Învățământ-Cultură
Consiliere profesională pentru elevii Liceului Teoretic din Teiuș în cadrul proiectului european „Construiește-ți cariera pas cu pas”
Elevii Liceului Teoretic din Teiuș au posibilitatea de a fi consiliați din punct de vedere profesional în cadrul proiectului european „Construiește-ți cariera pas cu pas”.
În acest context, după prima etapă de consiliere, 40 de elevi din clasele a XII au putut participa la Tabăra de Dezvoltare Profesională, organizată timp de trei zile la Constanța. Potrivit coordonatorului proiectului, profesorul Marius Pintea, această tabără a mizat pe dezvoltare personală, autocunoaștere și interacțiune, iar elevii au fost antrenați în diferite activități de consiliere și orientare în carieră. Activitatea tinerilor a fost supravegheată de profesorii Romina Pop, Nicoleta Cîmpean, Mihaela Suărășan și Corina Radu. Acest proiect este implementat de către o asociație din Brașov și se desfășoară în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Ovidius” din Constanța și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Scopul proiectului este de a integra și orienta mai ușor tânăra generație pe piața muncii prin organizarea acestor tabere de orientare școlară și profesională, târguri educaționale, vizite de studiu și excursii tematice la universitățile partenere.


Învățământ-Cultură
Damaris Lupu, elevă a Liceului Teoretic Teiuș – Locul I șah fete gimnaziu la etapa județeană a Olimpiadei Sportului Școlar
Liceul Teoretic Teiuș, județul Alba, a participat cu succes la Olimpiada Sportului Școlar – șah, fete, gimnaziu, faza județeană, unde a obținut o performanță remarcabilă.


Lupu Damaris, elevă în clasa a V-a, la Liceul Teoretic Teiuș, Alba, a câștigat Locul I, calificându-se la faza națională care va avea loc în luna ianuarie.
Damaris a avut un parcurs excelent:
– 6 meciuri jucate;
– 0 înfrângeri;
– victorii în fața unor adversare din clase mai mari;
Un rezultat care arată talent, muncă și determinare!
„Mulțumiri speciale antrenorului ei, maestrul Adrian Sechereș, pentru pregătirea de înalt nivel, precum și profesorului coordonator Hazi Ștefan Aurelian pentru implicare și susținere. Felicitări, Damaris! Suntem mândri de tine și îți dorim mult succes la etapa națională!”, a transmis conducerea Liceului Teoretic Teiuș.
Învățământ-Cultură
100 de elevi de la Liceul Teoretic Teiuș au participat sâmbătă, 20 septembrie 2025, la ziua de curațenie națională „Let’s Do It, Romania!”
100 de elevi ai Liceului Teoretic Teiuș s-au alăturat cu entuziasm campaniei naționale „Let’s Do It, Romania!”, cea mai amplă mișcare de voluntariat pentru mediu din țară.


Echipându-se cu saci și mănuși, elevii au demonstrat că responsabilitatea față de natură și comunitate se învață și se trăiește prin fapte.
„Felicitări tuturor voluntarilor pentru implicare și energie! Mulțumim profesorilor coordonatori și comunității locale care susțin acest demers”, au transmis reprezentanții Liceului Teoretic Teiuș.
Activitatea a fost realizată în parteneriat cu Primăria Teiuș.
Învățământ-Cultură
Târg de carte, la Grădinița cu Program Normal „Prietenia” Teiuș
La inițiativa doamnei Rad-Pețelcan Mihaela, președintele comitetului de părinți al grupei, am organizat un minunat târg de carte dedicat celor mici, în parteneriat cu editura Usborne – una dintre cele mai apreciate edituri pentru copii din lume, fondată în Marea Britanie în 1973.


În prima parte a activității, copiii, alături de părinți, au explorat colecțiile fascinante de cărți pline de culoare, curiozitate și aventură. În a doua parte, fiecare familie a avut ocazia să aleagă cărți potrivite pentru micii cititori – titluri interactive, cu clapete, puzzle-uri, experimente sau enciclopedii – perfecte pentru a transforma învățarea într-o adevărată joacă.
„Scopul activității a fost să trezim în sufletul copiilor dragostea pentru lectură și să le oferim un început frumos în lumea magică a cărților. Mulțumim tuturor părinților și copiilor implicați pentru entuziasm și participare!”, au transmis organizatorii.
Învățământ-Cultură
Maria Hălălaie-Ovari, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, locul II la concursul de muzică „Art Festival” de la Brașov
Maria Hălălaie-Ovari, elevă în clasa a IV-a, la Liceului Teoretic Teiuș, a obținut locul II la prestigiosul concurs de muzică „Art Festival” de la Brașov.


Concursul la secțiunea pian s-a desfășurat în data de 14 iunie 2025.
„Performanța ei este o dovadă a pasiunii, talentului și muncii susținute! Bravo, Maria! Îți dorim mult succes în continuare și cât mai multe realizări frumoase!”, au transmis reprezentanții Liceului teoretic Teiuș.
-



Mondenacum 5 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 9 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2026, dar și în următorii ani | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Mondenacum 8 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Mondenacum 9 luniMESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 6 luniURARI, FELICITARI și MESAJE de La mulţi ani de Sfântul Ilie 2025 | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 8 luniCe nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena 2025 | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 9 luniCând sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | teiusinfo.ro



































