Rămâi conectat

Știri din zonă

Colonii de raci descoperite în Valea Geoagiului de către localnicii din Geoagiu de Sus

Publicat

în

Valea Geoagiului, trecând prin Rîmeț, Stremț și ajungând până la Teiuș, se poate mândri că este acum una dintre cele mai curate ape din județ. Etalonul de ”puritate” a fost descoperit în această toamnă de un cetățean din zonă, la Geoagiu de Sus. Sub mai multe pietre de la marginea Văii Geoagiului a descoperit o colonie de raci de râu, specia ”Astacus-Astacus”.

Primarul comunei Stremț, Traian Ștefan Popa, a declarat pentru ziarul „Unirea” că niciodată, în toată viața lui, nu a auzit ca în Valea Geoagiului să fi fost găsiți raci. Primarul Popa spune că este posibil ca racii să se fi înmulțit în Valea Geoagiului, deoarece aceasta este extrem de curată: ”De acum doi ani satele din amonte, Fața Pietrii și Valea Mănăstirii, au un sistem de colectare a apelor uzate foarte bine pus la punct, cu stație de tratare, astfel încât în vale nu se mai scurg tot felul de reziduuri.

În plus, pe la noi oamenii nu aruncă rumegușul în apă. De ceva vreme am amplasat pe toată raza comunei vreo 30 de suporți în care se colectează PET-uri, doze. Tot la 10 zile trebuie golite. Unde mergeau PET-urile astea înainte? Pe vale în jos, până în Mureș. Deci pe Valea Geoagiului a cam fost înlăturată poluarea. Valea se formează din două izvoare care ies la suprafață sus în munte, la Mogoș”.

Racul trăieşte în ape curgătoare sau lacuri din zona montană şi submontană, oriunde găseşte locuri propice pentru ascunzători. Sapă galerii în maluri de pământ sau se ascunde şi sub pietre sau bolovani. Este activ mai cu seamă noaptea, consumând aproape orice fel de hrană, din acest motiv reprezintă un adevărat sanitar al apelor. Este sensibil la deficitul de oxigen. Racii-de-râu se împerechează toamna, în perioada octombrie-noiembrie. Racii care preferă apele curgă­toare sunt victimele obișnuitelor deversări în albie. Practic, localnicii din aproape orice sat consideră râul ce trece prin spatele casei mai degrabă o „groapă de gunoi” decât un habitat… Cum racii nu migrează atât de repede ca peștii într-un curs de apă, chiar ocazional afectat de poluare, vor suferi mult.

Cele mai periculoase forme de poluare sunt cele cu substanțe toxice ca deversări de detergenți, diluanți, insecticide, combustibili, ciment, var, cenușă, rumeguș și alte asemenea substanțe. Într-un pârâu în care au fost deversate asemenea substanțe mortalitatea poate fi totală din acel punct înspre aval, toată speranța de refacere rămânând în porțiunea din amonte spre izvoare.

În fața acestor amenințări, deja actuale pentru racii din România, nu se prea poate lupta decât prin apărarea populațiilor existente. Având în vedere că Europa de Vest deja este puternic afectată de speciile invazive și de ciuma racilor, este foarte posibil ca prin gesturi simple făcute de noi (ca de exemplu evitarea distrugerilor în albia râurilor, a poluării, a consumului de raci) apele României să rămână în continuare bine reprezentate cu specii indigene de raci.





Știri din zonă

Incendiu la o balotieră, în zona balastierei din Sântimbru. Intervin pompierii militari din Alba Iulia

Publicat

în

Detașamentul de Pompieri Alba Iulia intervine, luni după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Sântimbru, în zona balastierei.

Potrivit informațiilor preliminare, focul ar fi cuprins o balotieră. La locul intervenției a fost alocată o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Pompierii acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului. Până în acest moment nu au fost comunicate informații privind existența unor victime sau despre valoarea pagubelor.

ACTUALIZARE: „Incendiul a fost stins”, a mai transmis ISU Alba.





Citește mai mult

Știri din zonă

Un motociclist a ajuns la spital, după ce a fost acroșat de un autoturism pe DC 75, la Stremț

Publicat

în

Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane s-a produs sâmbătă, 3 octombrie 2026, în jurul orei 15:50, pe DC 75, în apropierea localității Stremț.

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Teiuș au fost sesizați cu privire la producerea accidentului și s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea cercetărilor.

Din primele verificări a reieșit că un bărbat de 59 de ani, din municipiul Sibiu, conducea un autoturism pe strada Florilor din Stremț. Acesta ar fi pătruns în intersecția cu DC 75, moment în care a intrat în coliziune cu un motociclu condus de un bărbat de 40 de ani, din localitatea Geomal, județul Alba.

În urma impactului, motociclistul a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Cei doi conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.





Citește mai mult

Știri din zonă

Accident rutier în Stremț: motociclist rănit, după impactul cu un autoturism

Publicat

în

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Teiuș au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localității Stremț.

Din primele date, în accident sunt implicate un autoturism și o motocicletă, iar conducătorul motocicletei a suferit leziuni corporale.

Polițiștii se deplasează la fața locului pentru efectuarea cercetărilor și fluidizarea traficului rutier.





Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 54 de ani din Dumitra, reținut după ce ar fi intrat în curtea unui localnic și i-ar fi spart geamurile

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din localitatea Dumitra, județul Alba, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru violare de domiciliu, distrugere și amenințare.

Măsura a fost dispusă în data de 29 august 2026 de polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos.

Potrivit cercetărilor, în aceeași zi, în jurul orei 16:00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unui conflict spontan, bărbatul ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței unui localnic în vârstă de 58 de ani.

Odată ajuns în curte, acesta l-ar fi amenințat pe proprietar cu acte de violență și ar fi distrus mai multe geamuri ale locuinței.

În urma incidentului au fost înregistrate doar pagube materiale.

Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.





Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius