Rămâi conectat

Actualitate

Bărbat de 33 de ani rănit, după ce a căzut cu o trotinetă electrică în afara DN 1, în apropiere de Teiuș

Publicat

în

În după-amiaza zilei de miercuri,  6 august 2025, polițiștii Serviciului Rutier Alba au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 1, pe direcția Sântimbru-Teiuș, a avut loc un eveniment rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat, în vârstă de 33 de ani, cetățean nepalez, în timp ce se deplasa pe o trotinetă electrică, pe DN 1, la kilometrul 386+874 de metri, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, s-ar fi dezechilibrat și a căzut.

În urma evenimentului rutier, bărbatul a suferit leziuni corporale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment rutier.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

O familie din Căpud, care trăiește într-un container modular, a primit un sistatem performant de încălzire-răcire de la polițiștii locali din Teiuș

Publicat

în

O familie cu mulți copii din Căpud, care trăiește într-un container modular, a primit un sistem performant de încălzire-răcire de la polițiștii locali din Teiuș, cu sprijinul administrației locale.

În fiecare an, acțiunea Poliției Locale Teiuș „Fă un bine celui de lângă tine” aduce zâmbete, bucurie și liniște pe fețele și în sufletele celor ce au nevoie de sprijin și atenție din partea semenilor lor!

„Anul acesta, această acțiune a adus unei familii cu mulți copii din Căpud confortul mult așteptat! După ce, în urma demersurilor administrației locale teiușene, coordonate de primar, s-a reușit aducerea unui container de locuit, acum echipa formată din colegii de la Poliția Locală teiușeană, edilul localității, administrator public, viceprimar, consilier al primarului au contribuit financiar cu peste 1.300 lei la achiziționarea unui sistem inverter de încălzire-răcire care a fost montat pe container prin grija unui OM de meserie, cunoscut în Teiuș, care s-a implicat total în montarea echipamentului absolut necesar pentru asigurarea confortului copiilor ce și-au găsit astfel un adăpost și condiții bune de pregătire! Felicitări colegilor noștri implicați care au făcut încă odată „un bine celui de lângă tine”, iar faptele bune vor continua la primăria Teiuș!”, au transmis reprezentanții administrației locale de la Teiuș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Peste 15 saci cu moloz rezultat din demolarea unor teracote și ambalaje PET, „abandonate” în zona din spatele depoului CFR din Teiuș

Publicat

în

Poliția Locală Teiuș a depistat peste saci cu moloz rezultat din demolarea unor teracote și ambalaje PET în zona din spatele depoului CFR, accesul în cartierul de dincolo de linii. Autoritățile din Teiuș fac în context un apel public pentru furnizarea de informații în vederea depistării făptașilor.

„Pentru a depista rapid pe cei ce batjocoresc munca și eforturile tuturor de a avea un oraș curat, facem un apel la toți cei care ne pot sprijini cu informații privind făptașii, actiune reprobabilă petrecută în intervalul 27-28 septembrie 2025, la telefonul Poliției Locale Teiuș 0726/128938 sau la Primaria Teiuș 0258/851101!”, se arată în acest apel.

„Cu toate eforturile administrației locale teiușene de a avea un oraș curat, încă avem concetățeni certați cu bunul simț care aruncp gunoi la întâmplare!”, afirmă reprezentanții Primăriei Teiuș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Cuplurile din Teiuș, care în 2025 au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, premiate de autoritățile locale

Publicat

în

Primăria Teiuș a organizat joi, 25 septembrie 2025, un eveniment special dedicat cuplurilor care au ajuns la frumoasa performanță de 50 de ani de căsnicie, dar și celor care se numără printre cuplurile longevive ale comunității.

„50 de ani împreună – o viață de poveste! Astăzi am sărbătorit cuplurile care au ajuns la frumoasa performanță de 50 de ani de căsnicie, cât și cuplurile longevive. Sunt adevărate modele pentru noi toți, cu povești de viață, cu reale amintiri, care ne arată că dragostea, respectul și răbdarea pot trece cu bine prin orice încercare”, a transmis Primăria Teiuș.

Evenimentul a inclus oferirea de diplome, flori, un mic sprijin financiar și un tort festiv, ca semn de prețuire pentru contribuția acestor cupluri la viața comunității. Primăria a precizat că această tradiție se desfășoară anual, cu emoție și recunoștință, și are scopul de a evidenția valorile familiale și longevitatea în căsnicie.

„Le dorim mulți ani de acum înainte plini de sănătate și liniște, alături de cei dragi!” – au transmis reprezentanții primăriei.

Evenimentul a reunit membri ai comunității și a oferit un prilej de a celebra experiența și înțelepciunea cuplurilor care au parcurs împreună jumătate de secol de viață comună.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 41 de ani din Teiuș cercetat de polițiști, după ce și-a agresat fizic soția

Publicat

în

În noaptea de 23/24 septembrie 2025, polițiștii din orașul Teiuș au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 39 de ani, din orașul Teiuș, cu privire la faptul că a fost victima unei infracțiuni.

Din verificări a reieșit că, în noaptea de 23/24 septembrie 2025, pe fondul consumului de alcool, în timp ce se afla la locuința de domiciliu, femeia, în vârstă de 39 de ani, ar fi fost agresată fizic de către soțul ei, în vârstă de 41 de ani, din orașul Teiuș.

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, a rezultat că se impune emiterea ordinului de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatului i-a fost interzis să se apropie de soția sa.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius