Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Ediția 2015 a Campaniei „Hai pe Net” a ajuns la Liceul Teoretic din Teiuș

Publicat

în

hai-pe-net-teius-2015Campania ”Hai pe net!” s-a desfășurat și la Liceul Teoretic din Teiuș. ”Hai pe net!” este o campanie de incluziune digitală organizată de Fundația EOS Romania în parteneriat cu telecentre, biblioteci publice, școli, Puncte de Acces Public la Informație (PAPI) și alte organizații și instituții dedicate alfabetizării digitale în Romania.

În anul 2015 campania a avut loc în perioada 23-29 martie cu sprijinul partenerilor strategici precum: rețeaua națională de ecentre, ANBPR Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România, Ministerul pentru Societatea Informațională, Certipro Education, Microsoft și Liberty Global. Campania de derulează sub patronajul inițiativei Grand Coalition for Digital Jobs a Comisiei Europene și a campaniei eSkills for Jobs 2015.

Evenimentul derulat în România este parte integrantă a campaniei Get online week 2015 (www.getonlineweek.eu) derulată la nivel European de către organizația Telecentre Europe (www.telecentre-urope.org) – o campanie de responsabilizare digitală prin care telecentrele urmăresc stimularea ocupării forței de muncă, formarea și certificarea competențelor digitale (eCompetențe) precum și locurile de muncă care necesită utilizarea Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (TIC) în comunitățile din întreaga Europă.

Principalele teme abordate de campania de anul acesta (aflată deja la a cincea ediție) sunt: Sprijinirea TINERILOR pentru identificarea competențelor și abilităților latente pe care nici măcar nu știau că le au. Platforma http://yourock.jobs/ro îi va ajuta să-și creeze un CV demn de atenția instituțiilor educaționale sau ale angajatorilor! ELEVII și STUDENȚII vor accesa aplicația de testare a competențelor TIC pentru angajare. Aplicația Skillage este disponibilă la www.skillage.eu. SENIORI: Participarea seniorilor în societatea informațională și folosirea internetului pentru a explora interesele și pentru a crește calitatea vieții. COPII: Siguranța online – jocuri și activități dedicate copiilor, dar și adulților începători; cu resurse disponibile pe www.sigur.info. PROFESORI: Cursuri gratuite de utilizare a tehnologiei în predare.

Campania „Hai pe net!” 2015 este dedicată în primul rând celor care nu au mai folosit internetul până acum, dar încurajează și utilizatorii conectați să beneficieze din plin de o serie de aplicații și servicii online care să le îmbunătățească calitatea vieții. Obiectivele generale ale Campaniei „Hai pe net” sunt să aducem România online, să exploatăm la maximum potențialul social și economic al TIC, în special al internetului – suport vital al activităților economice și sociale, atât în afaceri, muncă, joacă cât și în a comunicare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Învățământ-Cultură

Damaris Lupu, elevă a Liceului Teoretic Teiuș – Locul I șah fete gimnaziu la etapa județeană a Olimpiadei Sportului Școlar

Publicat

în

Liceul Teoretic Teiuș, județul Alba, a participat cu succes la Olimpiada Sportului Școlar – șah, fete, gimnaziu, faza județeană, unde a obținut o performanță remarcabilă.

Lupu Damaris, elevă în clasa a V-a, la Liceul Teoretic Teiuș, Alba, a câștigat Locul I, calificându-se la faza națională care va avea loc în luna ianuarie.

Damaris a avut un parcurs excelent:

– 6 meciuri jucate;
– 0 înfrângeri;
– victorii în fața unor adversare din clase mai mari;

Un rezultat care arată talent, muncă și determinare!

„Mulțumiri speciale antrenorului ei, maestrul Adrian Sechereș, pentru pregătirea de înalt nivel, precum și profesorului coordonator Hazi Ștefan Aurelian pentru implicare și susținere. Felicitări, Damaris! Suntem mândri de tine și îți dorim mult succes la etapa națională!”, a transmis conducerea Liceului Teoretic Teiuș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

100 de elevi de la Liceul Teoretic Teiuș au participat sâmbătă, 20 septembrie 2025, la ziua de curațenie națională „Let’s Do It, Romania!”

Publicat

în

100 de elevi ai Liceului Teoretic Teiuș s-au alăturat cu entuziasm campaniei naționale „Let’s Do It, Romania!”, cea mai amplă mișcare de voluntariat pentru mediu din țară.

Echipându-se cu saci și mănuși, elevii au demonstrat că responsabilitatea față de natură și comunitate se învață și se trăiește prin fapte.

„Felicitări tuturor voluntarilor pentru implicare și energie! Mulțumim profesorilor coordonatori și comunității locale care susțin acest demers”, au transmis reprezentanții Liceului Teoretic Teiuș.

Activitatea a fost realizată în parteneriat cu Primăria Teiuș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Târg de carte, la Grădinița cu Program Normal „Prietenia” Teiuș

Publicat

în

La inițiativa doamnei Rad-Pețelcan Mihaela, președintele comitetului de părinți al grupei, am organizat un minunat târg de carte dedicat celor mici, în parteneriat cu editura Usborne – una dintre cele mai apreciate edituri pentru copii din lume, fondată în Marea Britanie în 1973.

În prima parte a activității, copiii, alături de părinți, au explorat colecțiile fascinante de cărți pline de culoare, curiozitate și aventură. În a doua parte, fiecare familie a avut ocazia să aleagă cărți potrivite pentru micii cititori – titluri interactive, cu clapete, puzzle-uri, experimente sau enciclopedii – perfecte pentru a transforma învățarea într-o adevărată joacă.

„Scopul activității a fost să trezim în sufletul copiilor dragostea pentru lectură și să le oferim un început frumos în lumea magică a cărților. Mulțumim tuturor părinților și copiilor implicați pentru entuziasm și participare!”, au transmis organizatorii.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Maria Hălălaie-Ovari, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, locul II la concursul de muzică „Art Festival” de la Brașov

Publicat

în

Maria Hălălaie-Ovari, elevă în clasa a IV-a, la Liceului Teoretic Teiuș, a obținut locul II la prestigiosul concurs de muzică „Art Festival” de la Brașov.

Concursul la secțiunea pian s-a desfășurat în data de 14 iunie 2025.

„Performanța ei este o dovadă a pasiunii, talentului și muncii susținute! Bravo, Maria! Îți dorim mult succes în continuare și cât mai multe realizări frumoase!”, au transmis reprezentanții Liceului teoretic Teiuș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius