Economie
Cei aproape 100 de angajaţi de la Complexul feroviar Teiuş-Coşlariu, vizaţi de restructurare, au motive să spere că nu vor fi concediaţi
La ultima vizită a ministrului Transporturilor, Dan Şova, în judeţul Alba, el a discutat, la Teiuş, despre situaţia angajaţilor de la Complexul CFR Teiuş – Coşlariu, unitate la care o parte din salariaţi sunt vizaţi de restructurările din acest sector de activitate, în urma reorganizării care a fost solicitată de FMI.
Primarul Mirel Hălălai, alături de liderii de sindicat şi de conducătorii subunităţii feroviare i-au adresat rugămintea ministrului Şova de a găsi o soluţie în legătură cu anunţata reorganizare a sectorului CFR Marfă. Din cei 280 de angajaţi, în urma restructurării ar urma să rămână fără locuri de muncă 100 – 120 de salariaţi. Toţi cei care muncesc în cadrul complexului feroviar au o vechime în muncă de 20-40 de ani, iar unii dintre angajaţi, ajunşi la aproape 50 de ani, sunt îngrijoraţi că nu vor mai găsi prea repede un loc de muncă. De curând, ministrul Transporturilor, Dan Şova, a anunţat că va cere FMI o derogare de la prevederea din acordul încheiat cu statul român, privind concedierea a 2.500 de angajaţi de la CFR Marfă, în condiţiile în care sunt soluţii pentru salvarea a 1.100 de locuri de muncă. Dan Şova a declarat că reducerea numărului de angajaţi care trebuie concediaţi de la CFR Marfă este posibilă după ce încasările şi cifra de afaceri a companiei au crescut. „Există o discuţie privind concedierea a 2.500 de angajaţi de la CFR Marfă, a fost o cerinţă a FMI. Între timp, au intervenit o serie de schimbări în structura CFR Marfă, le-au crescut încasările şi cifra de afaceri şi se află în faţa a 3 licitaţii importante. Ideea este că ar fi posibil să intrăm într-un program prin care să concediem doar 1.400 de angajaţi din 2.500, am salva 1.100 de oameni de la concediere, dacă vor fi câştigate oricare dintre contractele de licitaţie. Vom merge în iunie în faţa FMI, vom prezenta noile cifre şi vom încerca să obţinem o derogare de la concedierea a 2.500 de oameni, răspunsul sigur va fi după ce vom negocia cu FMI”, a spus Şova. Ministrul a adăugat că, la discuţiile de la începutul acestei luni, cu FMI, a cerut să fie prezenţi şi reprezentanţi ai sindicatelor, pentru a fi o transparenţă totală. Dan Şova a mai spus că salariile angajaţilor CFR vor creşte cu 2,4 la sută, iar apoi, în luna octombrie, cu 4-5 la sută. Poate, cine ştie, angajaţii din acest sector de activitate vor accepta salarii nemajorate, pentru a-şi păstra cu toţii locurile de muncă. Sau poate reprezentanţii FMI vor decide să mai acorde o şansă de relansare pentru CFR Marfă, ţinând seama de faptul că în ultima perioadă au crescut încasările şi sunt vizate noi contracte.
Adriana DURIGĂ


Economie
Locuri de muncă în Teiuș, disponibile la 7 iulie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante
Locurile de muncă disponibile în Teiuș au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 7 iulie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.


AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din orașul Teiuș, valabilă la data de 7 iulie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.
Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.
Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Teiuș, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.
Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în orașul Teiuș la data de 7 iulie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:
| AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
| CONTACO AUDIT CONSULT SRL | CONSILIER ECONOMIC | 2 | 0745377596 |
Economie
Locuri de muncă în Sântimbru, disponibile la 7 iulie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante
Locurile de muncă disponibile în Sântimbru au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 7 iulie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.


AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din comuna Sântimbru, valabilă la data de 7 iulie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.
Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.
Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Sântimbru, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.
Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în comuna Sântimbru la data de 7 iulie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:
| AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
| SC REMAT PLUS SRL | LUCRATOR SORTATOR DESEURI RECICLABILE | 10 | 0752172573 |
Economie
Locuri de muncă în Galda de Jos, disponibile la 7 iulie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante
Locurile de muncă disponibile în Galda de Jos au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 7 iulie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.


AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din comuna Galda de Jos, valabilă la data de 7 iulie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.
Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.
Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Galda de Jos, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.
Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în comuna Galda de Jos la data de 7 iulie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:
| AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
| SMART START BENIC S.R.L. | AJUTOR BUCATAR | 1 | 0730254245 |
| CPL CONCORDIA FILIALA CLUJ ROMANIA | FUNCTIONAR INFORMATII CLIENTI | 1 | 0731730328 |
| ALBALACT SA | OPERATOR LA ROBOTI INDUSTRIALI | 4 | 0756152261 |
| ALBALACT SA | INGINER MECANIC | 6 | 0756152261 |
Economie
Locuri de muncă disponibile în orașul TEIUȘ, la data de 30 iunie 2026


Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.
Vă prezentăm mai jos lista locurilor de muncă vacante în orașul TEIUȘ și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:
| AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
| CONTACO AUDIT CONSULT SRL | CONSILIER ECONOMIC | 2 | 0745377596 |
-



Din Județacum 3 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniURARI, FELICITARI și MESAJE de La mulţi ani de Sfântul Ilie 2025 | teiusinfo.ro
-



Mondenacum 3 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 8 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 3 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 8 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | teiusinfo.ro





























