


Evenimentul a fost organizat de Ambasada Regatului Danemarcei în România, cu prilejul Președinției UE a Danemarcei și a reunit 17 ambasadori sau reprezentanți ai ambasadelor UE. Scopul acestuia a fost prezentarea proiectelor de succes implementate cu sprijinul fondurilor UE.
Au luat cuvântul Excelența Sa Uffe Balslev, Ambasadorul Danemarcei în România și Ramona Chiriac, Ambasadorul Reprezentanței UE la București, urmați de Mirel Hălălai, Primarul orașului Teiuș. Joachim Steenstrup, manager Relații Publice și Adrian Dobre, manager de țară au prezentat proiectul Parcului Solar Teiuș. Aceștia au vorbit despre modul de obținere a finanțării, birocrația accesării fondurilor, modul de implementare a proiectului, experiența cu fondurile UE, dar și experiența de pe alte piețe.
Evenimentul a continuat cu o vizită în teren la Parcul Solar Teiuș, cel mai mare proiect pe energie din PNRR, care ar putea susține consumul energetic pentru 70% din gospodăriile din Alba.
Parcul fotovoltaic de la Teiuș, de 60,2 MW, cel mai mare proiect pe energie din PNRR, a fost inaugurat oficial în data de 29 aprilie 2025, fiind dezvoltat de compania daneză Eurowind Energy.
Investiția în proiect se ridică la 55 de milioane de euro (cu TVA inclus), din care finanțarea acordată de stat, prin PNRR, se ridică la 15 milioane de euro.
Administrație
Mirel Hălălai, primar Teiuș: „Lucrările la podul rutier „Maria lui Mitru” sunt aproape finalizate”
Primarul orașului Teiuș, Mirel Vasile Hălălăi, a anunțat, zilele trecute, că lucrările la podul rutier „Maria lui Mitru” sunt aproape finalizate.


Investiția depășește un milion cinci sute de mii de lei și a fost realizată de un constructor pe care primarul îl consideră responsabil și serios, cu covor asfaltic pe toate racordurile rutiere și pietonale. Mai rămâne de montat doar iluminatul, a precizat edilul.
Primarul a amintit că proiectul a fost realizat cu atenție la detalii și cu implicarea unui constructor de încredere: „Așa cum spuneam, ne-am străduit pe parcursul timpului să-l prezentăm așa cum a fost realizat el, de către un constructor serios.”
Primarul de la Teiuș a explicat că podul va fi deschis circulației, cu tonaj limitat, pentru a proteja atât locuințele, cât și infrastructura orașului: „În scurt timp finalizarea acestui pod va permite deschiderea artelelor din oraș, limitată la un tonaj rezonabil, astfel încât să nu ne punem în pericol casele și, bineînțeles, traiul nostru de zi cu zi.”
În final, edilul a menționat importanța acestei investiții pentru comunitate: „Este o investiție frumoasă, realizată prin Anghel Saligny, scăpată în acest moment din ghearele destructurărilor și adusă așa cum trebuie aici la Teiuș. Mă bucur pentru acest lucru și am satisfacția că lăsăm ceva după noi, de care să ne bucurăm cu toții, pentru că podul nu este al primarului, ci al întregii comunități.”
Administrație
Mirel Hălălai, primar Teiuș: „Guvernul Bolojan a ținut să taie orice finanțare pentru urbea noastră lăsându-ne să înotam în noroi la propriu”
Orașul Teiuș se numără printre localitățile din România unde măsurile Guvernului Bolojan se resimt și lovesc din plin în proiectele administrației locale de dezvoltare a comunității.


Vizita de luni a premierului României la Sebeș, la lansarea noii linii de producție a Star Assembley, a fost un bun prilej pentru edilul Mirel Vasile Hălălai de a-și manifesta nemulțumirea față de efectele pachetelor de austeritate care se fac simțite și în urbea pe care o conduce.
Primarul de la Teiuș consideră că pachetele de măsuri adoptate deja de Guvernul condus de Ilie Bolojan, dar şi perspectivele următoarelor pachete de austeritate vizate de acesta sunt total nedrepte și par a fi mai degrabă îndreptate împotriva românilor!
„Am urmărit cu atenție vizita premierului Bolojan în Sebeș si ulterior în Alba Iulia…
Am râs și plâns deopotrivă, bucurându-mă de succesul Mercedes de la Sebeș cu noua cutie de viteză pentru electrica de top și m-am întristat atunci când am trecut pe strada Horea din orașul meu, strada pe care așteptam ca la sfârșit de an să o avem asfaltată.
Iată că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, cuvântul nu mai este cuvânt, iar contractele muncite cu sârg și semnate cu mare bucurie, nu mai valorează nici măcar cât o bucată de hârtie igienică….
M-am bucurat că orașul în care eu trăiesc arată în fiecare zi altfel, că vom putea face și desface multe și că vom arăta în fiecare zi mai bine.
Iată că ceea ce noi am muncit până acum de-a lungul anilor, pentru a fi eligibili pe proiecte, acum nu mai are nici o valoare. Din pix, Guvernul condus de Ilie Bolojan A OPRIT TOT CEEA CE SUNT INVESTIȚII ÎN ORAȘ (inclusiv cele prin fonduri europene), stopând pe rând toate achizițiile și TOATE PROIECTE ÎNCEPUTE!
Nu mă așteptam să mă invite nimeni la întâlnirea cu domnia sa, dar m-aș fi bucurat să vină premierul și la noi la Teiuș unde avem viceprimar PNL și să coboare cu pantofii de lac printre noi, muritorii pe strada Horea, o stradă unde constructorul a fost obligat să renunțe la contractul de execuție, deoarece onor guvernul Bolojan a ținut să taie orice finanțare pentru orașul nostru lăsându-ne să înotam în noroi la propriu…
Sunt mâhnit și totodată scârbit de ceea ce ni se întâmplă astăzi…
Nu am așteptări, nu am cerut niciodată de la nimeni nimic, iar tot ceea am dobândit, am dobândit prin muncă și stăruință, dar mă deranjează extrem de mult mârlănia și nedreptatea.
Mă doare că Centrul nostru Comunitar (pe care l-am gândit ca un ambulatoriu de specialitate absolut necesar pentru noi teiușenii ) a fost blocat cu toate că am pornit treaba, că baza noastră sportivă este frânată de aceiași politicieni care în afară de tăieri și austeritate nu știu nimic, de batjocura la care suntem puși atunci când ni se taie toate fondurile cu care să ne reparăm drumurile încă neasfaltate sau afectate de marile lucrări din oraș, iar lista nepăsării guvernamentale poate continua!
După cum mă cunoașteți, nu sunt omul care să mă plâng, ci omul care întotdeauna caută soluții, dar credeți-mă că mi-a ajuns și mie cuțitul la os.
Neputincioși, indolenți, nepregătiți și vicleni au luat frâiele Palatului Victoria și fără a pune nimic în schimb taie otova tot….
Vom continua cu resurse proprii, dar nu vom uita!”, a scris edilul pe pagina personală de facebook.
Administrație
Centrul Multifuncțional din Teiuș, aproape finalizat. Au fost montate pistele de bowling
Primăria Teiuș a anunțat că lucrările la Centrul Multifuncțional, de pe „Locul Târgului”, se apropie de final.


Compania câștigătoare a licitației pentru echipamente montează pistele de bowling și toate instalațiile adiacente, în timp ce constructorul finalizează ultimele retușuri și probe la centralele termice, sistemele de aer condiționat și echipamentele de piscină.
În urmă cu două luni, ziarulunirea.ro relata că megacomplexul de agrement, construit după modelul unui oraș din Belgia, este finalizat în proporție de peste 99% și urmează să fie inaugurat în septembrie 2025.
Investiția, de peste 16 milioane de lei din fonduri europene, include bazin de înot, piste de bowling, teren multisport, săli multimedia, săli de fitness și spații pentru activități recreative. Primarul Mirel Vasile Hălălai a explicat că proiectul se adresează tineretului, dar este destinat tuturor cetățenilor orașului și a subliniat vizibilitatea și importanța clădirii pentru întreaga regiune.
Construcția se întinde pe peste 3.000 de metri pătrați și beneficiază de un design modern, cu perete cortină din sticlă care oferă o panoramă asupra zonei. La parter, centrul include hol de acces, grupuri sanitare și vestiare, sala multi-sport, sala de bowling, sala de proiecție și sala multimedia, care pot fi conectate după necesități. În aripa dreaptă se află zona bazinului de agrement, cu vestiare și dușuri, iar un nivel inferior găzduiește camera tehnică a instalațiilor.
Primarul Hălălai a precizat că bazinul de înot va fi folosit în principal de tinerii din oraș, dar va fi accesibil și altor cetățeni, iar pistele de bowling și sălile multifuncționale oferă oportunități diverse pentru petrecerea timpului liber într-un spațiu sigur și bine supravegheat.
-



Mondenacum 2 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2026, dar și în următorii ani | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 6 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Mondenacum 5 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Mondenacum 6 luniMESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 3 luniURARI, FELICITARI și MESAJE de La mulţi ani de Sfântul Ilie 2025 | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniMESAJE de SFANTUL ANDREI 2024. SMS-uri, urări și felicitări pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 5 luniCe nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena 2025 | teiusinfo.ro



































