Actualitate
Ieri, 16 ianuarie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a fost prezent la biserica „Sfânta Treime”, din orașul Teiuș
În cursul zilei de ieri, 16 ianuarie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la biserica „Sfânta Treime” din Teiuș, protopopiatul Blaj.
Începând cu ora 10.00, ÎPS Irineu noastre a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a numeroși credincioși dreptslăvitori. La Altarul bisericii de aici slujește părintele Ștefan Bretoiu, preot al parohiei Teiuș I, și părintele Florian Borza, păstor al parohiei Teiuș III.
Adresându-se celor prezenți, ÎPS Irineu nostru a spus: „Noi trebuie să trăim în stare de recunoștință față de Dumnezeu, Care ne-a dat viața, minunățiile naturii și, îndeosebi, darul mântuirii, învăluindu-ne în mantia ocrotirii Sale milostive. Este bine să exclamăm mereu cu Psalmistul David: «Te voi lăuda, că sunt o făptură atât de minunată»; «Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut». Creștinul care s-a deprins să exprime mulțumirea și recunoștința față de Dumnezeu dovedește că are o inimă deschisă și, tocmai de aceea, se revarsă în ea alte și alte daruri. În această privință, Sfântul Isaac Sirul zice: «Gura care mulțumește pururea primește binecuvântare de la Dumnezeu, iar în inima în care stăruie mulțumirea se revarsă harul»”.
Biserica „Sfânta Treime” din orașul Teiuș a fost ridicată între anii 1926-1945, din contribuţiile credincioşilor, lucrările de edificare fiind realizate sub coordonarea arhitectului Gavrilescu Traian și a antreprenorului Ioan Marinescu (ambii din Bucureşti). Locașul este zidit în stil neobizantin, pe cele patru colțuri ale navei fiind înălțate patru turle octogonale. Deasupra naosului se află turla principală, la intrare fiind edificate alte două turle paralele, având menirea de clopotnițe. Toate şapte turlele sunt străjuite de câte o cruce executată din fier forjat.
Altarul bisericii a fost construit în formă ovală, fiind despărțit de pronaos printr-o catapeteasmă realizată din lemn de stejar. Între anii 2001-2010, prin strădania preoților parohi și a bunilor credincioși, biserica „Sfânta Treime” a fost împodobită cu haina picturii, lucrarea fiind executată în tehnica fresco de către pictorul Cristian Corneanu din Târgu-Mureş. De asemenea, în ultimele două decenii, au fost realizate numeroase lucrări de renovare și înfrumusețare a locașului de cult. Toate acestea au culminat cu slujba de târnosire a bisericii, oficiată la data de 4 septembrie 2016 de către Părintele Arhiepiscop Irineu.
sursa: reintregirea.ro
Actualitate
Șofer din Teiuș, reținut după ce a fost depistat cu 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat
Un bărbat de 41 de ani din Teiuș a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Polițiștii l-au oprit pentru control în jurul orei 11.30, pe strada Clujului. Testarea cu aparatul etilotest a indicat 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital pentru stabilirea alcoolemiei.
Cercetările continuă.
Actualitate
Un polițist rutier din Teiuș a refuzat o mita de 50 de euro și a sesizat autoritățile anticorupție
Un polițist din cadrul Poliției Orașului Teiuș a refuzat o mită de 50 de euro oferită de un șofer oprit în trafic și a sesizat de îndată structura anticorupție.

Incidentul a avut loc la data de 2 octombrie 2026, în timp ce agentul desfășura activități de control rutier. Polițistul a oprit un conducător auto care prezenta semne vădite ale consumului de alcool.
În urma testării cu aparatul etilotest, a fost înregistrată o valoare de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Când agentul i-a comunicat șoferului măsurile legale care urmau să fie dispuse, acesta i-ar fi oferit suma de 50 de euro pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu.
Întreaga interacțiune a fost înregistrată cu dispozitivul de tip bodycam aflat în dotarea polițistului.
Agentul a refuzat banii și a sesizat Serviciul Județean Anticorupție Alba. Ulterior, polițiștii anticorupție au informat procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă, pentru desfășurarea activităților procedurale specifice constatării unei situații de flagrant.
Cercetările și activitățile procedurale sunt în desfășurare, cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale ale tuturor persoanelor implicate.
Actualitate
Bărbat de 40 de ani, reținut după ce ar fi încălcat un ordin de protecție, la Teiuș
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din orașul Teiuș, a fost reținut pentru 24 de ore, la 1 octombrie 2026, fiind cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție.

Potrivit polițiștilor, în seara zilei de 30 septembrie, bărbatul s-ar fi apropiat la mai puțin de 15 metri de imobilul în care locuiește fosta sa parteneră, în vârstă de 38 de ani. Prin acest gest, el ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Aiud, valabil în perioada 25 septembrie 2026 – 25 martie 2027.
Cercetările continuă sub supravegherea și coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente.
Actualitate
Accident pe DN 14B, la Teiuș, provocat de un șofer cu 0,60 mg/l alcool în aerul expirat
Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc în dimineața zilei de 25 septembrie 2026, pe DN 14B, în apropiere de Teiuș.

Polițiștii din Teiuș au fost sesizați prin SNUAU 112, în jurul orei 07.45, cu privire la producerea evenimentului rutier. Ajunși la fața locului, aceștia au stabilit că un tânăr de 20 de ani, din municipiul Sebeș, conducea un autoturism pe direcția Teiuș–Blaj.
La kilometrul 4+20 de metri, tânărul ar fi efectuat o manevră de depășire a unui autocamion care tracta o remorcă, moment în care ar fi acroșat ansamblul de vehicule. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în parapetul situat pe partea stângă a direcției sale de deplasare.
Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
În urma testării cu aparatul etilotest, șoferul autocamionului, un bărbat de 32 de ani, din județul Arad, a avut rezultat negativ.
-



Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | teiusinfo.ro
-



Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniCui îi spunem „La mulți ani” de Sfântul Nicolae 2025: Câți români își serbează onomastica | teiusinfo.ro




















