Actualitate
Capcanele nopţii pe drumul naţional (DN1) Teiuş – Alba Iulia
Cu o cerbicie greu de închipuit pentru aceste vremuri, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) seamănă groază în rândul şoferilor pe care-i împinge nevoia sau păcatul să circule noaptea pe DN 1, între Teiuş şi Alba Iulia.
Se pare că în concepţia conducerii CNADNR şi a firmei care face aşa-zisele lucrări de întreţinere a carosabilului, traficul dens nu este suficient pentru a descuraja conducătorii auto de a porni la drum, aşa că au mai adăugat încă o metodă, cea a gropilor frezate şi nesemnalizate, parcă dinadins lăsate pentru ca automobiliştii „să dea în gropi”.
Din cauza acestei metode adoptate de constructor, mii sau zeci de mii de conducători auto scrâşnesc din dinţi şi înjură mai abitir decât la „uşa cortului”, în timp ce îşi redresează direcţia maşinii sau pun frână bruscă pentru a evita „să dea în gropi”. Nu se ştie din ce cauză, din comoditate, cu bună ştiinţă, mare parte din aceste gropi frezate în asfaltul tratat cu bani grei în urmă cu doar un an, adânci de câţiva centimetri, sunt lăsate peste noapte nemarcate, întunericul făcându-le numai bune pentru rupt suspensiile şi direcţiile automobilelor, sau Doamne fereşte, de aruncat maşina în şanţ. „Ăştia nu sunt normali! Eu nu cred că aşa ceva este posibil în oricare ţară din Uniunea Europeană, cred că nici în Africa nu este aşa. Oare nu realizează că doar o singură groapă din aceasta nesemnalizată poate omorî sau băga în spital o familie întreagă? Mă întreb, oare ei nu au maşini şi nu circulă noaptea? Ce ar spune ei atunci când ar da peste aşa ceva undeva în trafic, prin ţară? Nu există nici cel mai mic semn de avertizare, absolut nimic”, ne-a declarat domnul Vlad B., participant la trafic.
Odată ce a intrat în prima groapă, conducătorii încearcă să se redreseze numai că nu au cum, celelalte câteva zeci lăsate nemarcate pe ambele sensuri de mers nu prea le dau posibilitatea. „Dacă mergi cu viteza regulamentară, şi mulţi fac asta, sau chiar o depăşeşti, ai încurcat-o! Dacă nu eşti tare de fire şi ai intrat în aceste gropi pe nepregătite, eşti gata, ori îţi rupi maşina, ori eşti în şanţ. Dacă stai bine cu reflexele încerci să faci slalom, numai că este cam greu. Dacă până acum lăsau gropi doar pe un sens de mers, acum ne-au cadorisit cu gropi metoda „stereo”, pe ambele benzi. Cred că pe cei de la CNADNR nu-i interesează siguranţa rutieră şi că odată ce au licitat lucrarea unei firme „agreate”, nu îndrăznesc să o mai controleze pentru a nu se pune rău cu cine ştie cine” – ne-a declarat aiudeanul Gheorghe Popescu, participant la trafic.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Șofer din Teiuș, reținut după ce a fost depistat cu 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat
Un bărbat de 41 de ani din Teiuș a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Polițiștii l-au oprit pentru control în jurul orei 11.30, pe strada Clujului. Testarea cu aparatul etilotest a indicat 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital pentru stabilirea alcoolemiei.
Cercetările continuă.
Actualitate
Un polițist rutier din Teiuș a refuzat o mita de 50 de euro și a sesizat autoritățile anticorupție
Un polițist din cadrul Poliției Orașului Teiuș a refuzat o mită de 50 de euro oferită de un șofer oprit în trafic și a sesizat de îndată structura anticorupție.

Incidentul a avut loc la data de 2 octombrie 2026, în timp ce agentul desfășura activități de control rutier. Polițistul a oprit un conducător auto care prezenta semne vădite ale consumului de alcool.
În urma testării cu aparatul etilotest, a fost înregistrată o valoare de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Când agentul i-a comunicat șoferului măsurile legale care urmau să fie dispuse, acesta i-ar fi oferit suma de 50 de euro pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu.
Întreaga interacțiune a fost înregistrată cu dispozitivul de tip bodycam aflat în dotarea polițistului.
Agentul a refuzat banii și a sesizat Serviciul Județean Anticorupție Alba. Ulterior, polițiștii anticorupție au informat procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă, pentru desfășurarea activităților procedurale specifice constatării unei situații de flagrant.
Cercetările și activitățile procedurale sunt în desfășurare, cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale ale tuturor persoanelor implicate.
Actualitate
Bărbat de 40 de ani, reținut după ce ar fi încălcat un ordin de protecție, la Teiuș
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din orașul Teiuș, a fost reținut pentru 24 de ore, la 1 octombrie 2026, fiind cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție.

Potrivit polițiștilor, în seara zilei de 30 septembrie, bărbatul s-ar fi apropiat la mai puțin de 15 metri de imobilul în care locuiește fosta sa parteneră, în vârstă de 38 de ani. Prin acest gest, el ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Aiud, valabil în perioada 25 septembrie 2026 – 25 martie 2027.
Cercetările continuă sub supravegherea și coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente.
Actualitate
Accident pe DN 14B, la Teiuș, provocat de un șofer cu 0,60 mg/l alcool în aerul expirat
Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc în dimineața zilei de 25 septembrie 2026, pe DN 14B, în apropiere de Teiuș.

Polițiștii din Teiuș au fost sesizați prin SNUAU 112, în jurul orei 07.45, cu privire la producerea evenimentului rutier. Ajunși la fața locului, aceștia au stabilit că un tânăr de 20 de ani, din municipiul Sebeș, conducea un autoturism pe direcția Teiuș–Blaj.
La kilometrul 4+20 de metri, tânărul ar fi efectuat o manevră de depășire a unui autocamion care tracta o remorcă, moment în care ar fi acroșat ansamblul de vehicule. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în parapetul situat pe partea stângă a direcției sale de deplasare.
Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
În urma testării cu aparatul etilotest, șoferul autocamionului, un bărbat de 32 de ani, din județul Arad, a avut rezultat negativ.
-



Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | teiusinfo.ro
-



Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniCui îi spunem „La mulți ani” de Sfântul Nicolae 2025: Câți români își serbează onomastica | teiusinfo.ro



















